în subsolul blocului nostru trăiește
mîța multilaterală
ca orice mîță are nouă vieți
prima și-o mai aduce aminte
undeva în văgăuna babei dochia
pe vremea cînd era încă
pe jumătate duh de pădure
și jumătate vîrtelniță
a doua într-un hambar din dinogeția
la vînat de bizami la furat de plătică
pe a treia o reține vag
undeva în pustă
printre calabalîcurile lui attila
"the hun"
cel care mînca ce ea n-ar fi mîncat
niciodată
dar pe a patra și-o amintește bine
într-un sat din munți
Fiind ciumeg, bodegi cutreieram
Şi mă culcam frecvent în uscător,
Iar capul (tot!) sub burtă mi-l uitam,
S-aud cum pruna freamătă uşor;
Câte un sfânt zbura din geam în geam,
Şi un colos ieşi din dormitor…
(Şi nu mai spun – că-n urmă am rămas
Neşti'nd ce-nseamnă, la origini, “mas”)
Mă rog, reiau: uzându-mă la faţă,
Un tip din sumo văd printre prosoape,
Să nu mă cerți
Că trupul mi l-am dumicat
Și sângele în cupe l-am turnat
Mi-e calea fără de întors
Și-n carne îmi cresc cuie.
Am dat obol uitării,
Iubire de pripas
Acum la ceas de jertfă
O cruce mi-a rămas.
Iubit-am,
Deci exist.
Și am trăit lumină
Culoare eu am fost
Rupându-mă de tină,
Bătaie de aripă
Apus nedezlegat
Pe toate cu inimă
Din joacă le-am creat.
Comentarii aleatorii