Primul gând care mi-a venit a fost: ce s-o fi întâmplat cu Andrei. E o afacere falimentară să îți deschizi hotel în atlantida. Desigur eram mâncat, odihnit și extrem de lucid (sic!). Îmi aminteam de gimnastul fără plămâni, fără nume, fără das Haus pe care o are orice sportiv de performanță, bancher ori analfabet mioritic (pac pac). Dar noua ordine mondială se făcea și fără mine (sic!) sau (sick!), iar râurile continuau să sperie pe timp de cod colorat (în general am observat că nu contează culoarea) bieții oameni. Soluția cea mai la îndemână? Să investesc în atlantida. Dar de la mine, drace!, nu se vedea.

O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată! Ca niște coloane de piatră suitoare în locuința răcoroasă și aspră a faraonului. Când a trecut pe lângă mine, secera lor a înmuiat genunchii mei și ochii mei au blestemat lumina în care m-am încurcat ca niște pânze de păianjen. Limba mea a căzut grea înaintea lor, tăblițele de lut s-au spart la șuierul lor. Sulița ochilor ei mi-a tăiat privirea în două și nu mai văd decât jumătățile lucrurilor. Și tu, călătorule, ești jumătate de drum, așa cum eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei.

In multe texte filozofice apare observația că natura produce
doar numere întregi. Se pare că nu există în universul cunoscut fracții.
Un pahar spart se divide într-un număr întreg de cioburi.
Divizarea schimbă calitativ obiectul determinînd o schimbare semantică:
(paharul spart a dispărut, avem în schimb "n" cioburi, n>1)
Numerologia ebraică susține acest concept, orice mesaj sau text
evaluat numeric capată o valoare întreagă (integer >1).
Eșuăm oricât am încerca să găsim un număr fracțional în procesul creației.

Complicațiile apar când încercăm să măsuram sau să explicăm
propietați geometrice, matematic.
O dilemă veche de peste 3000 de ani este numarul Pi
(3.14159...) care descrie raportul lungimii cercului la diametrul său.