Uneori îmi plac cuvintele/
mă joc cu ele
dându-le de-a dura pe stradă
şi ele se lovesc de oameni
intrându-le-n gură
ca să le iasă pe fund atâta diarie /verbală /
de dimineaţă
pe stomacul gol îi ard o vodkă, un wisky, un co… nu , nespălatule, coniacul se bea la cafea
după o masă sofisticată
la o recepţie sau în societatea / înaltă
a parveniţilor
scris sub inspiraţia textului "dedicaţie -gând pentru poet" al cristinei ştefan
ca să critici versul unui poet trebuie să te dezveţi de citit
ca să-l înţelegi uită că el există
cînd poetul scrie nu curge nici magmă şi nu se răscoală planete
doar dramele cotidiene iau o pauză pentru dezmorţirea picioarelor
cînd poetul plînge este atît de ridicol
încît păcatele lumii se simt stînjenite
nu împuşcaţi poeţii
în fiecare oraş există un cimitir numit eternitatea
parodie după poveste cu păsări și pești de Virgil T fără a schimba multe cuvinte
el era bărbatul căruia îi ieșeau păsărici pe gură
ea femeia din buzele căreia țîșneau pești
mai întâi fusese vasilică dar pe atunci lucra pe bani puțini
acum era el, stârcul și ea era păstruga
ziua fiecare avea slujba (lui) – (aici e sexistă treaba în textul original - de modificat părerea mea)
stresul și graba
noaptea se-mpletea adîncă laguna
cu mii de mangrove și sălcii plecate
în care păstruga și stîrcul aievea
răscoleau ape-ngreuiate și reci
de peste 40 de grade alcool
somnul hulpav le curgea peste pulpe
el avea două mîini stîngi
și mereu îi întreba pe ai lui
de ce m-am născut așa mamă și tată
de chichi de michi și de feng shui
dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe
și mînca din mers o felie groasă de pîine
unsă vîrtos
cu lumină
de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină
unul pe față altul pe dos
pe la prînzul cel mare
încerca să se odihnească preț de un ceas
ah ce obidă!
Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.
Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' țeapăn, șchiopu'Ahab pe mare.
Mai miroși a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie
Comentarii aleatorii