După ce noaptea se lasă peste oraș
ca păturica pe burtica unui bebe
mister k iese din mister k
îl scuipă “ptu, caca!”
și, cu lăbuțele de scafandru, o ia spre oliță
cât stă pe tron cu gura căscată
și aruncă în cer puricii cu potcoavă
nu știm ( povestitorul însuși nu știe
sau e magar)
în fine
ceea ce știm sigur, scris negru pe alb, iată:
e musai ca cititorul să-i ridice
Jason,
de cînd gestul tău înmănușat m-a oprit
lîngă acest trotuar căptușit cu licheni
mă uit fix în ochii tăi
o mare moartă
în care paragrafele legii înoată
precum un banc de ton
ești atît de înalt, Jason
încît mă mir cum de epoleții tăi
nu-s acoperiți de zăpadă
tu vrei să știi cine sînt, de unde vin, unde merg
cu cine vorbeam
O, Jason, hai să fugim în Elveția
pe drum îți voi spune cum
moș Crăciun a trecut din nou deasupra Africii
fără să fi fost oprit de niciun copil
tu vrei adevărul meu Jason
și-l scoți din mine precum americanii
petrolul din Kuwait
cea mai frumoasă viață în doi se sfîrșește în zori
cînd visăm banane ce se despoaie una pe alta de piele
cînd jungla e o fanfară cu trombonul adormit pe genunchi
și tu atîrni gol între ochiul drept și cel stîng
ca un piton alb așteptîndu-și prada pentru micul dejun
urmează:
despletirea lianelor - una Jane, una Tarzan, restul
aruncatul de coji în capul celor de pe craca de jos
răgnetul leului -
semn că frunzele nu au libertatea de a ne acoperi părțile moi
pentru mult
Comentarii aleatorii