poeții sunt cei ce își uită lanterna acasă în timpul apocalipsei,
cheile la intrarea în rai
și pașaportul spre fericire
lumina țâșnește din ei
în fiecare groapă în care cad
de bună voie
pulsând metaforic

când totul în jur crapă ca o vază de porțelan
iar omenirea se înghesuie la coada alb/ negru pentru
apă, cuțite și chibrituri
poeții uită să-și plătească chiria
numărând valurile ce se sparg de țărmul mov

picior peste picior
dintr-un crater închiriat pe lună
ei hrănesc demoni
ai lor ai altora
ca pe niște motani grași torcând la gleznele lumii
suflând în lumânări cu fiecare poem

din fiece vers ei pot face o eșarfă sau un ștreang
pentru trupuri atârnând la rând în banal
poeții râd când se vorbește de dragoste
îndesând cu gesturi firești nemurirea
în inimi din care lupii trag cu poftă

Textul anterior „De la matricea S la eveniment impredictibil” i-a trezit lui Virgil şi poate şi altora o serie de nelămuriri. Ceea ce urmează s-ar dori o minimă explicitare a celor susţinute în textul meu precedent.

Oi fi eu creştin ortodox prin tradiţia în care m-am născut; dar nu sunt lovit cu leuca-n cap să întind şi obrazul celălalt. Trebuie să mă apăr şi să-l  împiedic pe cel ce încearcă să-mi facă rău. Dar, fără pornire, încrâncenare, violenţă. Ci, iubindu-l. Sau, mai bine zis, cu compasiune. Pentru că ştiu că răul se va întoarce împotriva sa; ceea ce aproape că mă dezarmează dar continui s-o fac.

Civilizație

Plăti cu o bancnotă mare. Făcu taximetristului semn că nu vrea restul. Coborî şi lăsă portiera întredeschisă. Şoferul vru s-o închidă. Îl rugă să aştepte. Erau în faţa unor porţi înalte, bine lucrate şi întreţinute ale unei clădiri care era ascunsă de ziduri masive. Clientul avea o statură zveltă, la vre-o patru zeci de ani, ţinută perfectă, îmbrăcat la patru ace, într-un costum elegant, negru. Pantofi negri, bine lustruiţi şi restul la fel de bine pus la punct. Îşi scutură de pe rever un fir de praf inexistent. Aşteptă în picioare pe marginea drumului. După un timp şoferul încercă să închidă din nou uşa pe unde ieşise clientul şi acesta îi făcu iar semn să aştepte  strecurându-i o altă bancnotă. Se repetară lucrurile de un număr oarecare de ori. Şoferul începuse déjà să se plictisească şi să devină nerăbdător. Dar plata era consistentă. Clientul stătea pe marginea drumului indiferent. De undeva din spate se auzea vag motorul unei maşini.

La doctor T,  specialistă  în angiografie, am ajuns printr-o recomandare. Pentru nişte probleme cardiace  extrem de serioase al unei fiinţe dragi mie. Încă de la început am fost şocat. Avea o frunte înaltă şi sprâncene groase, ambele sugerând un fel de duritate, poate mai curând, control asupra sa şi a altora. Imediat însă ce privirea cobora mai jos,  ochii, nasul, obrajii, gura, bărbia exprimau o feminitate debordantă accentuată de silueta zveltă cu mijlocul bine marcat şi un bazin proporţionat. Dar totuşi… totuşi picioarele erau nişte drugi de grosime uniformă, mai degrabă nişte trunchiuri de copac tânăr. În întregime emana însă un farmec şi o anumită atracţie chiar cu vagi conotaţii sexuale. Era de-o eficienţă cu totul ieşită din comun.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

în liniștea dintre două scaune
o dimineață speriată
de un stol de păsări fără culoare
aburi de cafea se ridică
din pagini
ca un suflet de unică folosință
spre un rai anonim

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul,
Făcătorul cerului si al pămîntului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Am împărtășit cuvîntul cu frunzele care mor și cu iarba invincibilă
din vremea mută de apoi,
la judecata pomilor drepți și vii.

fum. ascult în căști piano & violin.
mișcarea autobuzului mă zgâlțâie încet. muzica,
atât de aproape de cer. cerul e ca un faun.
din cer am vrut să zic că o să cadă îngeri.
dar îngerii nu există.

Autorii acestor texte doresc să afle părerea ta despre ele

- aquamarine - Text literar


 

Link-uri recomandate