O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.
Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.
Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.
I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
incantație după 'nu mai deosebesc vocile' de paul blaj, în contextul arestării lui adrian năstase
când te caut prin abator doamna mea
carcasele zbrobite cântă
un cântec al victoriilor noastre
apoi adorm și ele cu metalul stâlcit
oare chiar trebuie să mă uit?
să ajung mereu mereu la parchet
cu o ambulanță iarna?
tăticul meu
tot ce știu despre tine
se amestecă lent cu mineriade și lovituri de stat
peste pomeții mei îmi cade pur și simplu falca
blândă ca făina de la Vel Pitar
ce frumoși erau anii tăi
când tăiai și spânzurai
uneori mai simt
cum banii îmi mai intră-n cont
din vreo moștenire a mătușii tamara
dar mă duc prea tânăr la pârnaie
nopți neprimitoare
Comentarii aleatorii