Se dedică Doamnelor Mara şi Vero, cunoştinţelor mele bune din Canada care tinde să devină a doua mea
0.
Problema dispersiei logicii clasice, aristotelice, în alte feluri de logici «paraconsistente» [1] adecvate diverselor situaţii aplicativ-particulare, deschide o Cutie a Pandorei. Şi de aici încolo începe o sarabandă similară care merge împreună cu cea din fizica cuantică şi astrofizica. Ambele sosind la câte o limită pe care par a o depăși, rămânând însă atât în interiorul cât şi în exteriorul ei. Una (logica) la cea a «gândirii»; celată (fizica cuantică dar şi astrofizica) la aceea a spaţio-temporalităţii (dincolo de care imaginaţia „duce puterea … de înţelegere la limita sa…deoarece chiar şi limbajul nostru este prea slab şi învechit pentru a putea exprima aşa ceva” cum zice Brian Green [2], unul dintre co-fondatorii Teoriei Stringurilor).
A expune Africa în câteva rânduri e totuna cu încercarea punerii unui elefant într-o cutie de chibrit. Imaginea în cauză nu ar trebui să ne poarte gândul neapărat la un eşec, deoarece nu a zis nimeni ceva de mărimea cutiei. Cititorul trebuie să înțeleagă munca sisifică ce va urma, astfel el trebuie să cunoască de la început anumite aspecte importante sau şi mai importante. Şi plecăm de la un fapt foarte concret. Probabil cei mai mulţi au semnat un act important la viaţa lor. Toţi vor recunoaşte că nu pot garanta că toate semnăturile arată la fel, chiar dacă s-a vrut același lucru.
Iată dragilor ce se mai poate găsi pe net şi anume părerea unui tînăr om de ştiinţă despre poeţi şi poezie în general:
„Ce spune un poet e fix zero din punct de vedere al cautarii adevarului. Caci un poet poate spune orice. Spune asa ca suna frumos, nu ca ar fi adevarat”.(sic!)
Întrebarea care se pune în consecinţă e cît adevăr şi cîtă prejudecată comun-nihilistă conţine afirmaţia de mai sus? Pentru că adevărul – nu-i aşa – nu e monopolul niciunei culturi darămite al vreunui subdomeniu al culturii cum e fizica sau literatura, să vedem mai întîi ce e real în cele afirmate:
- Legea esenţială a poeziei, a artei în general, e frumosul ca adevăr intuitiv. Poetul nu caută adevărul ştiinţific, nu explică şi nu demonstrează matematic nimic.
NOTA: Acest text este doar un preprint. El dezvoltă unele idei pe care deja le-am enunţat în „Eseu despre sursele adevăratei cunoaşteri în Logica Budistă”, ed. Cartea Universitară, 2006; dar adaugă - sper - şi unele noi. Textul este postat doar pentru a fi supus discuţiei şi de a primi, eventual, unele reacţii care să mă ajute la definitivarea şi finisarea lui. În acest sens avertizez cititorii că unele date istorice nu au fost bine verificate. Şi, de asemenea, că lipsesc din el, în majoritatea cazurilor, indicaţiile bibliografice precum şi notele de subsol care vor întregi versiunea finală care va fi mult mai amplă şi mult mai bine argumentată.
Comentarii aleatorii