Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
Aici este mereu frig...Viaţa mea e acum istorie.
Născut şi crescut în fontă dură,
am trecut proba focului în copilărie.
Era iarnă. Mama mea, bătrâna sobă din fontă,
îmi ghida primii paşi nesiguri în lume.
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam.
Cu toate acestea mulţi se încruntau uşor,
spunând că am un prea multe toane şi că sunt cam aiurit.
Câte puţin, am învăţat să nu-mi mai pese.
Jason,
de cînd gestul tău înmănușat m-a oprit
lîngă acest trotuar căptușit cu licheni
mă uit fix în ochii tăi
o mare moartă
în care paragrafele legii înoată
precum un banc de ton
ești atît de înalt, Jason
încît mă mir cum de epoleții tăi
nu-s acoperiți de zăpadă
tu vrei să știi cine sînt, de unde vin, unde merg
cu cine vorbeam
O, Jason, hai să fugim în Elveția
pe drum îți voi spune cum
moș Crăciun a trecut din nou deasupra Africii
fără să fi fost oprit de niciun copil
tu vrei adevărul meu Jason
și-l scoți din mine precum americanii
petrolul din Kuwait
se târa pe sub lumina neoanelor
ca un vierme sub o ploaie de şrapnel
demult când eu locuiam în el şi
el locuia în mine
un cadru sentimental ne lega laolaltă
făcuserăm planuri să domesticim sălbăticiunea
acelor ore târzii care smulgeau din noi o
bucată din viaţă
ciozvârta aia de la straja a treia când
în loc să dormim cutreieram
ca Morpheus şi Neo
bîrlogurile morţii
cea mai frumoasă viață în doi se sfîrșește în zori
cînd visăm banane ce se despoaie una pe alta de piele
cînd jungla e o fanfară cu trombonul adormit pe genunchi
și tu atîrni gol între ochiul drept și cel stîng
ca un piton alb așteptîndu-și prada pentru micul dejun
urmează:
despletirea lianelor - una Jane, una Tarzan, restul
aruncatul de coji în capul celor de pe craca de jos
răgnetul leului -
semn că frunzele nu au libertatea de a ne acoperi părțile moi
pentru mult
Comentarii aleatorii