am să mai trec pe aici, sper să nu deranjez:)...

era primăvară sau iarnă nu mai ştiu
cronos zăcea într-o colivie
chircit
fără dimineţi
fără nopţi
ea aştepta să încolţească
semnul de iertare

atunci am văzut prima oară
cum mi se înalţă umbra încovoiată de lumină
iar crucea de flori se adâncea

în urma ei un lup flămând
adulmecă şovăiala
uneori urlă
se aruncă în colţii lui
el tace
tace
şi zgârie pământul cu unghiile mele

așa îl văd eu. m-am oprit pe text pentru că mi-a plăcut. sper să fi fost util...
gând bun, Mihaela!