Intr-o clipă de doliu
cînd toți și mai ales în negru
pătrunși de momentul solemn
depuneau flori fetide pe un soclu reavăn
cînd anumiți vulturi roteau cerul într-o schemă
explicită de vol simbolist
te văzui lăcrimînd în spatele unui stramoș
ce nu-ți dădea libertate genetică
cum stăteai cu tălpile răsturnate spre cer
se făcea că stăteam în tranșee
luptam luptam luptam pînă cînd s-a blocat arma apoi luptam cu mîinile goale
venea peste mine lumea ca un tăvălug n-o dovedeam pămîntul începea să mă strîngă apoi
am primit un pat de pușcă în gură m-a bușit sîngele și
m-am trezit speriat cu buzele crăpate
m-am liniștit era luni încă o zi lîngă tine
știu că dependențele n-aduc nimic bun dar nu mă interesează
când l-am întâlnit, pășea pe covoare de sticlă
reconstituia trupul iubirii din fum
în prag ori în spatele mesei așteptând
aproape ritualic lăsa țigara să ardă până la capăt
rug păgân
firul ei de ață înălțându-se a om
își cuprindea cu palmele fruntea a migrenă
a singurătate acceptată
matură
fără împotriviri
lua pământul în palme cântărindu-l ca pe un bulgăre de aur
Comentarii aleatorii