Ai scos, din mahmureală și lipsă de idei,
În ziua ce precede sictirul menstrual,
Să vadă iar lumina, amestecul fatal
De-amoruri temporare cu draci și Dumnezei.
Degeaba stai în poala unui maestru al
Torturii de cuvinte sardonice și vrei
Să nu te tragem tare, cu troliul, de cercei
Când ne arunci cu prafuri și rime,-n ochi, brutal.
O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.
Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.
Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.
el avea două mîini stîngi
și mereu îi întreba pe ai lui
de ce m-am născut așa mamă și tată
de chichi de michi și de feng shui
dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe
și mînca din mers o felie groasă de pîine
unsă vîrtos
cu lumină
de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină
unul pe față altul pe dos
pe la prînzul cel mare
încerca să se odihnească preț de un ceas
ah ce obidă!
Comentarii aleatorii