Prin văzduh,
picurau
în liniște
baloane.
Plimba
la braț
un elefant mofluz
piane
Ș-un bebe-înger chiureta,
pe viu,
un sor.
Iar eu țineam pe Domnul
de-un picior.
Ah, ferice! Și ce vis:
Mărșăluiau soldați
în somn urându-și
“Peace, brother! Ciao, kiss!”
„Ciao, adio, arme! Baby, kiss!”
în subsolul blocului nostru trăiește
mîța multilaterală
ca orice mîță are nouă vieți
prima și-o mai aduce aminte
undeva în văgăuna babei dochia
pe vremea cînd era încă
pe jumătate duh de pădure
și jumătate vîrtelniță
a doua într-un hambar din dinogeția
la vînat de bizami la furat de plătică
pe a treia o reține vag
undeva în pustă
printre calabalîcurile lui attila
"the hun"
cel care mînca ce ea n-ar fi mîncat
niciodată
dar pe a patra și-o amintește bine
într-un sat din munți
probabil generaţia noastră
mîndră ca o varză creaţă (don’t ask me why)
legiune romană uitată la numărătoare
în faţă la senat
sau pe bancheta din spate
a unui mercedes mort cu geamuri fumurii
şi cu ochii în soare
generaţia noastră trece poate
printr-un fel de angst de parc
o defecţiune subtilă de reproducere şi remodelare
dar absolut norocoasă
lăbărţată peste continente şi gafe
O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.
Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.
Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.
scris sub inspiraţia textului "dedicaţie -gând pentru poet" al cristinei ştefan
ca să critici versul unui poet trebuie să te dezveţi de citit
ca să-l înţelegi uită că el există
cînd poetul scrie nu curge nici magmă şi nu se răscoală planete
doar dramele cotidiene iau o pauză pentru dezmorţirea picioarelor
cînd poetul plînge este atît de ridicol
încît păcatele lumii se simt stînjenite
nu împuşcaţi poeţii
în fiecare oraş există un cimitir numit eternitatea
Comentarii aleatorii