Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.
Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.
Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.
Uneori îmi plac cuvintele/
mă joc cu ele
dându-le de-a dura pe stradă
şi ele se lovesc de oameni
intrându-le-n gură
ca să le iasă pe fund atâta diarie /verbală /
de dimineaţă
pe stomacul gol îi ard o vodkă, un wisky, un co… nu , nespălatule, coniacul se bea la cafea
după o masă sofisticată
la o recepţie sau în societatea / înaltă
a parveniţilor
Comentarii aleatorii