Se încarcă ...

*
în poeme nu există viață reală. poemele sunt un artificiu
în care poți să spui că :
soarele varsă noroi peste oraș.
când soarele strălucește normal, la fel ca în fiecare dimineață.

în poeme 
nu 
poți să spui:

 
Te iubesc simplu, acrobat și curat,
așa cum zăpada o ia razna pe câmpuri,
te iubesc prelung, desfăcut și mirat,  
cum floarea uitată pe mormânt face sâmburi.
 

cînd seara mă gîndesc ades la tine
iar zborul fulgilor alunecă pe geam
plutesc alene umbre de zăpezi feline
prin aburi încîlciți în fiecare ram

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit. Aerul rarefiat se coagulează. Punctul de fugă planează acum cu acuitate crescută. Zoom. Aici. Feroce pupilele. Taie zimţat. Decupează. S-a pierdut. Pentru moment. Camera o prinde din nou. Focalizează. Ţinta!
*

uneori timpul se înghesuie ca un muncitor avid să prindă ultimul metrou să ajungă acasă un pic mai devreme alteori dimpotrivă stă degeaba de parcă ar coborî în subteran ca un orb printr-o rețea de vene Many Happy Returns of the Day Hermeneia!
1

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit. Aerul rarefiat se coagulează. Punctul de fugă planează acum cu acuitate crescută. Zoom. Aici. Feroce pupilele. Taie zimţat. Decupează. S-a pierdut. Pentru moment. Camera o prinde din nou. Focalizează. Ţinta!
*

Amira găsi cutia unde păstra frunzele de ceai; prefera să le zdrobească în mâinile ce împrumutaseră puțin din rotunjimea trupului. Deschizând capacul, simți vechi senzații.
Oare mai sunt frumoasă? Mi-au spus-o mai mulți bărbați și n-am avut de ce să nu-i cred. Pistruii de pe față și piept, rotunjimile, coapsele strunjite după tiparul unei zeițe a fertilității, urechile mici, dar puțin ascuțite și cu lobii lipiți, iar ochii... nu le fie de deochi! Am văzut nările lor fremătând de dorință, am simțit impulsul acela sălbatic ce nu poate fi oprit, i-am făcut să-mi promită mai mult decât puteau oferi. Ceaiul. Poate crede că era un chin, că mă simțeam cumva obligată să-l prepar în fiecare dimineață și să-l aud cum soarbe zgomotos. Însă era o prelungire a nopții. Puteam să fiu alături de el, reînnodând diminețile, sperând că lucrurile bune se vor repeta cu doza aceea de liniște în care îngrămădeam clipe de fericire, dar pierdeam timpul numărându-le.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.