Îmi upgradez, în toamnă, iar, ființa
Cu râsul tău ușărnic, filistin.
De sus, îmi toacă iarăși dracu` vin
Și-mi bobinez cu lacrimi impotența.

Că-s rupt în sufletu-mi aevea nud
De când ușchit-ai către aprozar
Cu cardu` tău la coapsa cea cu var.
Gurița ta morișcă de-aicea o aud.

O, taie-mă și țese sub mecla mea, amore
O fesulie iară ca-n vremea când noi doi

el era bărbatul căruia îi ieșeau păsărici pe gură
ea femeia din buzele căreia țîșneau pești
mai întâi fusese vasilică dar pe atunci lucra pe bani puțini
acum era el, stârcul și ea era păstruga
ziua fiecare avea slujba (lui) – (aici e sexistă treaba în textul original - de modificat părerea mea)
stresul și graba
noaptea se-mpletea adîncă laguna
cu mii de mangrove și sălcii plecate
în care păstruga și stîrcul aievea
răscoleau ape-ngreuiate și reci
de peste 40 de grade alcool
somnul hulpav le curgea peste pulpe