Am vrut să scriu un text poetic dar “datoria este înainte de toate”. Trebuie să scriu clarificări. Am o groază de clarificări de făcut. Cîndva visam să ajung șef. După o vreme n-am mai visat. N-am mai visat nimic. Acum că m-a pus bîza să îmi fac site trebuie să fiu și șef. S-au dus vremurile bune de altădată cînd lăsam bătaia asta de cap altora. Nu mi-o luați în nume de rău. E un sentiment straniu. Am vrut să am un loc liniștit în care să îmi pun textele. Nu m-am așteptat să își dorescă și alții compania mea. Mai ales că nu sînt o companie extrem de agreabilă. Pe alocuri sînt chiar mizantrop.
Deci, să încep: (le voi adăuga și în regulament pe cele care își vor avea locul acolo)
Am aflat că există un mit care circulă prin anumite locuri mai dosnice (încă neatinse de soare probabil). Cum că pe Hermeneia nu s-ar permite să se publice decît poezie. Sau că pe Hermeneia nu se permit recenzii de carte sau articole informative. Sau că pe Hermeneia nu se dorește proză sau texte în alte limbi. Nimic mai neadevărat. Aceste zvonuri sînt lansate de către oameni eventual răuvoitori sau indisciplinați care nu au înțeles încă faptul că Hermeneia încurajează absolut orice formă de exprimare literară dar că în anumite privințe are o politică nu restrictivă ci de supraveghere. De fapt pe Hermeneia noi credem că se încurajează libertatea de exprimare și inovația chiar mai mult decît în altă parte. Ne dorim și mizăm pe exigența personală în ultimă instanță.
Acum cîteva zile Hermeneia a împlinit cinci ani de la apariția ei ca și eSocietate și eZine de Literatură și Arte. Mai precis pe data de 21 decembrie. Povesteam cuiva zilele acestea cum am creionat toată ideea pe o masă din bucătărie într-o seară și cum apoi David a realizat-o tehnic. Însă motorul care a energizat totul a fost reprezentat de entuziasmul acelor cîțiva prieteni care am vrut în decembrie 2005 să încercăm altceva și mai ales să inițiem un altfel de spațiu virtual în care arbitrarul administrativ să aibă cît mai puțin impact asupra aprecierii critice. Un loc în care să ne publicăm liber poeziile și textele de proză și să avem curajul să ne criticăm reciproc fără tot felul de mașinațiuni de culise.
M-am gîndit să las gluma lui Vlad să continue mai departe. Așa că, în respectabila tradiție a despoților luminați, ofer un edict de amnistie între 12 decembrie și 24 decembrie. Există mai mulți foști membri Hermeneia (se știu ei cine sînt) cărora pentru diferite motive li s-a anulat dreptul de a mai fi membri. Dacă doresc să fie reprimiți, pînă pe 24 decembrie, acest an, au posibilitatea să trimită cererea lor pe adresa de email a oficiului site-ului și vor fi reprimiți. Bineînțeles ar fi de dorit să nu mai recidiveze. Noi le dorim numai bine.
După cîteva discuții privind obiectivitatea criticii în raport cu actul creator în sine, în toamna anului trecut, mi-am propus, împreună cu prietena mea din copilarie, un experiment literar (si chiar psihologic) tip Ilf și Petrov, dacă nu frații Strugatki în manieră autohtonă. Doar ca eram trei…încă un complice, al cărui rol a fost pasiv, ca la bridge cîteodată.
Experimentul Anca Florian a fost incitant.
Sper că cei mai mulți vor înțelege și vor accepta partea pozitivă a experimentului, nu numai aspectul său ludic. Pentru ei, pentru voi am considerat și consider că sînt datoare, dintr-un gest de curtoazie, să vă spun că din momentul retragerii textelor ei, am rămas doar eu. Aranca.
Comentarii aleatorii