Se încarcă ...
, , ,

Eşti taică-tu în picioare,
îmi tot spune mama de la o vreme,
voioasă de parcă ar culege ghiocei
în cimitir.
Eu o ascult ca pe o placă dintr-un oraş părăsit.

un scenariu
despre dragoste îţi scriu
cu o mînă legată la spate
ca într-un duel cu mine însumi
uneori mă trişez şi aştept
îţi dau telefon te iubesc pe nesăturate
apoi regret că te cunosc
şi vreau să te reinventez
ca pe un mecanism medieval

Ochiul se-ntoarce în
căuşul său privind
sunt privit
privindu-mi prezenţa
propria-mi hieroglifă
abisul prezentului
în care nu pot să mor
nu încetez să mor şi nu reuşesc niciodată …….
splendoarea acestui
înainte să mor murind

Deasupra capului tău, femeie, se zărea
sufletul unui copil
chircit
ori n-ar fi fost
să fie
conceput
ori născut

şi a fost conceput şi născut.

Într-o zi, într-o cârciumă
cineva zice:
lumea asta-i perfectă.

Cel mai bine mă simt afară. Nu neapărat în natură. Poate fi și la teatru. Într-o cameră de hotel. La coadă la impozite. În magazinul de la capătul străzii. În sala de așteptare din gara sordidă. În garsoniera iubitei. În crâșma cu aere de restaurant. Chiar și pe treptele Tribunalului. Nu acasă.

Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

Editorial

Am senzația că mulți încă nu înțeleg cum funcționează Hermeneia și care sînt, în consecință, implicațiile acțiunilor lor (sau a lipsei acțiunii lor) pe Hermeneia.

Este foarte posibil ca unii să nu fi citit cele cinci articole „transfigurare hermeneia.com”. Sau le-au citit superficial. Eu continui să vă rog să le citiți. Partea a patra a acestei serii poate fi accesată prin butonul „Despre Hermeneia” din meniu.