mi-am dat seama
că dintr-un adânc de suflet searbăd
au răsărit gheare metalice
că acolo în ochii infinitului
puțin mai jos de paradisul erotic
sunt artiștii rar suportați
noi toți avem două linii
pe lângă linia vieții
ce se sparge-n palma ta
și-n gândul ascuns al palmei mele
încă o linie
veșnic ocupată
De ce te-ascunzi de mine, îmi joci întruna feste
Şi îmi rezişti, gagico, prin baruri la asalt
Precum o amazoană? În jurul tău nu este
Un altul mai cu vână, mai smead şi mai înalt!
Îmi dai răspunsuri şuie, un “da” înseamnă poate,
Un “nu” mă întărâtă şi-n decolteu-adânc
Îmi bag cu nonşalanţă privirea pân’ la coate
De-ncep precum un gâgă lipsit de sfârc să plâng.
Fiind ciumeg, bodegi cutreieram
Şi mă culcam frecvent în uscător,
Iar capul (tot!) sub burtă mi-l uitam,
S-aud cum pruna freamătă uşor;
Câte un sfânt zbura din geam în geam,
Şi un colos ieşi din dormitor…
(Şi nu mai spun – că-n urmă am rămas
Neşti'nd ce-nseamnă, la origini, “mas”)
Mă rog, reiau: uzându-mă la faţă,
Un tip din sumo văd printre prosoape,
Comentarii aleatorii