Cartea de debut a eseistului Cornel Mărginean, ,,Eseuri despre înţeles”, aduce în peisajul actual al lecturii un mod de a privi spre rostul a orice am putea denumi viaţă. Fie că este bucurie sau este tristeţe, fie că este frumuseţe sau este urâţenie, fie că este ceva bun sau este ceva rău, a trăi înseamnă experimentarea clipelor pe care le trăieşte un om. O petrecere a cugetului cu spectacolul din jur, cel al lumii în desfăşurare, în care privitorul se detaşează pentru a înţelege după ce a experimentat el însuşi ceea ce crede că poate fi înţeles.
Cenuşa iernii se vântură dinspre mare şi-napoi. O fereastră deschisă te poate risipi în lume. Poţi să-ţi imaginezi cum gândurile tale fac amestecuri şi combinaţii dintre cele mai nebănuite cu materia în care, minuscul, te laşi purtat, descompus, recompus, cameleonizat în graba indusă de speranţa în a avea o destinaţie măreaţă, nelipsit de impactul cu real-irealul, sarcastic-hilarul şi toate contrariile care se atrag. Inspiri şi nici nu-ţi dai seama câte lumi ai dintr-odată în tine, habar nu ai ce să faci cu ele.
Cărţi despre care critic-„aştrii”?! noștri nu se înghesuie să scrie.
Deşi au trecut luni bune de la apariţia cărţii şi lansarea ei la Gaudeamus 2009 (premiu la Concursul debut literar Unicredit – apariţie ed. Humanitas 2009) când Liviu Papadima, editorul volumului, prevedea că „Aproape sigur, textul nu va trece neobservat”, cronicile sau recenziile întârzie să apară (am găsit totuşi una scrisă de Daniel Dragomirescu la http://dorincozan.wordpress.com/2010/02/04/apocalipsa-dupa-vaslui-sau-de... ).
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau scrie despre volumul Dincolo de ironie şi ironism – plecând de la discuţii virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo de Gorun Manolescu (Paideia, 2010) şi volumul semnat de Anca Mizumschi, Anca lui Noe (Humanitas, 2009).
Luceafărul de dimineaţă, Nr. 32 / 14 iulie 2010
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau
Mai curând decât platoniciană, metoda de transmitere a idelilor filozofice aleasă de Gorun Manolescu este bruniană. Iată, avem şi noi un Giordano Bruno al nostru – să vedem dacă-l ardem pe rug sau nu.
Comentarii aleatorii