Vine întotdeauna devreme la serviciu. Ca orice muscă. Zburătăcind. Fâlfâind din gene, crezându-se deasupra tuturor lucrurilor, privind de sus, panoramic, şi făcând uneori piruete doar pentru a sfredeli în curiozitatea colegilor care o ignoră, de cele mai multe ori. Ba i-ar trage şi câte un plici când vorbeşte întruna, infectând timpanele cu lucruri neinteresante, enervante. Zumzăie pe la urechi, intenţionat apăsat şi tare ca s-o audă toţi şi să-i ia drept bun cuvântul ei de muscă de birou. Fapt pentru care se deplânge în sine, pe sine, şi se răzbună prin metode pe care crede că le deţine.
Scena 1.
Vasile merge la grădiniţă şi îi pune piedică unei fetiţe. Ea cade şi se alege cu nasul diform pentru toată viaţă.
Părinţii fetiţei se iau la ceartă cu părinţii băiatului. Bă, fi-tu este un dobitoc. Aşa l-ai crescut? să lovească fetiţele? mai bine ia-l acasă să pună piedici găinilor! Ba dobitoacă e fi-ta că nu se uită pe unde calcă şi umblă cu capul în nori. Ia-o tu acasă s-o pui să muncească să vadă şi ea ce e mai greu!
Ghiţă, care văzuse ce s-a întâmplat, tace chitic.
Zănateca. A luat-o pe mirişte, pe drumul dinspre pădure, printre ciulini şi-a sfâşiat jupele de ţigancă focoasă în care se tot împleticeşte de când a intrat în sat, străină de gospodarii care îşi văd de treabă prin şoproane ori prin livezi şi vii.
Comentarii aleatorii