S-a înnorat deodată și vântul bate din nord. De obicei de acolo vine ploaia. Țânțarii își fac de cap și e cam cald pentru un sfârșit de aprilie. Fata sta în mijlocul grădinii și privește peste gard, la bunici. Au înflorit cireșii. O ia agale către dig prin pământul cenușiu. Peisajul e rupt din loc în loc de buruieni. Anul trecut mai era iarbă, dar au adus pământ să umple curtea și au acoperit-o. Cu pomii nu înțelege ce-au avut. Privește în jur, un gard alb ușor putrezit, o casa-bijuterie-nouă și un pârâu înșelător cu dig înșelător. Nici un pom, nici copac, doar câte un arbust supraviețuitor și buruieni. Strânge în palme flori de cireș, verifică încă o dată locurile alese, tace și își mușcă buza de jos.
AVOCAȚII CERULUI
Procesul lui Ștefan Doru Dăncuș
Alocuțiune citită la începutul ședinței
M-am trezit într-o primăvară târzie, într-o lume în care păianjenii împăienjeneau totul. Plase și pânze superbe îi acopereau cerul. Orice Om ce învăța zborul ajungea doar până la ele și era prins și mursecat. Numai viermii viețuiau acolo, sub acoperișul țesut cu măiestrie și rotit mereu, pentru ca generațiile să nu observe ridicolul acelei latrine temporale.
(Odaie ţărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)
SCENA I
(Lupu şi Iza)
Lupu (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalţă în opinci): Să nu uiţi să-mi pui uiaga cu pălincă şi ţigările.
Iza: Ţi-am pus deja şi pălinca, şi ţigările şi obiele curate, numai grăbeşte-te că-i noapte şi să nu dai, Doamne fereşte, peste vre-o sălbăticiune! Că noaptea are legea ei!
Lupu: Nu te teme nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!
Iza: Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlneşti cu ele. Ai utat cum l-a sfâşiat un urs pe bătrânul Pupăză?
Lupu: Pupăză a tras cu puşca-n urs şi l-a rănit, iar cu o fiară rănită şi înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfel ursul fuge de oameni.
(Paraschiva se ridică şi se aranjează la oglindă, iar Aglé îşi tapează cu mâinile părul.)
AGLAÉ:
Şi nu îţi era dor de el?
PARASCHIVA:
De cine?
AGLAÉ:
Cum de cine, de Iorgu?...
PARASCHIVA:
Ah da, vorbeam de Iorgu… Nu mai puteam de dorul lui, îl chemam în fiecare noapte :
«Vino bade, nu veni,
Numai poşta cu banii…»
Costi: Ei, cum e cu dragostea măi Fane?
Fane: Poftim? Ce dragoste?
Costi: Păi dragostea măi, dragostea. Nu citeai despre dragoste...?
Fane: Aaa, da, da. Dragostea. Păi cum să fie... E... aa. Cică e eternă.
Costi: Eternă? Ha, ha, ha! Asta chiar că e bună!
Fane: De ce măi?
Costi: Păi e bună, bună de tot.
Fane: De ce măi Costi? Nu e eternă?
Costi: Păi lasă că ai să vezi tu cît e de eternă cînd te-o înșela prima...
Fane: Prima? Prima ce?
Costi: Păi prima... prima... dona... Hahaha!
Fane: Prima dona? Care prima dona?
Costi: Lasă măi că ai să vezi, de ce să îți stric eu surpriza...
Fane: Ce surpriza?
Costi: Surpriza cînd ai să vezi că nu e eternă și că nu durează nici măcar o... dar lasă..
Comentarii aleatorii