pesemne că nu m-am făcut bine înțeles
și de aceea cuvintele
mi-au rămas abstracte
la fel cum în fiecare noapte
mă pândește zgomotul infam
al așteptării
când tronul domniei vârstei mele
mi se topește încet în auz
și apoi liniște
ți-am povestit deseori despre el
din păcate de când cu ploile astea
s-a dovedit a fi doar
un fake itinerant
luat de ape
lovind casă după casă
acolo
cineva fixează ora
apoi grăbește pasul
iar eu nu îl mai recunosc
Știam că mă voi învăța cu moartea. Cu cât mușcă mai mult din mine cu atât crește puterea mea asupra ei. Eu o las să intre, ea mă lasă să înțeleg. Dă faldurile grele la o parte și își arată, o clipă, lucirea caninului. Parcă îmi spune cu ăsta te-am mușcat. Te-am iubit te-am mușcat te-am însemnat acum ești a mea ești veșnică. Ea mușcă din mine din ce în ce mai mult, cu un părinte cu un prieten cu un dușman, se hrănește cu mine și mie îmi place. Am hotărât că este un târg cinstit Cu cât mai mult mă consumă moartea cu atât mai veșnică sunt.
Textul ce va urma nu este scris (nu se vrea a fi scris) de un «producător» de poezie; şi nici măcar de unul care, producător ratat, vorbeşte, mai mult sau mai puţin doct şi argumentat, despre cum ar trebui «produsă» poezia; ci de pe poziţia unui «consumator» (înrăit) de poezie. Prin urmare, de pe poziţia anunţată, sunt conştient de precaritatea încercării mele care, cum poate fi interpretată altfel, decât subiectivă?
Dacă totuşi mi-am permis să vă plictisesc (poate), mai trebuie să adaug că, adâncit fiind în Heidegger („Opera de artă” dar şi toate textele sale) în care, parafrazând, «Poeticul locuieşte Omul», în Ricoeur („Metafora vie”), Blaga („Metafora revelatoare”)… din care nu ştiu cum, dacă şi când voi reuşi să ies cumva fără a mă pierde, îndrăznesc totuşi să însăilez cele ce vor urma ca o primă încercare de a spune câte ceva.
„Lama Tseten a murit într-un mod extraordinar…Khandro îl îngrijea pe Lama Tseten, căci era tutorele ei…deodată el a chemat-o….şi i-a spus cu blândeţe, «vino încoace, a sosit clipa… [După ce nu voi mai fi] serveşte-ţi maestrul [care este şi al meu: Jamyang Khyentse] cu ardoare». Imediat ea a vrut să plece după maestru, dar el a apucat-o de mânecă. «Nu-l deranja, n-are rost», a zâmbit el. «Cu maestrul lucrurile precum distanţa nu există».
Comentarii aleatorii