Îi era frică. Niciodată Gheonea nu-l mai chemase acolo. Și dacă nu era Gheonea..? Dacă venea Goiciu... ? Bestia aia de Goiciu. Cu ochii lui cenușii de lup fără milă și cu degetele galbene de tutun. Ciudat, i se părea întotdeauna că Goiciu fusese bărbat chipeș în tinerețe. Timpul trecea în liniște. Încercă să se gîndească la altceva. Să uite de frică. Începu să se însereze. Era toamnă tîrziu și totuși nu era foarte frig. Privea pe geam umbrele crengilor estompîndu-se în culoarea austeră a zidurilor facultății. Se gîndi la toți anii aceia, la... Ușa se izbi deodată de perete și Gheonea intră val vîrtej. Trînti o servietă pe biroul-catedră, trase un scaun și se așeză.
- Hei, hei, hei, tovarășu’ student, cum merge școala?
Intrarea bruscă a lui Gheonea îl trezi neplăcut din reverie.

O zărise în tinereţe, cu mulţi, mulţi ani înainte, după căutări febrile, o descoperise acolo unde nu s-ar fi aşteptat, într-un colţ de lumină, în văzul şi la îndemâna tuturor, asaltată de pretendenţi, agasată de insistenţe, unele obraznice, altele excesiv de timide, răvăşită de încercările repetate de agresare a intimităţii, obosită, dar în acelaşi timp furioasă, gata să sfâşie orice şi pe oricine.

“lost in translation * everyone wants to be found * with a single word”
Incepand de atunci, cu un singur cuvant, am intors casa pe dos. Nu am vrut. Asa a fost sa fie. De la poarta inalta, prin padurea de pieptene, dupa iazul cu meduza si lebada, la capatul drumului, ma astepta ea cu inauntrul aratat arderii, topirii. Caramida macinata de caprifoi era ascunsa in spatele tapetului de brocart pe care spanzurau tablourile grele, portrete de familie cu fireturi si coifuri si coroane. Inaintam pe langa iaz. Nu ridicam privirea. Pietrisul nu mai scartaia sub cizmele de metal cu varfuri lungi, intoarse, legate de glezna.