într-o zi tata i-a dăruit mamei stelele de pe cer, s-au adunat bunicii, frații și surorile, au gătit bucate, le-au gustat și au văzut că toate sunt bune. mama și-a luat rămas bun de la florile din grădină, și-a pus pe cap o coroană de lămâiță și a plecat cu tata spre oraș. bunica veronica a luat-o de mână grăindu-i: am o noră angelica, o noră maricica, da' pe tine cum te cheamă, fată dragă? zâna, a spus tata și acesta i-a rămas numele. s-au pus lavițe și în cer pentru oaspeții de demult și cei ce aveau să vie, ne uitam și noi prin ochiurile scărilor deși aveam să venim mai târziu, într-o iarnă după ce tata a umblat prin oraș să-i ia papuci de catifea roșie mamei.
Noi îi spuneam Mingiuţă. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuţă avea şapte fraţi locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteţ. Părinţii lucrau la lăptărie şi ăsta era singurul lucru bun: avea lapte şi brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.
- Bună dimineața.
Din tot ce cunosc am în suflet o particică din tine. Privesc fiecare stare tăcută, din când în când mă încrunt, inima-mi bate cu prea mare putere, mi-e teamă să nu mă-nroșesc, imposibilă întoarcere la paliditatea obișnuită a chipului meu și-aș da de gândit minții căreia n-aș vrea să-i ofer nici un prilej de bănuiala: dacă m-ar întreba mi-e teamă că n-aș putea minți.
- Bună dimineața, câteodată zâmbesc, câteodată nu.
21.59
stadionul are mîini picioare și gură în special gură cu niște dinți uriași ca un feliator de pîine. nu știu cum am ajuns acolo. tot ce știu e că m-am strecurat printr-o spărtură și am ajuns în burta lui.
mai întîi vîntul. ohoo vîntul are și el mîini picioare și gură în special mîini ele țin un șpaclu cu care îmi răzuie tencuiala de carne pînă la oase.
tîrîș tîrîș memoria îmi revine. nu sunt nici bun nici rău.
mama alungă toți copiii mamele alungă toți copiii mama tuturor mamelor alungă copiii.
întunericul vine ca somnul.
întunericul vine ca un animal pe care-l aud mișunînd prin iarbă.
întunericul vine ca o înțepătură.
întunericul vine ca un muget.
întunericul vine ca mama tuturor mamelor care alungă copiii.
n-am înțeles niciodată de unde nevoia asta asta de oameni. de parcă aș fi dependent de dializă. de parcă oamenii ar fi rinichiul meu lipsă.
sînt dependent de voci ca să nu aud vocile din capul meu. atunci chiar ar fi dezastru. una îmi spune boule oamenii sînt toți o apă și-un pămînt alta îmi spune că nu e adevărat alta îmi spune că din cauza mea se întîmplă toate.
dar nu poți să le pui pe toate în cîrca unui om pentru că ăla se prăbușește la dracu. ăla ori își zboară creierii ori ajunge legat de pat.
Comentarii aleatorii