când tu faci pași
toamna mișcă din ponderale
punctul de la A la Fe pare un bombon fără miez
pentru delfinuții
înzăpeziți

ascultam REM noaptea cu tine de la origini
aveam carențe
la socoteli nu ieșea
pe axa frăsuneală harneală sluj nik

totuși te-ai împiedicat
m-a zăpăcit gestul
și pe niște păsări colorate
între noi o funie
ne tulbura
o liniște ca un taximetrist ascultând reggae

A fost odată-n Bucureşti,
a fost, şi nu o dată,
din rude ample de Vereşti,
o preastilată fată.

Şi era plastic până-n dinţi
şi mândră-n toate cele,
cum e coliva între sfinţi
şi checu-ntre franzele.

Din cracii roz şi dezinvolţi,
copitele şi-ndreaptă
spre termopan, unde la colţ,
în merţ, Ghiujul aşteaptă.

Ea simte, fato, disperări
când merţul gri străluce
şi găuritele cărări
bujile-i distruge.