... dacă nu ești membru Hermeneia, dar îți place să scrii poezie sau proză, articole sau scenete, ești invitat(ă) să îți creezi un cont și să devii parte a unui spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize.

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

de iubire de timp de zei

s-a aşezat lângă mine în cursa
pentru lucruri frumos ticluite
maşina e veche de când lumea
singura cu autosugestie
fiecare a urcat măcar o dată
pentru cel mai scurt itinerar de
viaţă a împărţit priviri aerul
tras pe nări până la halucinare
cuvinte în atâtea tonalităţi
citite în expresii virile
poveste lângă poveste
în pătrăţica lui nimic nu-i mai aparţine
gândurile tuturor ca nişte seringi
hrănite cu sânge şi istorii de carne
călătoresc fără să coboare dinlăuntru

imaginea utilizatorului iuri iulian Lorincz

Oraşul nostru

***

La fiecare despărţire
ar trebui
să inventăm câte o gară
să ne întoarcem buzunarele pe dos
scuturându-le
de firimiturile amintirilor
ar trebui
să avem un oraş
numai al nostru
unde dacă ne-am întâlni
ne-am spăla mâinile în culorile semaforului
oxigenul ar conta mai puţin decât
o dragoste lascivă
un oraş unde foamea şi acreala pâinii
ar fi două surori gemene
nicicând întâlnite

imaginea utilizatorului yester

corupt de bătrânețea unei idei

din umbra mea verde se desprinde femeia cuișoară
care mă bea cu paiul

îmi zdrobesc palmele una de alta
ca un țăran
stânjenit în troleu

n-am învățat niciodată să profit
de pe urma oamenilor
tenebrele curg prin mine ca mustul printr-o pâlnie

mi-e dificil fără natașa
în ținutul acesta geros
și dacă eu sunt o așchie
trunchiul ei m-ar recunoaște oriunde?

pe stadion e acum liniște
în timp ce mâncăm
un suporter huiduie viguros echipa unei țări vesele
inexistente

imaginea utilizatorului yester

primăvara îmi arde plămânii

unde sunt aburii grei ai tristeților mele
și din ce izvor bea Iisus apă în pumni
lângă vița de vie
gust reveria moale ca miezul de pâine
urmăresc cum alunecă liniștea pe mine
îmi intră între degetele de la picioare
ca nisipul vara în șlapi

într-un loc mă voi odihni curând
cred
atât de mult încât telegraful va transmite
cafea și sânge

imaginea utilizatorului Sancho Panza

conifere

lui T.

într-o seară-ți spuneam
cred că-i mare lucru să ai lângă cine să taci
așa
ca-ntr-un somn la marginea apei
era după moartea Mălinei
și noi băteam câmpii
să nu ne mai ardă
gustul acru de clopot în gât

ți-amintești visul acela în care
ne-am plimbat pe sub Tâmpa
cică te prinsesem de braț și râdeam
tu povesteai eu simțeam cum pielea ta îmi încălzea palma
ca o țigancă

imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Nul Tangent

Stau blocat în fața ta
înțepenit de o timiditate expresă
ca un fel de călătorie în jurul vieții mele
un periplu rotund, oval perfect, oval asimptotic
ca să nu te privesc în lumina
aurorei teoretice de tip mefisto.
Mi-am luat pastilele de trăit,
am semnat condica unei terfeliri
ma târăsc prin coridoare mozaicate
cu tâmplării bizantino-bizare.

Sufletul e o combinație indusă mental

imaginea utilizatorului Cosmacpan

m-am pricopsit c-o poveste…

crezi? cred...

poveștile mele merg pe jos iar când obosesc își desfac aripile
și dau așa un ocol prin lume.
de cele mai multe ori nu au unde să se așeze să-și tragă sufletul
și-atunci se prăvălesc, stânci în marea cenușie
sau plutesc pe valuri de ceață
ciripindu-și viața și pățaniile de necrezut.
dar într-o zi, pe când luna crescuse ca un cozonac de cel rotund

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Adresa unui sentiment de ură

leul şi unicornul

Oare ce este ura? Întrebarea, care de fapt mă deranjează, muşcă şi din rădăcina mea şi din viermele ei. Este ca un cuib de viespi pe care nu ştiu cum e mai sigur să îl înlătur din jaluzelele exterioare ale ferestrei spre uliţa pustie şi sfântă a copilăriei. Spre pacea şi calmul care nu m-au lezat şi nici trădat vreodată, fiindcă aşa mi-a fost felul. Dacă am urât? Da, dar nu cu adevărat. Credeam că urăsc fiindcă suferisem, fiindcă fusesem rănită de anumite persoane.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

vitele

fir-ai tu a dracului de vită numai atîta apă mi-aduci?
vita se retrage sfioasă dispare după ușă apare cu o cană de-un litru.
un gîlgîit scurt ochii copiilor holbați pe mărul lui adam mărul lui adam urcă coboară. urcă coboară.
limba tăticului atîrnă ca mileurile pe mobila roșie.
fir-ai tu a dracului de vită atîrnă de limba tăticului ca o poftă.
limba tăticului plescăie apoi dispare după dinții de culoarea cleiului.

vita se retrage sfioasă dispare după ușă. soarbe ce-a mai rămas pe fundul cănii.
un gîlgîit scurt dă capul pe spate ochii copiilor holbați pe mărul lui adam mărul lui adam urcă coboară. urcă coboară.

*

i-o fi rece îmi spun. și nici măcar o pernă sub cap.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

jurnal pentru zile şi cuvinte II

II

nu îmi este frică de singurătate
mă tem de ridicolul de a fi înconjurat
cu o mulţime de oameni
care nu ştiu cînd sînt singuri

*

nu îmi este ruşine de goliciune
îmi este groază doar să ştiu
că dumnezeu nu m-ar putea vedea
aşa cum sînt

*

nu mă sperie moartea
mă cutremură uneori ideea
că aş putea crede că o interesează
vîrsta mea

*

nu mă feresc de bătrîneţe
evit doar locurile
în care oamenii se închină la ea
ca la un fel de succes

*

nu îmi place să lupt
mă oripilează însă ideea
că aş putea ajunge să cred că a trăi cu orice preţ
mai are o valoare în sine

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

La moartea Poetului

Nichita, Dimov, Brumaru, Mazilescu, Baltag, Mircea Ivănescu (unii dintre ei acum uitați) și nu, în ultimul rând, Cezar Ivănescu (dispărut fizic, de curând, definitiv, dar nu și din sacralitatea poeziei), mi-au „bântuit” frumos nu adolescența, ci maturitatea.

Comparați, vă rog, finalurile cu „reptiție” – proprii melosului nostru autohton - din următoarele două poezii ale volumul „Doina” (pentru care, pe timpuri, pe care le cred pe veci apuse, Poetul a făcut greva foamei pentru că cenzura îi blocase apariția), în opoziție cu unele „finaluri”, chipurile „surprinzătoare” (dar, de multe ori, de-a dreptul absurde – ci că ar constitui un fel de „koan”-uri !) practicate acum într-o goană besmetică după o „noutate” subculturală, pub (de import):

«Ø

cît mai ține cu mătasa

Proză: 
imaginea utilizatorului queen margot

nanuc și papuc

fragment

eram la țară, cu corina, împărțind surorește 6 + 8 ani și un sfârșit de vară căci se recolta grâul (bunicii n-aveau căruță, rugau vecinii să-i ajute la adus paiele), cam două drumuri făceau până terminau. încărcau până nu puteau trece două care pe drum, curgea o grămadă însă bunica venea din urmă și le mai aduna.
mama ne luase încălțări noi dar bătrânii ne învățau să umblăm desculțe ca să cruțăm papucii și să ne călim picioarele. așa cum erau obișnuiți copiii de la țară.

Proză: 
imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner?

Scurtă biografie Victor Brauner (1903-1966)

Născut în 1903 la Piatra Neamț. La 18 ani se înscrie la școala de Arte Plastice din București unde picteză peisaje stil Cézanne, în spiritul epocii.
Dezvoltă în paralel un stil expresionist cu care apare la expoziții minore. Prima sa lansare importantă este la Galeria Mozart în anul 1924. Participă, co-fondator, la fundația revistei dadaiste 75H.P în București. Acolo lansează împreună cu Ilarie Voronca manifestul "picto-poeziei": picturi în ulei peste care se plasau texte sau cuvinte din vocabularul futurist-dadaist pe atunci în plină dezvoltare.

imaginea utilizatorului Sixtus

(2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text)

(ȋn urma unor discuții, adesea contradictorii, cu Victor Potra care s-au prelungit mult, mult d

Mulți dintre noi știm cam despre ce este vorba cu «logica aristotelică». Ea lucrează numai cu «fals» și «adevărat». Și se bazează pe trei principii (că sunt sau nu «principii obiective?» ale gândirii, e altă poveste): «identitate» (adică cum, eu nu sunt același cu mine însumi?), «necontradicție» (nu pot, simultan, să fiu și aici și în altă parte) și «terț exclus» (ceva nu poate fi decât «adevărat» sau «fals» - altă posibilitate este exclusă).

*

De-a dreptul ciudat este că tocmai un concept aristotelic, care a făcut o carieră istorică fulminantă și ne bâtuie și astăzi și anume cel de «substanță/ materie primă» dă peste cap tocmai principiul «identității».

*