Mălin prinsese deja în brațe trupul acela lung și subțire, aproape alb de frică, ce i se încolăcise de gât, spuse câteva cuvinte de mulţumire celor care se buluciseră în jurul Eleonorei, explicând că Eleonora va rămâne, desigur, cu el.

... pe-adevărat! Era într-o primăvară abia venită. În codrii seculari, dar cam tăiaţi de când cu sărăcia asta, mugurii dădeau să crape. Pe ogoarele patriei ţăranii ieşeau cu bucuria de a munci cu spor, pentru-al ţării viitor. Că, doar cu bucuria asta şi rămâneau.

Cum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie?

imaginea utilizatorului Ardagast

 Atunci nu știa  dacă acceptase să meargă spre orașul cimitir pentru ea sau datorită situației stânjenitoare.  Încă de la intrarea în clădirea ciudată, cu o jumătate de mașină zidită într-un perete, se descurajă auzindu-i glasul răstit. Îngropase tăcerile prin care se opunea miciilor ei răutăți.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului sebi

Au tot cântat mierlele
Privighetorile
Copacii și-au întors crengile
În iarba de peste gropi

Mereu mă întorc

În găvane au crescut
Stânjenei
Albaștri ca văzul tău de atunci

imaginea utilizatorului Virgil

cîndva credeam că seara
este forma discretă
prin care viața
ne exorcizează regulile
excepția de care avem nevoie
pentru a supraviețui
ecluza noastră tunelul
în care ne putem săruta abisal
ca într-o realitate paralelă

prea îmi iau viața în tragic mi-am zis
mai bine merg desculță prin iarbă
să-mi simt iar rădăcinile aproape
 
cred ca soarele are și el rădăcini
uneori ne îmbrățișăm în taină pe sub pământ
seara aud vocea lui cum se tânguie înainte

imaginea utilizatorului Virgil

we all know the future
doesn’t exist
but we already have
our teeth
sunk in deep
deep in it
the same old
same old
we already suck
at its tit
we already bet on the horse
that of course
is the the champion

*
în poeme nu există viață reală. poemele sunt un artificiu
în care poți să spui că :
soarele varsă noroi peste oraș.
când soarele strălucește normal, la fel ca în fiecare dimineață.

în poeme 
nu 
poți să spui:

Link-uri recomandate