encantada

o ședere cu sufletul aproape de marginea trupului meu
multe lucruri împrumutate de-a valma acolo
civilizațiile pierdute sau înfrînte sub calota cerească 
a unor familii de hominizi, teogonia și cosmogonia, 
miracolul insular sau continental,

cîtă frumusețe acolo unde ochiul nu alunecă 
în ceea ce vede alt ochi, cîte priveliști 
încă necartografiate pentru arhive și subsolul muzeelor

substanțele și transformările, frumoasele zăpezi 
sau ghețuri care încă ne-au mai rămas din fericirea
primordială, galopul verde-albastru al planetei

și singura întrebare fără răspuns, dacă vreodată 
a fost ceva numit nimic mai înainte să mă nasc eu 
cu toată memoria veacurilor ce mi s-a dat în arendă,
furată și dată din mînă în mînă barbarelor științe 
de graniță ale cunoașterii sau mezalianțelor
interdisciplinare, consorțiilor de creiere cizelate
ale specialiștilor care sapă cratere lunare 
sub propriile frunți

poate că aveam și eu o margine care putea fi atinsă 
duios cu o floare de bambus dar era prea tîrziu mereu,
era mîine călare peste astăzi, pocnind din biciul
împodobit cu ciucuri roșii

și numai la marginea aceea îmi alunecau prin vene 
muzica din veacuri în care zborul supersonic public 
încă nu exista, dădeam vina ca în copilărie pe revoluția
industrială apărută în vremea lui Beethoven, 
apoi pe Galileo Galilei, apoi pe nimeni fiindcă
îmbătrîneam și îmi iubeam clipa de fericire din tinerețe

acum luna se juca cu umbrele nucilor bătrîni pe pereții
bătrîni ai casei mele, în sertar pocneau mărgelele din
lemn rupte de pe sfoară, le țineam să le cos din nou și
periodic se rupeau, e greu să îți imaginezi viața fără ac
și ață cînd te naști femeie în secolul douăzeci, e nevoie
să te peticești, să îți refaci viața în rîndul lumii, 
dar probabil că fusese un mic cutremur în citadela
aceasta a spiritului unde alunecă fir de mărgean de lună
care răsare uneori roșie ca zmeura

în mod cert avusesem o margine și cîntece și glorioase
sudălmi treceau pe lîngă mine ca prin urechile acului,
azi cred că toate au rămas departe de tot, acolo unde 
nu ajung cu mîna, undeva în spatele inimii.

este soare, în constelația neamului meu mai e doar
soarele care răsare, și muzica mea veche cu atît de
puține cuvinte încît nu contează decît melodia.

tierra soñada por mí.


Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele