0.

Textul ce va urma nu este scris (nu se vrea a fi scris) de un «producător» de poezie; şi nici măcar de unul care, producător ratat, vorbeşte, mai mult sau mai puţin doct şi argumentat, despre cum ar trebui «produsă» poezia; ci de pe poziţia unui «consumator» (înrăit) de poezie. Prin urmare, de pe poziţia anunţată, sunt conştient de precaritatea încercării mele care, cum poate fi interpretată altfel, decât subiectivă?

Dacă totuşi mi-am permis să vă plictisesc (poate), mai trebuie să adaug că, adâncit fiind în Heidegger („Opera de artă” dar şi toate textele sale) în care, parafrazând, «Poeticul locuieşte Omul», în Ricoeur („Metafora vie”), Blaga („Metafora revelatoare”)… din care nu ştiu cum, dacă şi când voi reuşi să ies cumva fără a mă pierde, îndrăznesc totuşi să însăilez cele ce vor urma ca o primă încercare de a spune câte ceva.

Ascultaţi o poveste extraordinară [1 p.17].

„Lama Tseten a murit într-un mod extraordinar…Khandro îl îngrijea pe Lama Tseten, căci era tutorele ei…deodată el a chemat-o….şi i-a spus cu blândeţe, «vino încoace, a sosit clipa… [După ce nu voi mai fi] serveşte-ţi maestrul [care este şi al meu: Jamyang Khyentse] cu ardoare». Imediat ea a vrut să plece după maestru, dar el a apucat-o de mânecă. «Nu-l deranja, n-are rost», a zâmbit el. «Cu maestrul lucrurile precum distanţa nu există».