Fiind ciumeg, bodegi cutreieram
Şi mă culcam frecvent în uscător,
Iar capul (tot!) sub burtă mi-l uitam,
S-aud cum pruna freamătă uşor;
Câte un sfânt zbura din geam în geam,
Şi un colos ieşi din dormitor…
(Şi nu mai spun – că-n urmă am rămas
Neşti'nd ce-nseamnă, la origini, “mas”)
Mă rog, reiau: uzându-mă la faţă,
Un tip din sumo văd printre prosoape,
I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
ca un elastic m-am întins către tine
cu brațele am cuprins pământul ca pe o bilă albastră
tu, învârtind trei degete, rotind gâtul, ți-ai prins părul frumos
și ai deschis fereastra sfântului duh
mi-am astupat urechile să nu aud să nu aud
dar toate cuvintele ieșeau pe gura porumbelului sub formă de ou zburător
de sub pleoapa sidefie a oului ieșea, aplecat, liniștit, câte un goliath
Comentarii aleatorii