exercițiu de visare în alb

nu mai vorbim de mult aceeaşi limbă
nu mai împărțim cerul noaptea
lăsând mângâierea să ne treacă prin oase

când eram copii o luam mereu de la capăt 
dacă lucrurile luau o întorsătură greşită 
începeam jocul din nou

acum semănăm tot mai mult 
cu bătrânii aceia de care râdeam pe înfundate 
când eram mici
deşi eu simțeam mereu cum pierdeam 
cu fiecare râs o bucată de inimă 

nu te lăsam să-mi vezi îngerul ascuns înăuntru 
partea luminoasă din mine zbura
mai sus decât norii 

acum singurătatea creşte între noi ca o iarbă
ascult zgomotul prezentului cum sapă 
conştincios în jurul meu

femeia din mine dansează singură


joc, copii

Comentarii

  • bobadil
    imaginea utilizatorului bobadil

    emoția e autentică
    dacă prozodia nu ar fi avut două-trei clișee
    plus un pleonasm... acest poem ar fi primit de la mine o peniță aurie

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com