I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
omului cu pricina
îi era frică să iasă din întîmplare
să intre în prealabil
dar mai ales să se oprească de fapt
deși nu ar fi făcut-o niciodată
nici nu îndrăznea pînă la urmă
cu toate că prefera bineînțeles
să fie la fel ca și cum
deși fusese văzut undeva
așteptat cîteodată
și poate chiar iubit uneori
a fost atîta doar și nimic mai mult
suferea din cînd în cînd
se resemna de obicei
Comentarii aleatorii