Cartea de debut a eseistului Cornel Mărginean, ,,Eseuri despre înţeles”, aduce în peisajul actual al lecturii un mod de a privi spre rostul a orice am putea denumi viaţă. Fie că este bucurie sau este tristeţe, fie că este frumuseţe sau este urâţenie, fie că este ceva bun sau este ceva rău, a trăi înseamnă experimentarea clipelor pe care le trăieşte un om. O petrecere a cugetului cu spectacolul din jur, cel al lumii în desfăşurare, în care privitorul se detaşează pentru a înţelege după ce a experimentat el însuşi ceea ce crede că poate fi înţeles.
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau scrie despre volumul Dincolo de ironie şi ironism – plecând de la discuţii virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo de Gorun Manolescu (Paideia, 2010) şi volumul semnat de Anca Mizumschi, Anca lui Noe (Humanitas, 2009).
Luceafărul de dimineaţă, Nr. 32 / 14 iulie 2010
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau
Mai curând decât platoniciană, metoda de transmitere a idelilor filozofice aleasă de Gorun Manolescu este bruniană. Iată, avem şi noi un Giordano Bruno al nostru – să vedem dacă-l ardem pe rug sau nu.
Deşi nu o cunosc pe doamna Speranţa Miron de multă vreme, m-am declarat din prima clipă un admirator înflăcărat al domniei sale. M-au “izbit” în ureche (pentru că am vorbit mai întâi la telefon) o muzică sfioasă, dar plină de putere, vibraţiile persane ale unui suflet, care zâmbeşte chiar şi atunci când timpul picură sare peste rănile deschise, chiar şi atunci când un ochi plânge şi unul râde. Iremediabil cucerit de tonalitatea unei astfel de voci, am purces în vasta bibliotecă a prietenului meu - poetul Ionel Marin şi am primit o carte de-a Speranţei. Este o carte al cărei titlu m-a surprins plăcut, intitulată simbolic: “Unicul sens”. O carte de poezie, publicată la editura Pax Aura Mundi din Galati.
Poate că poemul care surprinde cel mai bine starea mentală sub imperiul căreia Robert Şerban a scris poemele ce alcătuiesc volumul „Moartea parafină” (editura Cartea Românească, 2010) este „Jucărioara de-un leu” (p.80): „sunt la jumătatea ei [a vieţii]/ şi îmi place să cred/ că ce văd departe departe departe departe/ măruntă/ ca o jucărioară de-un leu/ e propria mea moarte”. În psihologie, criza vârstei de mijloc este definită ca o conştientizare acută a ideii morţii în primul rând, conştientizare ce are loc în jurul vârstei de patruzeci de ani.
Comentarii aleatorii