luna albastră -
măr de aur dat în pârg
- întunecare
osia nopții
peste case de humă,
aproape toamnă
sub măr voinicul
în livadă niciun fur
doar timpul, timpul
Poezie:
Rune
Comentarii aleatorii
- francisc - - --- art nouveau
- Sancho Panza - - --- fals jurnal de duminică
- Sapphire - - --- Expoziția surealistă - "Surrealism and Beyond"- Ierusalim 2007
- A.A.A - Vă rog să-i găsiţi, totuşi,..... - --- Interferenţe
- alma - - --- Ca sunetul în fluier
- skylander - - --- o viziune a insentimentelor
-
yester -
-
foarte frumos!..... -
--- dacă - batori - ultimele două versuri...... - --- tern de 6
- Sancho Panza - - --- în jur e zare prăvălită-n cruci
- Călin Sămărghiţan - Hai..... - --- frumoasa veneţiană
- Profetul - - --- totdeauna al doilea întuneric
- Profetul - - --- Eminescu
- Profetul - - --- diversitate...
- Profetul - Buna dimineata...... - --- o avarie neplanificată
- Ela - - --- staccato pentru o iluzie
- anna - Paul sincer,..... - --- Viraj mult prea strâns
- Profetul - - --- excalibur
- Ariana - - --- Cafea neagră cu migdale
- cailean - - --- Cel mai, Cea mai
- A.A.A - Din popor, (vulg)are... tot..... - --- în care discul se zgârie
- Aranca - - --- 111
- Snowdon King - - --- the final countdown
- dudu - mult..... - --- din ce în ce mai galben
- Sancho Panza - hmm...... - --- Pescarul la apus
- Sixtus - - --- Mai dă-mi să mușc o dată din sânul tău de viermi
- andreea iancu - ceas..... - --- morile de vânt nu au ecou
- anna - - --- locul tău gol
- Lentib - - --- arabescurile dorului
- Ecaterina Bargan - - --- Metamorfoze
- cailean - - --- rev pren
Comentarii
...
Sancho Panza -
rune de toamnă... frumos.
am vibrat mai ales, printr-o strângere neașteptată de inimă, la ultima.
eu am "vibrat" (ca sa
Virgil -
eu am "vibrat" (ca sa folosesc metafora Adrianei) la cea de a doua. Desi cred ca as fi facut o inversare cu prima strofa. Astfel ca ar deveni:
luna albastră -
măr de aur dat în pârg
- întunecare
osia nopții
peste case de humă
aproape toamnă
Nu stiu daca sint "rune" pentru mine. ... un inceput de pastel, da...
vibratio
margas -
Spun cât se poate de sincer și pentru a nu știu câta oară că eforturile de a scrie poezie scurtă (de tip haiku sau nu) în dulcele grai mioritic mi se par demne de o cauză mai bună.
Nu înțeleg de ce autoare talentate, cum este cea de față, abandonează încercările care ar putea, într-un final desigur cum altfel decât apoteotic, să-i perfecționeze limbajul și finalmente discursul poetic în favoarea acestor scrieri scurte fără sare și fără piper.
Astfel de scrieri nu sunt, în opinia mea desigur, altceva decât bravade literare lipsite de substanță prin absența oricărei filiații, oricât de subțire, la care să putem face și noi, restul, referire.
Aș putea numi acestea 'poeme bastarde'.
Mai mult, regret că o autoare inspirată cum este Adriana Lisandru s-a lăsat recent cuprinsă și ea de această lene de a scrie și în loc să nu mai scrie nimic (un fenomen absolut comprehensibil) ne oferă și ea astfel de big-maci poetici.
Calorii multe dintr-o singură înghițitură, atât... ba nu, și uite, prozeliți!
dar oare, Marga,
Virgil -
dar oare, Marga, nu crezi că s-ar putea ca indigestia ta față de astfel de „eforturi de a scrie poezie scurtă” să își aibă obîrșia (sau aș putea spune patognomonia) în neinteresul către a descoperi mult în puține cuvinte, în nevoia ta de a te scălda într-o maree de cuvinte pentru a te simți satisfăcută. Și nu vreau să spun că asta ar fi neaparat ceva rău. Barocul și rococoul au avut (și au farmecul lor), chiar și logoreea douămistă. Dar oare nu există mister în tăcere? Sau farmec într-un singur cuvînt?... Mai ales dacă te oprești să te gîndești la el, cu adevărat.
Este, pentru mine, o bucurie
Younger Sister -
Este, pentru mine, o bucurie pe cât de neașteptată, pe atât de mare să vă regăsesc pe paginile mele, prieteni la care țin foarte mult.
Adriana, există o umbră de melancolie în fața inexorabilului, dar mai puțin poate pentru aceia care nutresc oareșce speranțe, de sorginte mioritică, ca să le spun așa :).
Virgil, cuvintele tale de apreciere mă lasă fără grai, cunoscând exigențele... Da, varianta propusă de tine, deși schimbă înțelesul, este mult mai încărcată de lirism, de acel ceva, inefabil parcă-i zice.
Marga, m-am gândit și eu mult la ce spui tu, sau la ceea ce ai putea spune, de aceea nici nu am îndrăznit să-mi denumesc textele haiku, am optat pentru o denumire mai occidentală, tocmai pentru a nu cădea în ispita neiertată a sublimării diferențelor de cultură, de civilizație, de credință. Eu doar am îndrăznit a face unele paralele :( .
Mulțumesc tuturor pentru aprecieri dar și mai ales pentru observații.
Margas,
Sancho Panza -
iartă-mă că intervin, deși văd că mi te adresezi... „printre altele”, ca să zic așa.
nu, nu de „lene” e vorba, în ce mă prizește. ci de faptul că nu mai văd utilitatea „îngroșării” unui gând, a unei idei. da, poate părea puțin egoist felul meu de a scrie (sau de „a mă spune”) din ultima vreme. dar, după ceva frământări și întregări, iată că mi-am asumat riscul.
Eu le-am vizualizat ca pe
Maria - Doina -
Eu le-am vizualizat ca pe trei tablouri separate, ca pe trei poeme. Pledez pentru un spaţiu suficient în jurul fiecăruia pentru fi admirat precum tablourile pictate, realizat astfel: fie distanţă mai mare, fie steluţe, fie postări separate....cea din urmă fiind preferată. Aşa după cum am scris şi la poemul Adrianei Lisandru, ,,Arămie" şi aici văd ,,poeme într-un vers" excepţionale.
ok
margas -
Accept părerile divergente, asta este la urma urmei frumusețea dialogului.
Ție Virgil simt nevoia să-ți răspund însă direct cu un ferm NU la ceea ce insinuezi acolo.
O să mă apuc să postez și eu câteva mâzgăleli dintr-astea, ca să mă crucificați voi.
Atunci poate o să fim chit.
Aveam în copilărie o prietenă
Younger Sister -
Aveam în copilărie o prietenă din Tecuci, Doina se numea. Ea glăsuia și cânta frumos, tare frumos și lumea spunea: Doină, Doină, cântic dulce/ Când te-aud nu m-aș mai duce. Ce să mai spun, sunt emoționată, fii binevenită pe paginile mele!
Marga, abea mai aștept!
Cu drag