singură şi vie
trebuie să înghit dispreţ
râsete sau ocară
mă simt mică
mă simt la înălţime
cu toată muzica din lume
lipită de mine ca uleiul
în discoteca de lângă benzinărie
nu pot să-mi adun bagajele
să las dansatorii în urmă
gărzile de corp
ar observa ieşirea mea
dincolo de evenimentele zilei
în timp ce alţii dorm
printre cutii de conserve tropicale
mă strecor în bucătăria comună
beau cafeaua încet
mestec coji de pâine
ca şi cum ar fi papucii mamei
din vremea când îmi creşteau dinţii
Poezie:
Comentarii
fain
kalipeto -
cred ca daca citeam doar ultimele doua versuri imi dadeam seama ca e scrisul tau:) fain, parca te-ai pregatit cu grija 20 de versuri ca sa poti "lansa" partea aia faina. spor!
concentrat
Cristina Moldoveanu -
mulţumesc Silviu :) E una dintre poeziile mele mai scurte. Oricât am încercat, nu am reuşit să o scriu mai lungă pentru ideea aceea care ţi-a plăcut şi care are rostul ei aici.
mestec, nu.
nicodem -
de acord cu Silviu. pana la ultimele 4-5 versuri miza e calma, banala chiar, dar ultimele 2 versuri face poemul.
la mestecarea cojilor de paine ar merge mai bine - rod coji de paine - pen'ca pe vremea cand iti ieseau dintii nu puteai mesteca papucii, ii puteai roade, eventual.
Este aproape acelaşi lucru,
Cristina Moldoveanu -
Este aproape acelaşi lucru, Nicholas :) Oricum poemul este în prezent, nu imită slăbiciuni ale copilăriei.