Textul ce va urma nu este scris (nu se vrea a fi scris) de un «producător» de poezie; şi nici măcar de unul care, producător ratat, vorbeşte, mai mult sau mai puţin doct şi argumentat, despre cum ar trebui «produsă» poezia; ci de pe poziţia unui «consumator» (înrăit) de poezie. Prin urmare, de pe poziţia anunţată, sunt conştient de precaritatea încercării mele care, cum poate fi interpretată altfel, decât subiectivă?
Dacă totuşi mi-am permis să vă plictisesc (poate), mai trebuie să adaug că, adâncit fiind în Heidegger („Opera de artă” dar şi toate textele sale) în care, parafrazând, «Poeticul locuieşte Omul», în Ricoeur („Metafora vie”), Blaga („Metafora revelatoare”)… din care nu ştiu cum, dacă şi când voi reuşi să ies cumva fără a mă pierde, îndrăznesc totuşi să însăilez cele ce vor urma ca o primă încercare de a spune câte ceva.
pesemne că nu m-am făcut bine înțeles
și de aceea cuvintele
mi-au rămas abstracte
la fel cum în fiecare noapte
mă pândește zgomotul infam
al așteptării
când tronul domniei vârstei mele
mi se topește încet în auz
și apoi liniște
ți-am povestit deseori despre el
din păcate de când cu ploile astea
s-a dovedit a fi doar
un fake itinerant
luat de ape
lovind casă după casă
acolo
cineva fixează ora
apoi grăbește pasul
iar eu nu îl mai recunosc
Încep acest şir de eseuri cu speranţa că îl voi termina. Fiecare text este un draft (preprint). Le mulţumesc celor care vor comenta. Şi, eventual, vor veni cu sugestii.
§1. Poeticul locuieşte Omul - parafrazând şi comentându-l pe Heidegger
Comentarii aleatorii