primăvara

unul din lucrurile care mi se par absurde
este această nevoie pe care încep să o aibă lucrurile
primăvara
această nevoie nestăvilită de a intra în mine
ca un camion pe o uliţă plină de noroi
primăvara
împroşcînd în dreapta şi-n stînga cu roțile lui
mari și amenințătoare în timp ce în jur
primăvara
își împinge rămășițele răvășite ale iernii în mine
ca un cadavru nepriceput la înviere
primăvara
nu mai are răbdare cu mine nu mai are preludiu
nu mă pregătește nu mă așteaptă mă are


Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele