Iubita mea, pentru că fac remiză
Cu scorul alb, sub plapumă, îmi pare
Că s-a-ncurcat c-un gălbior pe care
Dacă îl strângi încape-ntr-o valiză.

Nu-i nici frumos și nici deștept; nu-i mare,
Dar zgândărit și conectat la priză,
Chiar dacă-i ostenit dup-o repriză,
Își chiamă iute alte ajutoare.

Nu-i un mister căci pân’ la urmă, foarte
Gelos, i-am spionat ascuns odată

iată s-a topit toată zăpada lumii
din cauza fenomenului încălzirii globale
ar zice unii

tu pășești prin niște băltoace
una după alta
ca prin niște clișee inevitabile
ale unui poet de curte

trece o mașină în viteză
șuvoaie de noroi te cuprind
deodată în brațe
asemenea unui cocalar care te invită
(imposibil de evitat)
la o manea

și-n amețeala asta
când duhoarea străzii
e cel mai nașpa cântec de dragoste
pe care l-ai simțit vreodată