Se încarcă ...

sacha deschide ochii. îngropat în automatisme, orașul îi transformă inima într-o casă frumoasă.
în casă ninge, o să vină crăciunul. o să avem mâncare de la supermarket.
pisicile or să toarcă un basm în care sacha aleargă liber, printre tranșee.

follow the track of the 75 wolves
scrie pe fularul meu
și nu sunt singur pe urmele lor

când pleci spre fabrică, dimineața 
cu paloșul ruginit la brâu și emailul meu în mână 
pe calul tau alb cu ITP proaspăt aprobat de ministerul de interne
scurmând în copită lucerna
crescută de dor în colțul ochilor mei

când pleci spre fabrică, dimineața 
cu paloșul ruginit la brâu și emailul meu în mână 
pe calul tau alb cu ITP proaspăt aprobat de ministerul de interne
scurmând în copită lucerna
crescută de dor în colțul ochilor mei
țara încă geme și se leagănă între foame și bine

în urmă - zgomot de fond, gloria patri și praf stelar
în față - acest viaduct, un tunel cu lumina aprinsă la ambele capete
prin care rulăm tăcuți unul spre altul ca două tancuri pe șenile
ca două locomotive cu aburi
spre un dolce vita cu peroanele sătule de oameni goi 
în săli pline de așteptare 

când mă întorc de la fabrică, seara
cu crucea roșie pe piept, decolorată de soare
mută de abuz și fericire, 
cu volanul tras brusc de partea cealaltă
și emailul tău e sub pernă 
resturile lumii nu mai contează 

Amira găsi cutia unde păstra frunzele de ceai; prefera să le zdrobească în mâinile ce împrumutaseră puțin din rotunjimea trupului. Deschizând capacul, simți vechi senzații.
Oare mai sunt frumoasă? Mi-au spus-o mai mulți bărbați și n-am avut de ce să nu-i cred. Pistruii de pe față și piept, rotunjimile, coapsele strunjite după tiparul unei zeițe a fertilității, urechile mici, dar puțin ascuțite și cu lobii lipiți, iar ochii... nu le fie de deochi! Am văzut nările lor fremătând de dorință, am simțit impulsul acela sălbatic ce nu poate fi oprit, i-am făcut să-mi promită mai mult decât puteau oferi. Ceaiul. Poate crede că era un chin, că mă simțeam cumva obligată să-l prepar în fiecare dimineață și să-l aud cum soarbe zgomotos. Însă era o prelungire a nopții. Puteam să fiu alături de el, reînnodând diminețile, sperând că lucrurile bune se vor repeta cu doza aceea de liniște în care îngrămădeam clipe de fericire, dar pierdeam timpul numărându-le.

Mereu acelaşi vis: mergeam pe o pajişte plină de flori, îmbrăcată în pijama. Călcam prin iarba înaltă şi moale. În depărtare se zăreau câteva dealuri înconjurate de copaci, iar pe cer alunecau grupuri de nori zdrenţuiţi. Se făcea dimineaţă. Vântul îmi aducea în nări mirosul pământului umed de rouă, pe când mă apropiam de un pârâu ce curgea printre ierburi, un pârâu traversat de-un podeţ miniatural, îmbinat din bucăţi de scândură negeluită.

Editorial

Aș vrea să vă aduc la cunoștință mai multe lucruri pe care le-am schimbat pe Hermeneia.com în ultima vreme. Unele dintre ele le-ați observat probabil. Altele nu sînt chiar atît de vizibile la prima vedere. A trecut mai mult de un an de cînd am încercat o nouă abordare cu o nouă interfață și cu noi reguli. Am spus atunci că este o încercare și că îi voi studia efectele. Ei bine, le-am observat și am încercat să le înțeleg. Am tras anumite concluzii și am decis cum ar trebui să mergem de acum înainte. Pe de altă parte acum, la mai bine de 10 ani de la apariția Hermeneia ca site de literatură și civilizație, abia acum pot spune că, tehnic vorbind, pot să fac aproape tot ceea ce îmi doresc pe el. Evident, imaginația mea a trebuit controlată de bun gust și pragmatism. Este posibil să mai fie loc pentru îmbunătățiri și inovații. Sînt deschis pentru ele. Deocamdată însă am făcut atît de multe schimbări tehnice și de funcționalitate încît s-a dovedit necesar să scriu acest text informativ.