Ceva îmi spune mie (ca « făcător» de poezie în sens pejorativ, dar ca «receptor» care mă cred) că am dat peste ceva, o singularitate poetică. Pentru că întind mȃna și dau peste un «vid plin» acolo unde, cu sadism, vrei să te lași „nelocuită”, atrăgȃndu-mă în cursă. Aș putea să vorbesc de „dedublare”, „privire distinctivă a eului poetic asupra lui însuși” și alte asemenea baliverne de așa zisă «critică literară» a unora care, poeți ratați, vorbesc și vorbesc și vorbesc….chipurile «analizȃnd» cu o logică pe care o cred «poetică». Și care nu este decȃt o vorbire păsărească și nu cea a unor păsări care cȃntă. Așa că mă abțin. Dar cred că mi-am făcut datoria pentru a acorda o peniță fără să risc o amendare din partea vreunui editor.