Și apoi sînt morții. Se moare la urma urmei zilnic. Mor oameni la cîteva ore după naștere. Alții mor în azile de bătrîni. Mor de cancer, în accidente, mor de moarte bună. De parcă ar exista și moarte rea. La urma urmei moartea e la ordinea zilei. E o chestiune cît se poate de acceptabilă atîta timp cît nu trebuie să mori tu, sau cineva prea aproape de tine. Dar nu despre filozofia morții este vorba, nu despre faptul că oricum cei care au murit atunci, în decembrie 89, tot ar fi murit într-un fel sau altul. Ci este vorba despre această tranzacție aproape macabră a acelor zile. Dacă mureai și îți vedeai de treaba ta, fără să agiți lucrurile după aceea, te procopseai cu titlul de erou. Așa peste noapte. Și toată lumea era fericită.
Creierul s-a deconectat
Distrugând punțile.
Liniște.
O mare, adâncă și stranie liniște
Mă cuprinde,
Unduindu-și sinapsele smulse.
Cât sunt eu?
Ultima frontieră a întrebărilor,
Ce se zbate
Înainte de a fi devorată.
Caut să-mi accept limitele
Ce cuprind totul.
Eu.
Universul.
Parte și întreg.
femeie, draga mea
astăzi mi-a fost mai bine şi am lucrat la scena din grădină. pentru sufită am ales o catifea roşie cu dragoni celeşti brodaţi în borangic auriu. crezi că e mult un sac de orez? atunci află că în preţul ăsta au intrat şi patru culise din hîrtie Tsai Lun pe care Alesandros, în onduleuri de sineală a desenat cu peniţa ramuri de cireş. ştii cît de aproape îi eşti! mereu îmi vorbeşte despre tine şi cum într-o zi vei deprinde arta caligrafiei. el îi spune altfel, meditaţia pensulei. uite, săptămîna trecută eram pe plajă, marea se zbătea şi pe sînii ei umflaţi de sare spuma valurilor desena găitane. sfîrcurile împungeau ţărmul. Alesandros îmi zice dintr-o dată – trasează o scară cu trepte din sfoară pînă la cer şi arată lumea cu degetul, tu şi tu şi tu! dar nu am atîta hîrtie! atunci fă-ţi privirea ancoră şi trage cerul mai jos.
mă tot rugai - mergi la doctor! iată sînt şi la doctor. cum mă simt? îţi răspund cu vorbele unui capelan militar: în adăposturile individuale nu o să găseşti atei. confuz? poate. îmi lipseşte curajul de a spune răspicat- într-o confruntare doar în primele secunde eşti răcan apoi fie eşti veteran fie mort. pentru că vezi tu, nu-mi ştiu duşmanul, viaţa sau moartea?
Mi-e un somn de crăp, sau poate e greșită expresia și se referă doar la cele culinare. Tocmai am ieșit de pe facebook unde găsisem frazeta, drăguță de altfel dpdv american, cumva al limbii engleze vreau a spune, din Seinfeld: Well I, uh, I'm not sure how you pronounce it or anything, but I, uh, I believe it's Ménage à Trois?
Încep astfel aceste cuvinte doar pentru că am cunoscut umorul sănătos al Adrianei Lisandru, cea despre a cărei carte excelentă doresc să bat câmpii cât mă vor ține ochii, mâinile și sinapsele. Nu pot rata o asemenea șansă. Și nici cartea cred.
Comentarii aleatorii