Recenzie la: “Rătăcirile fetei nesăbuite” de Mario Vargas Llosa
-partea a III-a-
Fata nesăbuită era în declin. Să fie oare adevărat că fusese închisă şi violată de poliţiştii din Lagos?! Niciodată nu puteai afla adevărul adevărat de la ea. „Mereu mistere, mereu poveşti, mereu secrete”. Nu se va schimba niciodată! Dar după cum arată, se pare că trăise drama vieţii ei, „ura nesfârşită care-i impregna toate cuvintele era reală.”. Până acum, ea nu ştiuse ce este frica, dar acum simte că o paralizează. O anulează. Nu mai are încredere în nimeni. Dar nu era ea cea care voia să trăiască intens?
Cărţi despre care critic-„aştrii”?! noștri nu se înghesuie să scrie.
Deşi au trecut luni bune de la apariţia cărţii şi lansarea ei la Gaudeamus 2009 (premiu la Concursul debut literar Unicredit – apariţie ed. Humanitas 2009) când Liviu Papadima, editorul volumului, prevedea că „Aproape sigur, textul nu va trece neobservat”, cronicile sau recenziile întârzie să apară (am găsit totuşi una scrisă de Daniel Dragomirescu la http://dorincozan.wordpress.com/2010/02/04/apocalipsa-dupa-vaslui-sau-de... ).
Comentarii aleatorii