de pe podul midiei spre parcul de divertisment
sunt mai cărunţi decât măzărichea de alaltăieri
care făcea exerciţii de empatie cu oamenii reci

năluca poartă conduri de cristal şi diadema
stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste

oraşul cu ochi de peşte alunecă pe sub tălpi
acoperit de inocenţă şi veselie de un timp
nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace
întoarse spre mine casele încăciulate nişte copii
au lacrimi de bucurie

treceam aseară pe lângă o biserică. una din cele două pe lângă care trec şi-mi fac şi eu cruce,
sunt în rândul lumilor,

una are grădina plină de flori, maci rozii, doar în acest iunie, adunat
la fiecare iunie de atunci, acum şi-n vecii vecilor,

cealaltă plină de câini care nu mă latră, acolo e preotul despre care zic oamenii că ar da caini şi pisici la slujba de duminică,

orizontul nu este mai larg de când scriu
nici mai curb.
plopul din dreptul ferestrei
nu pare mai nalt
poate ceva mai bătrân şi mai singur.
la fel şi vecinul de scară.
îl salut îmi răspunde
liftul coboară
urcăm împreună
uşor stânjeniţi
nici unul din noi nu se-ntreabă
cu cine împarte
urcuşul.

carnea mea amăruie de atâtea cuvinte
se topeşte pe limba apusului.

tu ești eu sunt fluture dublu
care fierbi sângele cu fiecare mișcare de aripă
oprește-te și lasă-mă să inventez pentru tine
într-o limbă nouă un circ în care viața cu păr lung
să râdă prostește de viața cheală
până când aplauzele carnivore ale simpaticilor noștri apropiați
vor termina tot din farfurii își vor rostogoli burțile peste catarame
vor râgâi frenetic
oprește-te și lasă-mă să-ncerc
ce-au încercat și alții dar n-a mers
până la urmă destinul n-a pregătit surprize nimănui