... dacă nu ești membru Hermeneia, dar îți place să scrii poezie sau proză, articole sau scenete, ești invitat(ă) să îți creezi un cont și să devii parte a unui spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize.

imaginea utilizatorului iuri iulian Lorincz

Groparul

Când eram copil
îmi era teamă de groparul satului
îl cunoşteam de departe
după târâitul paşilor
şi forma umerilor aduşi ca semnul întrebării
care-i ţinea într-un echilibru perfect
nelipsitele obiecte ale muncii
mă furişam după ulucile gardului
şi-l lăsam să treacă
fumul ţigării-i ieşea din gură
ca dintr-o locomotivă cu aburi
dispersat prin aerul uliţei
îl priveam

imaginea utilizatorului aquamarine

poveste de iarnă/ seven shades of gray

să împărțim lumea în două imperii,
cu destulă putere să mimăm că / în ceea ce credem,
ceea ce iubim, nu poate să aibă moarte.

și totul va fi un bondage perfect,
în timp ce înaintăm pe sănii ca în fotografiile vechi
ascunse în mințile noastre, în care ne-am construit
alter –ego-urile ca pe niște case cu acoperișuri stricate.

*

și când o să ne fie dor de ceva să tăcem pur și simplu
deși știm că tot ce rămâne sunt aceste ierni albe, aceste
povești și respirația noastră de fosfor alb.

*

imaginea utilizatorului Lentib

Iglu

iubita patinează dezinvolt
prin viscere în clinchet
sistolic de catedrală
părăsită de un cer prea-nalt

cu facla fumegîndă
în zvîcnet surd de piruete
îmi decupează
meticulos din șolduri
jumătăți de sferă
în care se va încălzi
ca într-un iglu

imaginea utilizatorului kalipeto

neștire

de altfel

neștire

un câine sta legat de dezlegare
prea-umani
ochii lui împiedicând apropierea
spuneau mai mult decât
pot auzi ceilalți ochi
agățați canin pe fețele oamenilor
știam bine strada
ce alerga sub picioarele câinelui
nu
nu era o stradă dezlegare
încercasem cândva același exercițiu
astăzi nu știu de ce
adorm și mă trezesc alergând după câinii legați
de stăpâni nu ai lor

imaginea utilizatorului Virgil

întoarceri I

...

ne întoarcem pînă la urmă
la rănile noastre prime
ca la niște rădăcini albe
de unde viața vine
simplu
sau poate într-un fel
mult mai transparent
decît ne vine să credem
că este posibil
trecînd spre neliniștea tandră a gesturilor
cumplit de nesemnificative
așezate între noi ca o baricadă
invizibilă

ne întoarcem la ele
la rănile noastre nobile
ca într-un pelerinaj

imaginea utilizatorului solomon

Anatomia și Fiziologia Iubirii

index

mi-am ridicat lumea in jurul indexului tău
umed
parcă el ar fi înțelesul
acest deget
arătător
cum tu îl pătrunzi în cetate
direct prin zid
îmi aliniază armatele trupele speciale
bodyguarzii mascații
împarte rații egale la toți curtenii
fără deosebire de rasă naționalitate
indică tot ce e de indicat
poruncește
indexul tău umed
în lumea mea strâmtă și înaltă

imaginea utilizatorului nicodem

astenie de primăvară I

o greutate în plus

scrisul gungsuh cade pe hârtie
cum cade lovită de vară
setea pe buze

nu pot îndupleca hoitarul cuvântului
să zboare
închis în suspinul peniţei
din ciocu-i curbat
lasă ici colo pe podeaua denaturată de paşi
câte-o virgulă pusă greşit
pândindu-mă
ca şi când ar vrea să mă tragă pe sfoară

deschid ochii mari
în luciul nopţii mă văd un păcală în satul lui

imaginea utilizatorului Călin Sămărghiţan

Un poet şi un sculptor sibian printre nominalizaţii premiilor Niram Art 2010

scutul cetăţii

Ieri, 29 aprilie, revista şi editura Niram Art şi-au desemnat nominalizaţii pentru premiile cu acelaşi nume din anul acesta, premii pentru mai multe secţiuni: literatură (proză, poezie, eseu), pictură, sculptură, fotografie, promovare artistică, teatru. Este vorba de un total de 35 de nominalizaţi dacă am numărat bine.

Niram Art este o prestigioasă revistă de arte din Madrid, care promovează printre altele şi legăturile culturale dintre Spania şi România, dovedind că pe tărâmurile iberice nu suntem cunoscuţi doar ca nişte culegători de căpşuni, ci şi ca oameni de artă.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Dorel

La Heliade

remake

Întrucât înaintaşul nostru Ion Heliade Rădulescu a avut neprevederea de a se naşte prea aproape de prelungitele sărbători de iarnă, care încep la Solstiţiu şi se sfârşesc după Sfântul Ion, evenimentul împlinirii a 210 ani de la fericita întâmplare a trecut aproape neobservat.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Crin

despre durere II

moment

Țiganul din colțul salonului e tot mai rău, nu mănîncă de cîteva săptămîni. Are brațele atît de subțiri încît mi-e greu să montez tensiometrul. De fiecare dată cînd ajung la el înghit nod după nod. Ajung să mă urăsc că mi-e bine, că-l duc cu vorba cum fac toți. Iulian mi-a povestit cum în operație i-au gasit și un ghem de ascarizi în intestin. Ce pedeapsa să mori într-un pat de spital, sperînd în asistente care mint că vei fi bine; și speri pînă începi din nou să transpiri, să tremuri, nici azi n-ai mîncat, nici ieri, nu-ți amintești de cînd, leșini, coma hipoglicemică, cînd te trezești ai o perfuzie montată deasupra.Te mint că trăiești, te mint că mori.

Proză: 
imaginea utilizatorului Dorel

ADRIAN PĂUNESCU – Riscul pe cont propriu

O secţiune critică

Emoţia provocată de sfârşitul cuiva foarte reliefat care, dacă e vorba de o personalitate de anvergura lui Adrian Păunescu, a marcat o epocă (sau două), dar şi viaţa interioară (şi poate şi exterioară) a unei generaţii (pe care poetul însuşi a numit-o – deşi e posibil ca nu el să fi inventat sintagma - "generaţia în blugi") întunecă, de obicei, nu doar sufletul, dar şi mintea. Am asistat în cele trei zile scurse de la moartea poetului (care s-a stins, după cum se ştie, vineri, 5 noiembrie, la ora 7 :15) la reacţiile cele mai emoţionale (dar şi cele mai puţin conforme cu adevărul).

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Madalina Cauneac

Și cu zâna ce facem?

Atenție, lumea e în cădere de maximă securitate!

„După ce a participat la balul de binefacere, Zâna Senzual a venit chiar ea la orfelinatul „ Micul Prinț” să doneze banii strânși din donații. Zâna nu s-a sfiit să îi ia în brațe pe cei de la orfelinat, din contra, a încercat să formeze legături de prietenie cu micuții.”
Televizorul mergea singur de o bucată de vreme. Cristina pregătea meticulos nodul funiei. Trebuia să fie perfect, ca o mamă bună. Lustra era și ea pregătită, o aștepta de ceva timp. Puțin cam șubredă, însă cu toate garanțiile de rigoare. Avea s-o țină și avea s-o țină cât trebuie. Se urcă pe taburetele ciobit la colțuri. Legă funia de lustră. Își strecură capul în bucla făcută atât de frumos și cercetă locul faptei.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

în fond e totul lavabil

curtea de apel se înalță din spatele tribunalului ca o boală de piele. cu fiecare metru de cer pe care-l înghite soarele curtea de apel se face mai hîdă. te uiți la cele cinci etaje cu gura căscată te întrebi cui folosește mormanul ăsta de termopane și aluminiu. mai bine s-ar face un cimitir pe verticală cu toate crucile de aluminiu o să vină o zi cînd pămîntul n-o să ne mai ajungă atunci vor luci deodată crucile dumnezeu orbește și nu mai ia pe niciunul din noi.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

A treia cale: Răspuns pentru Marga Stoicovici, dar nu numai

Discuţia pe care am început-o cu Marga a plecat de la un punct de vedere oarecum îngust şi, mai mult sau mai puţin, personal. Simt nevoia să lărgesc contextul. Pentru aceasta îmi permit să reproduc un text al lui Daniel Sur. El a apărut, fiind promovat de mine, în NOEMA vol. IV, nr. 1, 2005, pp.171 – 178 ( a se vedea www.noema.crifst.ro) , în cadrul rubricii „Altă generaţie”. (Îmi cer scuze pentru semnele aiurea care apar chiar pe prima pagină; ele se datorează unor incidente de pe serverul site-ului şi vor fi remediate curând, odată cu apariţia volumului X, 2011, care deja a ieşit de sub tipar). Textul respectiv a fost preluat din revista online Egophobia, cu acordul redacţiei şi al autorului.

Revistă literară: