într-o zi vom uita cum ne-a fost bine sau rău dacă ne-am trăit viața așa cum se cuvine dacă ne-a fost foame ori dacă am avut amîndoi mîinile vinete.
mi-e puțin frică de liniștea care-o să vină poate căutarea poate plecările înmulțirile despărțirile poate prietenii care au căpătat chip dintr-o dată pentru ca apoi la stația următoare să încerci să-ți aduci aminte cum arată și nu mai poți poate astea sunt tot ce avem în comun.
dacă mă întrebi unde aș prefera să fac dragoste ți-aș spune în cornițoiu în las vegas în garsoniera lu frate-miu sau în orice loc unde există oameni și ei habar nu au ce minuni se întîmplă.
Acte îngălbenite de vreme, păstrate într-o cutie de carton. Unele, atât de vechi, încât par să se sfărâme sub mângâierea degetelor. Pe ele, nume ale celor care nu mai sunt decât ramuri ale arborelui meu genealogic.
Citesc pe un carneţel cu scoarţe cafenii:
„Carnet de asigurare
pe anii 1941-1944
al asiguratului Helj Petru III
născut în anul 1901”
11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi țigări. În redacție era mare hărmălaie se împărțiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alții îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un șurub într-o halviță pe care o cumpărase de la economat.
11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simț care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morți. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînțeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din același sat.
bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. și alți copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.
*
lumînările pîlpîiau ca niște ochi care se închid și se deschid. o tăcere ca-ntr-o sală de nașteri părăsită. adică poți să-ți imaginezi vocile așa cum îți poți imagina nașterile. stătea trupeșă cu rozariul înfășurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ștefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept și pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat și-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.
Comentarii aleatorii