nu sîntem liberi dom’le
spuse benone și-și dădu părul pe spate
ca și cum ar fi chemat oștile hunilor la ospăț
nu sîntem liberi ne cheamă patria la datorie
să mistuim nimicul din noi și neglijența față de toate
strămoșeștile noastre tradiții mereu încercate
de vremuri și fapte
la fapte se opri aplecîndu-se
peste catifeaua roșie roasă a mesei
I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
draga mea sînt zilele acelea plutitoare
un abur între ziua mea și crăciun
de parcă soarele palid se îmburdă în mare
lentilele mele de contact sînt de vină
sau poate e ceață în livingroom
printre argint și aur și smirnă și plumb
și verde și mov de burgundia
roșu rusesc și galben xanadu
albastru prusac și negru de fum
iluzii de sticlă și aer bon ton
ți-am promis anul acesta voi pregăti
doar pentru tine beef wellington
dar sînt puțin încurcat între castanele măcinate
și castronul cu ciuperci champignon
Ai scos, din mahmureală și lipsă de idei,
În ziua ce precede sictirul menstrual,
Să vadă iar lumina, amestecul fatal
De-amoruri temporare cu draci și Dumnezei.
Degeaba stai în poala unui maestru al
Torturii de cuvinte sardonice și vrei
Să nu te tragem tare, cu troliul, de cercei
Când ne arunci cu prafuri și rime,-n ochi, brutal.
Comentarii aleatorii