în zilele triste
plătesc poștașul să-mi aducă vești bune
dau telefon de nicăieri și
mă-ntreb ce mai fac
apoi mă plimb aiurea cu un trench vechi
nu port tocuri
cu gluga pe ochi trec printre prieteni
ploaia de seară umple
paharele nespălate ale străzii
dincolo de vitrine e cald e viață
e mai bine
nu-mi pasă că sunt udă până dincolo de piele
trepte de întuneric mă conduc spre casă
aprind lumina printre decorațiuni arabe
ard mosk și las ploaia să intre
fără să-mi spună bună seara

"ești bună de făcut copii minunato
oh mama mea oh viața mea
oh tată mea culpa

ce-ți trebuie ție poezie..."
(Ioana Barac Grigore)