Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap.

imaginea utilizatorului Virgil
,

Cînd am fost astăzi în piață, m-am oprit în fața tarabei vînzătorilor de pește. Căutam rockfish. L-am găsit. Dar mirosea. Puțin mai mult decît eram dispus să accept. Știam că are carne albă de răpitor. Mult mai bună decît obișnuita carne a somonului sau decît cea albă a bibanului de mare.

,

Anticariatul mă aştepta, parcă, să îi descopăr eleganţa. Dacă cineva mi-ar fi cerut să îi asociez un cuvânt, acela ar fi fost bijuterie.

Mălin prinsese deja în brațe trupul acela lung și subțire, aproape alb de frică, ce i se încolăcise de gât, spuse câteva cuvinte de mulţumire celor care se buluciseră în jurul Eleonorei, explicând că Eleonora va rămâne, desigur, cu el.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Virgil

noaptea veni la fel ca-ntotdeauna
un motan mare și negru se așeză între noi
și adormi
de teamă să nu-l trezim
am tăcut orele una cîte una
privindu-ne mîinile
ca un fel de scuză
am povestit un film
spre dimineață ne-am atins
gîndurile

Așa precum ai lua amprenta unei măști mortuare, întru nemurire,
cerul primăverii iubește femeia și îi copiază trupul în mulaje:
din ochi cresc ouă în lăuntrul păsărilor, din unghii ies la lumină petale,
din degete penele aripilor, din păr toată suflarea ierbii de pe miriște.

imaginea utilizatorului Virgil
,

te-aș iubi pe nedezbrăcate
printre haine și carne
printre ațe și piele și șnururi și fire
să rămînă urme
și degete frînte
pătrunse în coapse
gemete mute
rostiri în neștire
printre buzele arse

imaginea utilizatorului Virgil

moartea mai cotidiană decît viața
își începe ziua bombardîndu-ne cu timpi goi
cu promisiuni care consumă tot mai mult oxigen
tot mai multă apă amintiri solitudine
devine tot mai nocivă
cu cît nu ne mai învață nimic
despre ea

imaginea utilizatorului elena istrati

dintr-a dorului prisacă,
preapline gânduri către tine pleacă,
şi-apoi aşează tăinuit în faguri
îngeri cu trup de crini şi minţi de aburi,
cântând în noaptea mea fără lumină
numele tău, versetul de odihnă...
 

Link-uri recomandate