... dacă nu ești membru Hermeneia, dar îți place să scrii poezie sau proză, articole sau scenete, ești invitat(ă) să îți creezi un cont și să devii parte a unui spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize.

imaginea utilizatorului aquamarine

four wheel drive sau drumul spre casă

ivan andreevici/
dumneavostră vedeți că viața trece pe lângă noi
ca și cum ar fi a altora, vedeți că pe malul mării
nisipul e în continuă mișcare
de câte ori v-ați aplecat să luați un pumn din el
trecând peste nepăsare, peste greutatea gestului de a vă apleca/
și eu vă întreb ivan andreevici, de ce ați făcut asta
v-a adus aminte de copilărie
de vremurile când mergeați la școală

imaginea utilizatorului nicodem

dialog în tâlcuri

draga mea, ai născut?
nu te teme de ziua de mâine, Dumnezeu este deja acolo!

da, am născut, e un ghem de frumusețe cât grăuntele de muștar.

grăuntele de muștar ne învață să mutăm munții!

tati, e o fetiță, o iubesc așa de...

iubirea este ca cele cinci pâini și doi pești - nu începe să se înmulțească
până nu o dai altora.

sunt așa de fericită

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Virgil

dragoste origami

...

plouă
adînc în mine cuvintele tale
se cuibăresc și mor după o vreme
ca niște clădiri vechi
ucigător de singure
plouă de cîțiva ani neîntrerupt
și e nedrept să trăiești într-un secol
în care vei muri
fără să te fi născut
plouă ca și atunci cînd făceam
dragoste origami
și era frig în caleștile de hîrtie
cu care plecai de fiecare dată
fericită din ce în ce mai puțin
plouă ca la început

imaginea utilizatorului Cosmacpan

haihui

îmi caut locul.
știu că m-am născut
mai întâi așa, ca un zbârnâit
subțire, subțiiire,
de aer întins pe cordar
iar apoi mai împlinit, împletit, unduit
peste cuvintele toate descântate și uitate
de fecioare ursitoare, dintr-o zare-n alta zare
și mai știu că m-am ascuns
ca soarele am pătruns
în găoacea-n care doarme
liniștea. dar soarta mea
m-alungă peste pustie

Experiment literar: 
imaginea utilizatorului Virgil

sînt un oraș prin care nu mai trece nimeni

...

sînt un oraș prin care nu mai trece nimeni
nici măcar eu
dacă auzi vreodată ceva
e doar un magnetofon pe care ascult uneori
pașii tăi și ploaia
nici ea nu mai vine de multă vreme
doar zilele intră în suflet
ca niște hulubi orbi
iar seara nu mai găsesc ieșirea
se lovesc de pereți obosesc
apoi adorm împietrite
statuete din bronz pe marginea unui pervaz
cînd se face întuneric le arunc în debara
dau drumul la televizor
și mă trezesc imaginîndu-mi că am murit
cu ochii deschiși

imaginea utilizatorului Marquise de Sade

Amantul

în dimineaţa asta şi-a tras
un tutu roz peste şoldurile-i diafane
trântit în fotoliu şi-ntr-o extatică prostraţie răsfoind
o revistă glossy îmi vorbeşte despre science of desire
răsuceşte nervos colierul între degetele subţiri
curăţă portţigaretul şi-l plimbă
lasciv peste sfârcuri apoi trage
mă-nvăluie şi mă umple –
miroase a mosc
a animal tânăr
miroase

imaginea utilizatorului Virgil

un helicopter trece în cea mai perfectă indiferență

peste oraș

peste oraș un helicopter trece în cea mai perfectă indiferență
toate helicopterele sînt niște femei indiferente
toate orașele sînt niște muzee peste care trec helicoptere
indiferența este un ritual al muzeelor prin care trec femeile
acum e liniște am uitat cum arată femeia care a trecut
cînd mă întind pe spate cerul mă doare ca un fel de umbră între coaste

imaginea utilizatorului francisc

la vale, pe Gangele viu

Ieri seară, un elefant, cu portțigaret
- un filosof, pesemne, o ființare ascunsă-
lunecă înainte-mi, călare, frumos, pe bărcuța lui
de hârtie (din copilărie), înspre marea cea mare.

“-Ola!” făcu elefantul meu alb din burtică
și mută țigaretu` sub urechea cea dreaptă;
norișorul cel negru, în formă de maimuțică, certo, preaînțeleaptă,

imaginea utilizatorului dudu

Convieţuire

O zărise în tinereţe, cu mulţi, mulţi ani înainte, după căutări febrile, o descoperise acolo unde nu s-ar fi aşteptat, într-un colţ de lumină, în văzul şi la îndemâna tuturor, asaltată de pretendenţi, agasată de insistenţe, unele obraznice, altele excesiv de timide, răvăşită de încercările repetate de agresare a intimităţii, obosită, dar în acelaşi timp furioasă, gata să sfâşie orice şi pe oricine.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

story of a city

patrick's

bădie dă-mi o țigară. n-am. pălăria lui miroase a șobolan oamenii cînd nu mai au alți oameni să ronțăie încep să pută a șobolan. pleacă tîrîndu-se pe umăr o sacoșă de rafie ca un steag de armistițiu. el a încheiat-o cu viața cel puțin în viața asta.

mihnea nu mai are gură i-au mîncat-o cuvintele și un laminor de 16 țoli. în gît i-a crescut un tub prin el intră aerul mihnea împinge o dacie roșie aerul îi umflă plămînii ca niște pneuri. ori ca un submersibil. în interior unii au rafturi cu de toate alții sunt niște camere în care cu greu poți respira.

Proză: 
imaginea utilizatorului francisc

de cine m-am îndrăgostit recent

o știam de mult. aproape din copilărie. de la început ochii aceia au spus "te iubesc". dar gura ei n-a rostit niciodată aceste cuvinte. doar tremura ușor, când o luam de mână sau ne jucam, până cădeam unul peste celălalt, în iarbă, la școală sau aiurea. apoi, anii au trecut, fiecare s-a dus în lumea lui.
nu știu de ce, dar mereu am păstrat ceva din ea, un gând, o idee, un zâmbet, și, mai ales, amintirile: nopțile întregi în care stăteam de vorbă, zile și zile, în care, uitând să mănânc, o căutam și o luam în brațe, fără a-i spune nimic. umărul pe care boceam, când vreo ea nu mă iubea etc, etc..
apoi, m-am apucat de scris. poezie. cu dragoste, cu ură, cu pasiune, cu tot ce vreți.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

picurar

Noaptea cu geaca nou-nouţă cumpărată încă din zori de la magazinul chinezesc, a intrat uşor în casă, fără gălăgie, în lucrurile nemişcate, în patul meu rece, în mine ca o umbră străină pentru care nu aveam rezervare. Sumbră şi neliniştită s-a tot foit pe spătarul sufletului meu din piele fină. Şi acum, după ce m-a părăsit, i se cunosc urmele. Nu ştiu unde dispare ziua, iar către seară se întoarce mereu deprimată.

Proză: 
imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Ultimul text la Kyoto

Cele două gheișe intrară în urbea Kyoto exact la ora
la care cucii imperiali se duceau la culcare
ca să facă loc altor păsări pline de ciudațenii
formale, purtând uniforme caligafiate cu pana unei
colege sacrificate,aleasă prin sorți aleatorici
care să extrapoleze orgoliile functionarilor mărunți
ce tropăiau în mătăsuri înflorate la ușa
superiorilor influențiali
așteptând favoruri și acareturi după cum performau
în luptele de dincolo de islaz.
Gheișele își purtau povara post feminității lor
în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat
pe brazdele abstracte trasate cu linia
de bambus pe planuri sobre emoțional.
Sufereau amândouă de hipotensiune căci nu
credeau în iubire nici compasiune nu prea aveau deși
doctorul oficial le-o căuta în urina limpede culeasă

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Dorel

Eugen Barbu - Tezism și literatură, 3 (Romanele ultime. Barochism descriptiv și răsfăț lexical)*

A FOST de mirare pentru unii comentatori faptul că, după ce a dat un roman remarcabil precum “Groapa”, Eugen Barbu a scris și a tipărit texte ca “Șoseaua Nordului” sau “Facerea lumii”. Trebuie făcută însă observația că Eugen Barbu nu este nici aici un alt scriitor, doar că dezvoltă teme și problematici conformiste, așa cum s-a observat că face, însă doar parțial, și în capodopera sa, ca și în alte texte. De altminteri, putem redescoperi, bunăoară, în “Facerea lumii”, prezența unor personaje care apăruseră inițial în “Munca de jos”, nuvela sa de debut: Filipache, Anghel, Pântea, ca și directorul de tipografie Bazilescu. Romanul și începe cu scena naționalizării tipografiei, rememorată în nuvelă de personajul principal, acțiune în urma căreia Filipache devine noul director.

imaginea utilizatorului dudu

Gânduri bune!

Câteodată, de cele mai multe ori, mă gândesc că ar trebui să dispar, fără prea multe explicaţii, să fac în aşa fel încât suferinţa lor să fie scurtă, chiar dacă intensă, să mă las ameţit de amăreala altruismului şi nu de dulceaţa egoismului.
Dă-mi, Doamne, dacă exişti, putere şi curaj să le fac binele final celor cărora le-am făcut, până acum, numai rău! Ce-ar fi? Altfel, eu de unde să iau puterea asta: din drog, din alcool, din rugăciune?

Proză: 
imaginea utilizatorului Ardagast

Şarpele de aramă

XXIV

Drumul spre lumină. Pulberea zvâcnea în fiorul cald al salbei de raze, abia întrevăzute în lumini şi umbre. De fapt, boarea secetei şi glasurile îndepărtate ale copiilor -o fată şi un băiat- îi generau imagini profunde, de parcă ar fi văzut cu adevărat şi, de care, se bucura ca de o înviere.
Auzi sapa tăind pământul; scrâşnea în Chetruşul acoperit de vii, înotând uscat sub miile de viţe ale pirului. Mai tăia, în jumătăţi zvârcolitoare, viermii graşi.
Simţea paşii îndesaţi ai femeii, ca pulsul unei inimi leneşe sau ca un ecou neîncetat. Era obosită. Se oprea să răsufle, să privească şi să cuprindă, dintr-o singură rotire, labirintul geometric al câmpului. Aştepta.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

românia lui virgil t -III-

România ca România dar românul....

România ca România dar românul.... Am o grămadă de prejudecăţi. Probabil este din cauza imaginaţiei. Deunăzi cineva, “nu spui cine, persoană importantă”, mă acuza că am prea multă imaginaţie. Şi că mai toate metehnele mele se trag din asta. O fi, nu zic nu. Orice poate implica “collateral damages”, cu atît mai mult imaginaţia… mea. În orice caz cînd mă gîndesc la român imi imaginez un cioban. Un oier, păstor, păcurar sau cum i s-o mai spune. Cam asta e românul pentru mine. Şi nu neaparat din cauza Mioriţei sau a Baltagului. Deşi e posibil ca ele să confirme prejudecata mea cum că românul este eternul cioban. Poate de aceea şi prin Albania sau Macedonia rubedeniile noastre mai îndepărtate tot ciobani sînt.

Proză: