Cenuşa iernii se vântură dinspre mare şi-napoi. O fereastră deschisă te poate risipi în lume. Poţi să-ţi imaginezi cum gândurile tale fac amestecuri şi combinaţii dintre cele mai nebănuite cu materia în care, minuscul, te laşi purtat, descompus, recompus, cameleonizat în graba indusă de speranţa în a avea o destinaţie măreaţă, nelipsit de impactul cu real-irealul, sarcastic-hilarul şi toate contrariile care se atrag. Inspiri şi nici nu-ţi dai seama câte lumi ai dintr-odată în tine, habar nu ai ce să faci cu ele.
Recenzie la: “Rătăcirile fetei nesăbuite” de Mario Vargas Llosa
-partea a III-a-
Fata nesăbuită era în declin. Să fie oare adevărat că fusese închisă şi violată de poliţiştii din Lagos?! Niciodată nu puteai afla adevărul adevărat de la ea. „Mereu mistere, mereu poveşti, mereu secrete”. Nu se va schimba niciodată! Dar după cum arată, se pare că trăise drama vieţii ei, „ura nesfârşită care-i impregna toate cuvintele era reală.”. Până acum, ea nu ştiuse ce este frica, dar acum simte că o paralizează. O anulează. Nu mai are încredere în nimeni. Dar nu era ea cea care voia să trăiască intens?
Comentarii aleatorii