În tren au rămas oameni, puţini...
Vocea Clarei mi se pare ciudată. Străină. Starea de confuzie persistă. Ca după anestezie, când sufletul, deși știe, cumva a aflat că suferința este benignă, ezită să se întoarcă în trup.
- Implant de informație sub hipnoză? Amintirile cui le-am trăit? Câmpul de flori, peștera întunecată... Totul atât de real! Iminența răului pe care nu-l puteam opri?
- Nu poți opri răul! - o aud pe Clara, ca prin vis, de undeva de departe... Este vorba despre conștiință. Un dat pe care-l primim atunci când care ne naștem.
- Știința binelui și răului?
Fiindcă îşi văd de treaba lor. Se aşază în fotoliu ca-ntr-o vizuină şi, în dosul unui ziar imens, rumegă problemele. Mai noi, mai vechi. Nu le place să fie deranjaţi. Poate doar cu o cafea. Un sărut. Sau cu o întrebare simplă: dragule, ia spune, ce noutăţi... El te trage de mână uşor, te aşază pe genunchi aruncând petele de culoare de pe file în aer şi, privindu-te galeş, începe să povestească. Fără lux de amănunte. Trebuie să pui tu întrebările, să conduci delicat discuţia în sensul în care te interesează. El economiseşte cuvintele. Poate să fie criza oricât de mare...
E cinci de fapt puțin trecut de cinci stau pe o piatră din vechiul dig. Doi pescari spintecă aerul cu nuielele apa se lovește de mal ca și cum s-ar ciocni doi oameni pe stradă. Oh apa această prietenă liniștită care m-ar putea scoate din orice încurcătură.
În spatele meu digul în spatele digului stadionul. Se înserează trebuie să-mi încropesc un adăpost.
Într-o noapte am dormit înfășurat în folie de aluminiu străluceam ca un felinar de mine se agățau toate insectele. În altă noapte m-am trezit înconjurat de cîini mă lingeau de parc-aș fi fost unul de-al lor.
De pe mal pescarii seamănă cu doi bănuți de aramă. Mi-a crescut părul. Mi-au crescut unghiile. Mi-au crescut frunze și solzi.
În spatele meu digul înalt cît să oprească orice revărsare de oameni.
nenea mă ajuți? copilul stă încurcat în mijlocul străzii. oamenii trec pe lîngă el ca bagajele pe banda rulantă din aeroport. i s-au desfăcut șireturile nu știe să le înoade îi e frică să nu se împiedice.
buclă apoi nod buclă apoi nod îi arăt. oare cine m-a învățat asta pe mine. tata sau omul cu laptele care îl aducea pe tata beat mort și plin de scaieți de ziceai că-i păpușă de cîlți.
buclă apoi nod buclă apoi nod. mîinile tatălui tremurau ca niște copaci din care mușca drjuba.
mă uit la cer și cerul mi se pare o fabrică de confecții.
sau un iaht de lux.
Comentarii aleatorii