“Primavara” de Cristian Vasiliu

Se-anunță primăvara
Cu-n buzdugan de patimi
Și rații de căldură
În tocul de la uși,
Iar eu, ca niciodată,
De frica avalanșei,
Adulmec pe la colțuri
Cu palmele căuș;

Mă văd ca-ntr-o oglindă,
Cu venele deschise,
Foșnind de încordare,
Tristețe și de zel
Și-mi tatuez cu grijă,
În carne, la răscruce
De dragoste și viață
Nescrisă-un ghiocel.

nu mai pot să mătur frunze
am ajuns un biet pensionar şi atît
îmi tremură mîinile picioarele
şi capul pe umeri
sînt tot mai singur şi mi-e urît

aş vrea acum să fac două mormane
din toate poemele pe care le-am scris
să le dau foc şi să-mi spun
Pol nu ai fost niciodată poet
ai trăit doar un vis

adesea am fost prea rebel
rareori am avut har
cheile mele spre nemurire