”Adevăr” e un cuvînt fundamental în limba română care nu există în nici una din limbile cunoscute de mine, și nu știu dacă există vreuna să îl conțină.

Rezemat în furca gândului, Gheorghe aştepta un semn al ţarinei. Era la Răpciune şi bărbatul strângea plugul de coarne, fierul însufleţindu-se de arsura mâinilor lui. Murmura rugăciunea de binecuvântare a plugului Aşa cum o învăţase de la ăl bătrân. Îmbătrânise şi Gheorghe. Odată cu ţarina sa.

imaginea utilizatorului Virgil

În vremea aceea între noi lucrurile alunecaseră într-o altă direcție: aveam sentimente unul pentru celălalt dar nu mai aveam emoții. Ne resemnasem în exilul nobil al ideii de a simți. Așa îl numeam. Un lucru pe care îl discutam deseori. Goi, în amalgamul acela de perne și cearșafuri.

Mereu acelaşi vis: mergeam pe o pajişte plină de flori, îmbrăcată în pijama. Călcam prin iarba înaltă şi moale. În depărtare se zăreau câteva dealuri înconjurate de copaci, iar pe cer alunecau grupuri de nori zdrenţuiţi. Se făcea dimineaţă.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

,

peste pământ se lasă un timp cenușiu
despre care aveam premoniții
tristeți anxietăți risipite de vânt înfloresc și dau rod
le culege un fluture
pentru nu știu ce fel de amestec
amputată de amândouă picioarele

Eram cu fața-n sus pe iarba verde
sub frunzișul dens al unui vechi arțar
și mă gândeam la clipa ce se pierde
într-un scop nedefinit sau în zadar

,

în lobul frontal al emisferei sunt procesate 
gândirea abstractă, voința , capacitatea de decizie 
și tot timpul puterea de a o lua de la capăt,

imaginea utilizatorului Celestin Antal

 rămân să pun într-o lumină mai bună ceea ce simt
trăiesc fără să trag de timp
uneori ajung să-mi pun mâinile în cap
când mi te amintesc 
ca pe o vreme a ploilor scurte de vară

,

hei tu nu ştii cum se joacă Harishima cu mâinile cele două ale 
infinitului care cade 
cum le spală de tină cum le înverzeşte
în mâinile sale
cum se gândeşte la 
tine
Hanayome
de ce oare bate 
clopotul ăsta alb de deasupra?
da 

Link-uri recomandate