... dacă nu ești membru Hermeneia, dar îți place să scrii poezie sau proză, articole sau scenete, ești invitat(ă) să îți creezi un cont și să devii parte a unui spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize.

imaginea utilizatorului arty

re:

geamuri mari. aer greu. două paturi.
frig. paşi înceţi. medicamente. şoapte.
haine albe. ciori. copaci. febră.
vânt. meningită. mâini pe frunte. tifon. copii.
oft. dumnezeu. aer.

răni. corp. întuneric. aripi.
drum rupt. geamuri deschise. cer. ochi.
flori.

imaginea utilizatorului Virgil

studiul femeii îndrăgostite

gaiac și mir

în această primăvară
m-am hotărît să studiez femeia îndrăgostită
inima îmi bate ca un cîine speriat în mijlocul pădurii
cînd simte mirosul intoxicant al lupilor
mintea însă își scoate ca de obicei calmă trusa de piele
măruntele ei instrumente de măsurat
reci și lucioase ca oasele filigranate
ale unei ființe extraterestre
tac
las timpul să treacă prin găurile cariilor din pervaz
ce vreme potrivită pentru studiul femeii îndrăgostite
cugetă înțelept bătrîna pendulă
totul e verde sau albastru
în funcție desigur de poziția în care te afli cînd ești sărutată

imaginea utilizatorului nicodem

vom schimba staţia de metrou pe o plajă pustie

cândva erai o cometă şi eu
mă ţineam după tine.

astăzi miroşi a gutuie.

la anul pe vremea asta o noapte
albă ne va cununa iarăşi. pe o plajă
pustie. ne îmbrăcaţi.
şi ce dacă avem pînzele puţin roase de vreme.
anii răsuciţi ca o rădăcină de ginger
insignă nu vor mai fi. vom înfia un arhipelag
pe care îl vom numi rocco. îi vom lăsa lui iahtul.
vom aduna scoici şi dinţi de rechini ca atunci
când ne-am cunoscut prima dată.

imaginea utilizatorului Virgil

springlove

...

uneori ar fi vrut să facă dragoste cu ea
dar nu oricum nu oriunde
ar fi vrut să orbească
să nu mai audă nimic să nu mai simtă decît mirosul ei verde
ca de lăstar pe care îl jupoi sadic
pentru altoire
și mirosul acrișor al gorgoazelor cînd plenesc din floare în mai
ar fi vrut să amețească uneori
ca atunci cînd te învîrți prea mult cu ringhișpilul
după ce ai băut prima bere și luna
îți cade peste umeri
fără să se mai poată opri
apoi ar fi vrut să îi sărute
gîndurile

imaginea utilizatorului queen margot

venus flytrap

k

dacă buzele tale s-ar desprinde de ale mele ai înghiţi apă
sărută-mă desculţ, furând minciunilor tocul sau bareta, să n-ajungă departe
umăr fluture tatuaj lalea sân sărut nou încheieturi hartă morse
ascultă scoicile cum povestesc
pierzi când câştigi
vinovăţia
asul din mânecă e-un bilet de tramvai
în mine gonguri tibetane
dincoace de cortină o femeie cărţi scaune goale

imaginea utilizatorului nicodem

Nereida

în ceașca mea de cafea
azi dimineață
înota o creolă
pielea ei ciocolatiu amăruie mi se lipise de
al șaselea simț
un abur complicitar îi schița silueta pe hârtia
îngălbenită a unei vechi amintiri

ochii mei vinovați
s-au ascuns după aroma cafelei
punctiform și lasciv adulmecau
naturalețea formelor ei

mă luptam să-i îmblânzesc
mă luptam să-i închid într-un fel de Guantanamo

imaginea utilizatorului Spiridon

Mici penitenţe

***

Regret că nu am fost martorul
momentului în care
fără ştirea mea
ai vrut să devii om

dezvelindu-ţi libertatea
aşa cum mamele îşi dezvelesc
sânii uneori

Regret pasul cam lent
inoportun
sleit într-un morman de plictiseală
trădat doar de dorinţa vie
a ochiului

Regret întârzierile vandale
momente chimice de tulburare cronică
şi zbor

imaginea utilizatorului Crin

Terra Nostra

Omenirea ajunsese în anul 2890 la un asemenea nivel de dezvoltare încat sistemul solar era împînzit de călătorii intra, interplanetare si intergalactice, prin generarea controlată de găuri negre. Oamenii de stiinta ai vechii Americi au reușit să producă în 2008 în pîntecele munților Stîncoși primele găuri negre, 700 de ani mai tîrziu aceasta a generat o nouă formă de transport, abandonînd trenurile, autovehiculele și vapoarele expuse azi, numai în muzee. Astfel, ciocnind atomi la viteze inimaginabile cu ajutorul unor dispozitive atașate pielii, fiecare pămîntean, putea călători, unde dorea el, împreună cu orice dorea. Raza putea fi infinit de mare, transportul depinzînd de existența unei surse de energie direct proporționale.

Proză: 
imaginea utilizatorului Madalina Cauneac

Metronomul lipit de tavanul nebuniei

„Hai, mergem?”
Ridicând cheile de pe jos, Mara se uită la tatăl care abia se ținea în cârjele cele noi. Nu știa ce să-i spună. Îi făcu doar semn spre ușă cu mâna, cuvintele deveniseră mute. Erau doi străini la urma urmei, care împart aceeași grupă de sânge.
„Hai, sari pragul!”
Urmară cinci minute în care bătrânul se opinti să treacă pragul de la ieșire. Chemară taxiul, așa că se așteptau ca din minut în minut să se audă un claxon nervos. Dacă nu ar fi stat la patru, ar fi fost poate mai ușor. Așa până jos, Mara trebuia să-și susțină tatăl, că nu cumva să se împiedice la următoarea scară și să cadă amândoi.
„La urgențe, te rog!”
„Vai, domnu‘, da ce ați pățit la picior?”

Proză: 
imaginea utilizatorului Dorel

Povestea cărţilor

In memoriam, Marin Preda

Cu cât înaintez în vârstă, mă întorc mai des în trecut, unde regăsesc imagini surprinzător de vii. Iată-mă descinzând, la cinci ani, într-un sat de pe malul Argeşului, adoptat de ceata de copii de pe uliţă, cei mai mulţi certaţi cu şcoala, dar foarte buni prieteni cu mingea. Şi iată cum, din ceaţa uşoară, se desprinde imaginea unui lungan de vreo optsprezece ani, un uriaş blajin, cu voce ciudată şi, în chip vizibil, sărac cu duhul. Eram deja, cred, în primul sau chiar în al doilea an de liceu, iar ceata (aceeaşi!) cu care mergeam la râu mi l-a prezentat aşteptând cu interes ceea ce avea să se întâmple. Pentru că tânărul acela din satul vecin, care nu avea nici patru clase şi abia cunoştea literele, făcuse o pasiune cu totul ciudată: cărţile.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului dudu

Despre oameni

Prima oară a fost extrem de simplu. Știam. Eram convins. Mă băteam cu pumnii în piept că acela e adevărul. Varianta corectă. Infailibilă. Nu, nu m-au manipulat ei. Doar mi-au întărit convingerea că nu se poate trăi cu cei care nu vorbesc înconjurându-ne. Că n-avem loc împreună. Că, la fel ca în jungla primordială și în aceasta în care trăim cu umilințele și orgoliile noastre, trebuie să existe echilibrul celui puternic. Al nostru. Voința noastră impusă cu orice preț. Un ignorant sadea. Nici nu-i băgam în seamă. Mă mai deranjau, din când în când, când duceam gunoiul. Nu-i priveam în ochi.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

Piața Universității. Remember

Cred că spiritul Pieții Universității, începând din 21 - 22 decembrie '89 și desăvârșindu-se în aprilie - mai '90 (indiferent de cine și cum a fost organizată această ultimă manifestație), rezidă în senzația pe care o încercam, de fiecare dată când, primăvara, pe înserat, se aprindeau zeci, poate sute de mii de făclii din banale șomoioage făcute din ziare. Iar această senzație era că mă aflu într-o imensă catedrală. În care, adesea, se îngenunchea și se rostea Tatăl nostru. Mai îmi amintesc, printre altele, de mesajul de dincolo de rostirea preotului Galeriu (de la balconul Pieții). Și de imaginea tăcerii crucilor nenumărate din cimitirul Străulești, pe care scrie doar atât: "1990 neidentificat".

imaginea utilizatorului Maria - Doina

La prânzul luminii cu iarba: Paul Blaj şi „Memorialul dantelelor galbene”

Photobucket

Poetul tecucean Paul Blaj şi-a lansat, ieri, la Foişorul de pe Faleza Dunării, minivolumul „Memorialul dantelelor galbene”, numărul 8 în colecţia cArtEsenţe a Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Cu foşnet de aer şi de apă în fundal, în cuvinte alese şi, deopotrivă, binemeritate, organizatori, scriitori şi critici literari nu s-au zgârcit în a vorbi despre autor şi despre carte: Florina Zaharia, Sergiu Dumitrescu, A.G.Secară, Eleonora Stamate, Vasile Sevastre Ghican, Tănase Dănăilă – toţi evidenţiindu-i talentul şi harul poetic: „Poezia sa este simplă dar puternică, încât are virtutea de a imita lumina. Domnule conaş Paul Blaj, azi ai reuşit să ne aduci aici, la prânzul luminii cu iarba, sfinţenia cuvântului, să gustăm din hrana sufletului tău, atât de sugestiv numită Memorialul dantelelor galbene”. O poezie care curge din seninul lui Dumnezeu spre marile noastre păcate, până acolo, la următoarea oprelişte a omenirii, singurătatea”, a spus Vasile Sevastre Ghican.