... dacă nu ești membru Hermeneia, dar îți place să scrii poezie sau proză, articole sau scenete, ești invitat(ă) să îți creezi un cont și să devii parte a unui spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize.

imaginea utilizatorului Lentib

nostalgia este o escaladare a prezentului

îți place ziua asta frumoasă și misterioasă de octombrie?
încă nu i-am pus o etichetă
voi ieși și voi simți cum e
scoate un deget afară și o să afli
poate rămân fără el
eu credeam că degetul tău este un fel de periscop
e doar un deget

îmi amintesc fotografia
era în sepia sau alb-negru
tu mergeai prin cimitir într-o zi superbă drapată
cu griuri ca un cod de bare

imaginea utilizatorului kalipeto

cina dragostei

mai departe

iată iubito, e poarta deschisă
şi câinii plecaţi prin păduri,
bate-un vânt tomnatec peste şuri
intonând o doină imprecisă,

nu e nici un om acum în sat
chiar de-s toate lămpile aprinse,
uliţele dorm sub frunze ninse
ascunzând prin pietre un oftat.

nu te chem să vii aici la mine,
strig, dar altfel ca până acum,
te iubesc din satul ăsta scrum
aşa cum pot să te iubesc mai bine,

imaginea utilizatorului Călin Sămărghiţan

Despre târziul lucrurilor

.

Toate verile-s târzii,
aproape de iarnă dăm ceasul înapoi la timpul soarelui.
Apoi încă un ocol de planetă,
încă un frig lepădat în pături.
Vom crede că e mai albastru
vom şti că e mai aproape
vom inventa colinda perfectă
să ne aducă aminte.
Vom crede că nici nu suntem de pe pământ
şi că ne-am transformat
direct
în ciocârlii.

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

imaginea utilizatorului yester

girovag al maculelor

ca pe o prostie roz, nerostită, reținută în gât,
îmi tratez viața legată strâns de prieteni
și de părul vopsit din ceafa somnoroasă a vecinei,

numai un secol de intimidare mă regăsește pregătit și lucid
pentru a-ți găti micul dejun preferat,
în bucătăriile spațioase ale lumii,
precum o visătoare ortobioză în plămânii unui tuberculos.

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

nu face pasul greşit tocmai în miez

mă uit ca după un lucru pe înţelesul tuturor
negura lumii se cocoaţă pe ziuă pe cetini
pe umerii mei nedezmorţiţi fără să mă bazez
pe vreo egalitate cu gerul întocmit în grabă
pe coala sfârşitului de an mă simt la limita
superioară a singurătăţii căreia nu-i disting
ochii sunt în disjuncţie cu ceaţa îmi ridică
igluuri împrejur nu recunosc niciunul pentru
inima mea vulpea dă târcoale chiar pe locul
în care s-ar putea face dragoste la vârf
iluziile sunt colorate viu cineva spaţial întreabă

imaginea utilizatorului Spiridon

pânză

bărbatul simte femeia
o împăiază
îi privește părul șaten
ochii în agonie
picioarele
creștetul
și asa mai departe
nul și foarte
poetic
bărbatul își construiește povestea de dragoste
ca legătura pânzei de păianjen
sub fundul unui scaun

imaginea utilizatorului Virgil

din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea a patra

scena a patra

Costi: Ia mai zi Fane, mai citești din cartea aia?
Fane: Taci mă, că ne aude șefu’.
Costi: Lasă mă, că a plecat. N-ai văzut, a plecat sus? A mers la birouri. Nu mai vine pînă la pauză. Mai bine zi tu dacă mai citești sau te-ai lăsat de prostii din alea?
Fane: Ce prostii mă? Nu-s prostii. E despre dragoste. Ce știi tu...
Costi: Bine mă, văd că acum te dai specialist. Ia zi. Ce ai mai citit?
Fane: Păi să vezi.. Da’ nu-ți spun...
Costi: Da’ de ce mă?
Fane: Că văd că faci mișto.
Costi: Nu fac mă. Nu fac. Spune.

Teatru: 
imaginea utilizatorului Crin

Anywhere but here

               Sună. E undeva pe lângă ea, nu, visează… Unde e? Întinde mâna pe jos. Alarma?
               - Alo? Da… da… eu sunt. Tată? Bună, tată! Da, păi… cât e? ah, doișpe… se mai întâmplă… Cum?... Azi. Bine… Tot acolo?… Mă bucur să te-aud. Vara trecută ți-am zis că plec, să mă chemi până atunci dar n-ai zis nimic…și nu te-am mai sunat de Crăciun… Ai observat? Da… Vin, pe mai târziu atunci… Nu, n-ai observat Da, da….

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

story of a city

places

macelăria
când vin camioanele noi trebuie să descărcăm hălcile de carne. iau sacul în spate simt carnea lipicioasă pe șira spinării. nici acum nu-mi dau seama cine e de vânzare hălcile de carne tranșate stângaci ori carnea de pe oasele noastre.

uneori faianța are pete de sânge. măcelaria are nume de florărie. petele de sânge se șterg cu multă spumă. mi-e frică doar să nu intre ioana. mi-ar spune că sunt autentic eu aș face din petele de sânge un buchet de flori.

dimineața femeile spală carnea cu apă și clor apoi o așază în galantare. apoi ne așază în galantare. femeile au trupurile butucănoase. poți să te ascunzi în scorburile lor dacă te prinde noaptea pe drum. ele nu suportă rochițele cu volănașe. rochițele cu volănașe nu gândesc.

coropișnița

Proză: 
imaginea utilizatorului ioan barb

Revista Algoritm Literar nr. 8

***

A apărut numărul 8 al revistei Algoritm literar, revistă care apare semestrial în Călan, judeţul Hunedoara. Au colaborat la acest număr: Silviu Guga, Liviu Ioan Stoiciu, Paul Vinicius, Radu Ciobanu, George Precup, Geo Galetaru, Nicolae Cornescian, Dumitru Hurubă, Teodor Dume, Constantin Stancu, Daniel Lăcătuş, Ladislau Daradici, Ioan Evu, Ioan Vasiu, Costel Stancu, Miron Tic, Iuliana Camelia Radu, Adriana Maria Nita, Nuta Craciun, Mihaela Aionesei, Ioan Barb, Lelu Nicolae Valareanu, Violeta Deminescu, Simion Cozmescu, Claudia Minela Petre, Ion Scorobete.

imaginea utilizatorului alma

all the way home

jurnal II

azi plouă, am închis computerul. scriu într-un caiet vechi: libertatea e ca atunci când iubești, libertatea e ca atunci când nu mai iubești. libertatea e ca atunci când mergi cu metroul și schimbi pentru angels. cobori scările și simti că ai putea să nu mai atingi ultimele trei trepte, ai putea să le sari, le sari pentru că e de ajuns să crezi că ai putea zbura, să crezi că ai putea fi liber.

Proză: 
imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Vânt turbat

Vântul turbat e o cauză nobilă de disecție. Un vânt turbat stătea într-un colț abscons al zilei rozându-și unghiile de ciudă. In alt colț al sălii de bal infantele își puneau în vedere nurii apocaliptici și mărgele antiangoasale cumpărate șiret de la precupețe cu funduri mari, cu fuste transparente, largi, sub care ne puteam ascunde concretul și siguranța de atâta poftită negăsire. Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse afară din bucătăria largă, afumată, unde soldați morți pe cai sărutau din buze, nevestele altora. Era cald și niciunsteag nu flutura în absolută bernă. Pasta din caserole era exact al dente, îmbibată în uleiuri râncede de niciofloare, iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce te adulmeca simetric cu lascivă dorință.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

aventurile ielevului miluță

Cum meam petrecut Crăciunul – compunere
de ielev Miluță aka dozator

În loc de pesee
Una la mână două puncte
Textul ista e rezultatul unui breinstormig după ora de bio, când profa’ nea zis că o plantă se compune din rădăcină trunchi pistil. Așa că mam disociat mam împărțit în membre inferioare membre superioare și pistil, apoi am început să las istoriei gîndurile istea.
A doua la mână: pen’ că doamna profă nea zis că dăm bacu și că rumânul ie născut poiet, plus că dă mecul suta de oiro pt. cel mai bun text m-am hotărât/decis/ să mă reapuc din nou de scris.

n.i.m- nota ielevului miluță(cum am văzut că e prin gazete)

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

(I) Să definim postmodernismul ?!

Epigonicii

„Deoarece este contradictoriu și acționează chiar în interiorul sistemului pe care încearcă să-l submineze, postmodernismul….nu poate fi considerat o nouă paradigmă” [1]

Iată o definiție tipic postmodernistă a…postmodernismului. Care se dorește a deschide o infinitate de sensuri. Și…nu spune NIMIC.

În fiecare moment în care vorbim despre postmodernism, se ivește o umbră care tinde să ne însoțească. Mai ceva decât stafia comunismului. Căreia i-a trebuit un timp mult mai îndelungat să capete consistență. Fiind concepută în plină Europă dar implementându-se, mai întâi, la limita euro-asiatică. Și încercând, apoi, să se mondializeze. Ca, în fine, să devină ubicuă. În zilele noastre îmbrăcând înfățișări și straie «cripto».

imaginea utilizatorului Virgil

cercul - episodul 3

femeia

    I se făcu la un moment dat somn. Un somn bun, copleșitor. Se ghemui pe cimentul pe care nu îl simți deloc rece, își căută o poziție comodă și adormi. Un somn lung, fără vise.
Transpiră puțin. Cînd se trezi nu mai era agitat. Încercă să se întoarcă cu fața în sus și în clipa aceea simți că se atinge de cineva. Tresări brusc speriat. Primul gînd îi zbură la mortul întîlnit ieri. (De fapt nici nu știa dacă poate vorbi în termeni de zile, de azi sau ieri. Acolo nu văzuse soarele sau un alt mod în care să determine trecerea timpului.) Gîndul că ar fi putut să doarmă lîngă bărbatul mort îl făcu să se scuture și să se îndepărteze repede.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

interviu

interviu luat lui Virgil Titarenco de către Raluca Blezniuc

Cu cîteva zile în urmă Raluca Blezniuc a ținut morțiș să îmi ia un interviu. Chestii de-ale ei de școală. Eu în general nu mă prea dau în vînt după interviuri dar dacă omul a insistat am zis să fiu de bon ton și să îi răspund la întrebări. Așa a apărut acest interviu. Și dacă tot există am zis să îl postez și pe Hermeneia. Ca să nu cumva să îl citiți prin alte părți și să apară ca vreo surpriză.

R.B. - Ce anume v-a determinat să realizați un site literar propriu? Cînd și de ce ați început proiectul cultural Hermeneia.com?

Revistă literară: