Fizicianul: Dumneavoastră, Kishamurti, ați întrebat, în discuția precedentă, dacă nu cumva există o mișcare, care „se mișcă” totuși, dar nu în termeni de timp. Și s-a încheiat acea discuție cu necesitatea de a aprofunda acest subiect. Ați putea merge mai departe?

Krishnamurti: Vedeți Dumneavoastră, chiar cuvântul „mișcare” însemnă timp. Să spunem că, de exemplu, creierul a fost obișnuit de multe mii de ani să meargă spre nord. Și deodată mintea, conștiința, care este mai puțin limitată decât creierul, își dă seama că a merge spre nord implică un nesfârșit conflict. Imediat ce ea, conștiința, care influențează creierul, își dă seama de asta, schimbă însăși calitatea creierului.

G.M.: Pare posibil.

O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată! Ca niște coloane de piatră suitoare în locuința răcoroasă și aspră a faraonului. Când a trecut pe lângă mine, secera lor a înmuiat genunchii mei și ochii mei au blestemat lumina în care m-am încurcat ca niște pânze de păianjen. Limba mea a căzut grea înaintea lor, tăblițele de lut s-au spart la șuierul lor. Sulița ochilor ei mi-a tăiat privirea în două și nu mai văd decât jumătățile lucrurilor. Și tu, călătorule, ești jumătate de drum, așa cum eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei.