nu mai pot să mătur frunze
am ajuns un biet pensionar şi atît
îmi tremură mîinile picioarele
şi capul pe umeri
sînt tot mai singur şi mi-e urît

aş vrea acum să fac două mormane
din toate poemele pe care le-am scris
să le dau foc şi să-mi spun
Pol nu ai fost niciodată poet
ai trăit doar un vis

adesea am fost prea rebel
rareori am avut har
cheile mele spre nemurire

vin sărbătorile ceva tare mișto
al naibii ce ne îngerizăm
gingabel gingabel
hai sa te efectuez pe tulburel cu tocăniță de purcel
să te gâdil la melodie cu un senthiment-dobitoc
ne lalaim pe noi cam razna io-te că ne dă și mită

și morții sunt mai fericiți nebunul își mănâncă
mâinile în întuneric și soarta omului
cu a dobitocului este aceeași
după chipul și asemănarea noastră