dacă lupii care urlă ar ști că urletul meu e un plâns, m-ar sfâșia *O.P.
Eliza dansa cu ochii închiși pe masă. Dansa bine. Era în lumea ei. Și acea lume o primise fără probleme. Nimeni nu i-a zis nimic. S-a angajat. Simplu. A privit-o Dan din cap până la glezne. A zis da. Ea nu a zâmbit. Ea nu a zis nimic. Știa ce urmează.
Acum era noapte. Ca într-o călimară. Un client se apropie. Hârtia de 10 euro era boțită.
Eliza dansa. Unduirile ei. Ritmul muzicii. Obscuritatea. Și aerul încărcat de fum. Toate miroseau a plecare.
L-am pus la "Jurnal". La fel de bine cred că intra la "Scenariu" - de nervi.
Totul a început de la niște poezii. N-am știut cum să scriu un rând mai din interior. Colegii au sărit imediat în ajutor, mulțumesc Profetului și almei "și pe această cale". Dar după ceea ce am înțeles eu de acolo a ieșit cam așa ceva:
[ ] și ceea ce citiți acum trebuia să fie mai din interior. N-a ieșit, după cum se și vede.
Booooon; m-am dus atunci la adresa menționată ca să văd ce n-am înțeles. Și aici totul s-a desfășurat ca-n Stan și Bran sau ca la nenea Iancu. Mi-au spus acolo:
1. ce este non-breaking space
2. cine ne ajută
3. de unde scrie cea care ne ajută (are și poză)
4. cum se pronunță !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Vă rog: "nahn bray kIng spays - (noun)". Aude? Deci e substantiv. Ce bine că ne-au spus, salvându-ne astfel de la moarte și moarte în chinuri.
macaraua
duminica macaraua stă dreaptă ca o lumânare de botez. în timpul săptămânii înfige panouri uriașe în cer. acolo vor locui oamenii tineri. oamenii bătrâni locuiesc întotdeauna la parter.
biserica
dacă te uiți în ochii unui copil, iar copilul zâmbește, înseamnă că ești om bun. mă uit în ochii copilului iar el zâmbește.
la biserica unde merg în fiecare duminică vine lume puțină. aici pot să-l ascult pe dumnezeu în limba mea. aici lui dumnezeu i se spune iștinem. habar n-am cum se scrie.
18 aprilie 2008: Universitatea de Arte ,,George Enescu'' Iași, ora 17, sala Symposion, Recital-Das Marienleben de Paul Hindemith. La pian: prof. univ. dr. Lacramioara Naie.
*Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
Totul începe cu o pocnitură scurtă și un cer mizerabil ca lenjeria dintr-un cămin studențesc.
Urlu a neputință de fapt nu spun nimic pe gură ies bule ca la înecați.
Departures.Ceasurile se măresc se fac niște căpățîni de brocolli. Cum o fi oare să te spînzuri de limba unui ceas de parcă ar fi ultima spovedanie.
Pe ostropel nu l-am văzut demult. Și-a pierdut un picior în locul lui a crescut un băț de metal dacă te uiți la el seamănă cu o barză ori cu o macara.
Și din spate din carne i-a crescut un acordeon la care cîntă vreo două piese pe care le știe mai bine. Nu-l cheamă ostropel așa l-am botezat eu să-mi aduc aminte de vremurile cînd aveam de împărțit o caserolă de ostropel.
Vă rog îndrăzniți.
Intrați cu mine in sala de aștepatre.
Comentarii aleatorii