nu mai îmbrac nici o rochie
e vârsta la care mă încântă
pantofii din piele de șarpe
și cămășile verzi cu doi nasturi
ca să nu se vadă înăuntru
cum sângele îmi înghite câte un vers
nu știu de ce în ultimul timp
prefer blugii aceia strâmți până la genunchi
și deviza “tot înainte”
nu spun la nimeni nimic...
azi am mers până la gară
am privit alt bărbat
era înalt purta mânuși și avea ochelari
acum le-aș spune bărbaților despre cum ninge
iar eu
sunt femeia fără de țipăt
nu am loc printre femeile planetei
asta să știe
dar în numele dreptății aș condamna la moarte
unele dimineți și câteva acte
și
dacă aș avea măcar o singură rochie
să mi se potrivească
aș lăsa pictorii lumii să-mi deseneze pe ea
capete de cai morți. copite și fân pe la coate
mi-e teamă de mine. acum. altă teamă
e un frig îngrozitor
nu o să dorm
și nici nu cunosc nici un înger dispus
să formeze un număr de telefon
Comentarii
Sapphire -
Madim, permite-mi sa trec cu incetinitorul prin poezia ta in seara aceasta, fara prea multe urme. Doar acestea: atmosfera bine conturata, sustinuta, cuvantul unduieste si se ridica chiar asemenea unui sarpe din iarba. Promit ca voi reveni, acum te mai rog doar sa te mai uiti la "și cămășile verzi cu doi nasturi ca să nu se vadă înăuntru", prea multe cuvinte, prea multe explicatii... Dar revin, promit. Ai facut primul pas spre ingeri si ironia vine ca de la sine: de teama sa ne batem joc, atunci cand altfel nu o putem stapani.
Madim -
Sapphire, așa este, așa fac... uneori explic prea mult alteori deloc. m-am uitat și la cămașa cu nasturi, e tot verde.;) și eu îți promit că voi reveni asupra poemului. mulțumesc. Madim
Luv -
despre cum e să simți că locul tău nu e în viața asta. despre cum să te ascunzi în spatele hainelor când totul s-a prăbușit. despre cum e să porți blugi "strâmți până la genunchi" cand ninge... tensiune lirică dusă până la extrem prin versurile : "dacă aș avea măcar o singură rochie să mi se potrivească aș lăsa pictorii lumii să-mi deseneze pe ea capete de cai morți. copite și fân pe la coate..." bineînțeles că nu aveam cum să omit acest poem unde sensibilitate este "cuvânt de ordine". găsesc aici una din cele mai expresive scriituri ale tale. îngerii uită repede, îți recomand un drăcușor. :)
Ela -
dacă aș vedea acest poem într-un volum, l-aș vedea așa: nu mai îmbrac nici o rochie e vârsta la care mă încântă pantofii din piele de șarpe și cămășile verzi să nu se vadă înăuntru cum sângele înghite câte un vers nu știu de ce în ultimul timp prefer blugii strâmți până la genunchi și deviza “tot înainte” nu spun la nimeni nimic... azi am mers până la gară am privit alt bărbat era înalt purta mânuși și parcă ochelari acum le-aș spune bărbaților doar cum ninge sunt femeia fără țipăt nu am loc printre femeile pământului în numele dreptății aș condamna la moarte unele dimineți și câteva întâmplări o singură rochie de mi s-ar potrivi aș lăsa pictorii lumii să-mi deseneze pe ea capete de cai morți copite și fân pe la umeri mi-e teamă de mine. acum. altă teamă e un frig îngrozitor nu o să dorm și nu văd nici un înger dispus să formeze un număr de telefon Am evitat rimele involuntare (moarte - acte - coate etc.) și am eliminat din prepoziții. Am accentuat niște imagini (pământ în loc de planetă, văd în loc de cunosc), am mai dat la o parte din descrieri. Nu am schimbat idei, nici imagini, am încercat să rămân cât mai aproape de ce ai dorit să transmiți. Ceva îmi spune că la fel ai fi modelat și tu ici-colo. Revin și pe alte texte.
Madim -
Luv, este o onoare pentru mine să te găsesc la acest poem. mă bucur că ai auzit acest țipăt ascuns printre cuvinte. mulțumesc pentru aprecieri și recomandare. p.s. - să nu mai spui nimănui despre "cuvântul de ordine". Ela, îți mulțumesc pentru grija cu care tu îmi vezi poemele așezate într-un volum și pentru atenția de a-mi da sfaturi utile. știi cum scriu... e ca o curgere.... încerc să învăț să lucrez poemele. promit. mulțumesc. Madim
Sapphire -
Madim, am revenit... as promised. Ela mi-a luat-o înainte, eu vroiam doar să îți atrag atenția asupra acelui "ca să nu se vadă înauntru" (aș evita conjuncțiile compuse în poezie, la aceasta m-am referit ieri). De asemenea, poate că ai putea să încerci, după primul suflu al poeziei, să te te întrebi dacă într-adevăr toate adjectivele demonstrative îți sunt necesare. Per ansamblu, mi-a plăcut femeia aceasta fără de țipăt dar care știe că unele "dimineți și câteva acte" trebuie condamnate la moarte, și pentru care teama rămâne ultima frontieră înaintea tristeții și-a căzuților îngeri.
Madim -
mulțumesc, Sapphire, pentru sfaturi. ai dreptate, trebuie să renunț atât la conjuncțiile compuse cât și la adjectivele demonstrative. din păcate timpul nu îmi permite să fac aceste modificări acum, dar, într-un viitor volum, poemele mele vor arăta altfel. promit să citesc poemul cu voce tare înainte să dau trimitere. ;) Madim
Keller -
Imi place mult "acum le-aș spune bărbaților despre cum ninge iar eu sunt femeia fără de țipăt nu am loc printre femeile planetei asta să știe dar în numele dreptății aș condamna la moarte unele dimineți și câteva acte" iubesc femeia fără țipăt....mă regăsesc în ea..dar "nici nu cunosc nici un înger dispus să formeze un număr de telefon", poate mâine... cu drag, erika
Madim -
Erika, probabil că ne regăsim în unele versuri, sunt stări care se aseamănă, altele care sunt identice, uzăm de aceleași cuvinte și avem fiecare câte o inimă... femeia fără țipăt nu are uneori loc printre femeile planetei, ea, locuiește aici în poezie. mă bucur că ai întâlnit-o. Madim