tăcerea s-a născut odată cu mine

mult mai târziu mama
îmi povestea cum a trebuit
să împărţim acelaşi pat de spital unde
toţi nou-născuţii din preajma noastră
erau în genere
gălăgioşi

românii sînt
puțin haotici cînd devin politici
și puțin poetici cînd devin isteți
pe alocuri aspri cînd devin amabili
idealiști ambigui rareori esteți
 

voința e doar un pământ prielnic
pentru un dumnezeu descreierat
călcând peste morminte
care înfloresc
primăvara

Mă gîndesc că România a intrat într-un cerc vicios. Din care va ieși foarte greu. Sau mai bine zis, a re-intrat. Pentru că am senzația că ce se întîmplă acum nu este foarte diferit de ce se întîmpla în perioada interbelică sau în a doua jumătate a secolului 19. Marea problemă a României este lipsa aproape totală a unei tradiții politice autohtone. Lipsa de tradiție parlamentară. Lipsa de filosofii politice cu tradiție care să reprezinte poluri ideologice spre care să graviteze diferite grupuri sociale. Grupuri sociale care să reprezinte suportul electoral al diferitelor partide care la rîndul lor să promoveze dezvoltarea țării românești conform propriilor filosofii sociale, juridice, politice sau economice. Nu a existat absolut nicio tendință embrionară în sensul acesta nici la sfîrșitul secolului 18, nici în prima jumătate a secolului 19.

Politică

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit. Aerul rarefiat se coagulează. Punctul de fugă planează acum cu acuitate crescută. Zoom. Aici. Feroce pupilele. Taie zimţat. Decupează. S-a pierdut. Pentru moment. Camera o prinde din nou. Focalizează. Ţinta!
*

Era mult timp de cînd doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor. Inconvenientele unei vieți fără venit lunar personal, în afară de o chirie colectată împreună cu sora ei pentru un apartament la care era coproprietară, o obligaseră să își vîndă sau să își amaneteze pe termen lung celelalte bijuterii din caseta ei sidefie cu incrustații ca florile de cireș. Germinia era o femeie trecută, nemăritată și grasă, care se închina la doi zei: în primul rînd Dumnezeu, fiindcă totul în casa ei vibra de dragul luminii și seninului sufletesc, și în al doilea rînd zeița Higieia, fiindcă fără lustruitul și curățatul zilnic, inclusiv duminica, casa ei nu ar fi putut străluci dumnezeiește.

Cum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.