Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap.

,

Anticariatul mă aştepta, parcă, să îi descopăr eleganţa. Dacă cineva mi-ar fi cerut să îi asociez un cuvânt, acela ar fi fost bijuterie.

imaginea utilizatorului Sixtus

Notă : textul a fost publicat în Dilema Veche
 

Cum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Virgil

sînt un tată vitreg amintirilor mele
le abandonez zile la rînd
nu le hrănesc nu le caut nu îmi pasă de ele
nu le adăpostesc și nu le vreau niciodată
nici măcar de crăciun
la aceeași masă cu mine

fuioare de fum
a înnebunit iarba de soare
vântul bate cîmpii
 
deschidem uşa încet
în odaia caldă se aprinde lumina
paginile unei cărţi cu foi netăiate
caravane gârbovite de timp
mirosul de praf şi vuietul mării

imaginea utilizatorului elena istrati

Nu, femeile nu se răstignesc
ele nu-şi poartă lemnul crucii pe umeri
femeile stau în genunchi
şi au lacrimi
cu care spală picioarele
bărbatului
(pretext pentru ceasul din urmă
când îi înfăşoară tălpile cu pletele lor

imaginea utilizatorului Trinity
Alt

the world is at my feet
people are stones
houses, shops and government buildings
are shells
when I move
they crawl sideways
like crabs
I am a quiet big bang on a purple blanket
the sun chases me over the sea
and I like it

cînd mă săruți
intimitatea ne aduce toamna în gură
psalmi arome culori se trezesc din
somnul acela adamic și încep un tango
care n-a mai fost dansat niciodată

Link-uri recomandate