Am pornit la drum, înainte de albirea zorilor. Eram echipaţi corespunzător pentru urcat pe munte, iar în rucsac aveam doar lucruri de strictă necesitate. Ne aştepta un drum de câteva ore, aşa că era indicat ca bagajul să fie cât mai uşor.
După o jumătate de ceas, am ajuns la Crucea lui Bogdan, loc de popas, la intrarea în pădure. Oraşul Vulcan rămăsese în urmă. De aici se vedeau luminile, aprinzându-se una câte una, acolo unde locuiau mineri care se pregăteau să plece la şut, în schimbul I.
Anul acesta, Ela a împodobit ecologic un brad din curte (adică singurul), maiestuos, cu scara, și-a cântat colinde cu mama între timp. Bineînțeles că nu găsise decât o parte din globuri și în timp ce lălăia cu sufletul transpus „Deschide ușa creștine” se tot gândea unde naiba a pus instalațiile. A împodobit bradul.
uneori vine nathaniel solul iubirii îşi deschide tolba şi răstoarnă amintiri în cutia poştală de la uşa timpului tău cauţi emoţionat o pecete anume citeşti rândurile de zece ori daniele tot ce atingi prima oară fie durere fie bucurie se transformă în aur de nerecunoscut devine ceea ce a fost arunci focului din sobă mai mult de jumătate căci deasupra moţăie un pui de primăvară
mă întreb cum ai să mă întâmpini drumul până la tine pare nesfârşit sar din stea în stea mai văitându-mă de oboseală mai căzând cu privirea în gol
nathaniel îmi ţine pumnii strânşi magia făcută de ionuţ e rochia mea pantofii de frumoasă ghimpele din coastă ce nu mă lasă popasului somnului porţii spre înapoi n-ar fi prima oară când renunţ
în a doua zi de paști a murit tanti. din ea n-a mai rămas decât mirosul hainelor de măicuță și gustul conservelor germane de pește. în sos tomat. înainte de 89 le primeam ca pe niște delicatese nemaivăzute. cam atât rămâne după un om. mirosul și gustul. dar și alea până se tocesc simțurile.
a mai rămas și o cutie pe care scria gateau de riz în care mama ține și-acum zahărul.
atunci am aflat diferența dintre cimitirul belu și cimitirul din rotunda. în cimitirul belu e curat și liniște. la cimitirul din rotunda în gura porții marinoaicele râd de felul în care plângi. pe marinoaice le știe tot satul. bărbații lor s-au prăpădit pe șantier. acum la fiecare mort ele râd și vorbesc de-andoaselea.
O ploaie mocănească se stârnise, cu puţin înainte de albirea zorilor. Gheorghe se trezi în tranşeea rece şi îl privi pe Sandu lu’ Gogâţă, consăteanul şi camaradul lui de arme, care încă dormea chircit, cu capul pe o moviliţă de muşchi reavăn. „Ia uite la Sandu, ce bine doarme! Nici nu simte că plouă. Bag samă că o visează pe Ruzalia care, zice el, a jurat să-l aştepte. De parcă ar avea cu cine să se mărite… Toţi feciorii din sat îs pe front. Oare Florica mea s-o fi trezit să mulgă vacile?”
Comentarii aleatorii