AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
(Paraschiva se ridică şi se aranjează la oglindă, iar Aglé îşi tapează cu mâinile părul.)
AGLAÉ:
Şi nu îţi era dor de el?
PARASCHIVA:
De cine?
AGLAÉ:
Cum de cine, de Iorgu?...
PARASCHIVA:
Ah da, vorbeam de Iorgu… Nu mai puteam de dorul lui, îl chemam în fiecare noapte :
«Vino bade, nu veni,
Numai poşta cu banii…»
/
Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi răsar pe interiorul tâmplelor. Bărbați călări îi țin calea. O poartă deschisă frânge noaptea.
//
Călătorul se trezește la miezul nopții. Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. Drumul lățește la orizont acoperișul sangvinic . Lumina se strânge ghem. Cerul o zvârlește spre sat. Călătorul e singur.
- Naște!
Ochii i se acoperă de țărână.
Personaje:
El- tânăr student, într-o relație cu ea de trei luni
Ea- tânără studentă, într-o relație cu el de trei luni
Afară, pe terasa unui balcon, seara târziu, o tânără povestește cu iubitul ei. Este o discuție chiar înainte de plecarea ei în vizita mamei din Italia. Tânărul se joacă cu o cameră de filmat, înregistrând în cele din urmă toată conversația.
(el) Unde ai pus țigările?
(ea) Îs la mine în buzunar. Uite, ia-le de aici.
(el) Așa, și-mi ziceai de maică-ta. Ai mai fost vreodată la ea?
(ea) E prima oară. Am emoții, sincer. Așa cum am avut de fiecare dată când am condus-o pe ea la autogară.
(el) Și cum era?
Costi: … ai mai descoperit ceva?
Fane: Ce să descopăr?
Costi: Păi despre dragoste. Din cartea aia, de-i zicea „Despre dragoste”. Ai mai descoperit ceva?
Fane: Să-ți spun drept m-am împotmolit.
Costi: Aaaa… ți-am spus eu!?... Nu e de bine. Mai bine o lași. Da’ cum te-ai împotmolit?
Fane: M-am împotmolit la o frază.
Costi: Ce frază?
Fane: Cică zice „În dragoste să îți urmezi inima.” Cum vine aia?
Costi: Bazaconii!! Ți-am spus eu că e plină de bazaconii. Ți-am spus să te lași de dragoste că ajungi rău.
Fane: Cum adică?
Comentarii aleatorii