Cenuşa iernii se vântură dinspre mare şi-napoi. O fereastră deschisă te poate risipi în lume. Poţi să-ţi imaginezi cum gândurile tale fac amestecuri şi combinaţii dintre cele mai nebănuite cu materia în care, minuscul, te laşi purtat, descompus, recompus, cameleonizat în graba indusă de speranţa în a avea o destinaţie măreaţă, nelipsit de impactul cu real-irealul, sarcastic-hilarul şi toate contrariile care se atrag. Inspiri şi nici nu-ţi dai seama câte lumi ai dintr-odată în tine, habar nu ai ce să faci cu ele.

Suntem sub zăpezi! - spun cei doi bătrâni pe care îi sun săptămânal să văd dacă mai respiră. Ţin un fel de oglindă cu lupă şi lumină a sinelui poziţionată spre gura târgului. Aşa aflu ce mă interesează. Iarna este mai veche decât noi şi totuşi are atâta forţă. În câteva ore a făcut curăţenie generală. Miroase mai frumos decât cocolino peste tot pe unde a întins cearşafuri albe, scrobite. Aleargă prin toate cotloanele, foloseşte crivăţul ca pe un detergent în spume, şterge orice urmă pământească.