După ce noaptea se lasă peste oraș
ca păturica pe burtica unui bebe
mister k iese din mister k
îl scuipă “ptu, caca!”
și, cu lăbuțele de scafandru, o ia spre oliță

cât stă pe tron cu gura căscată
și aruncă în cer puricii cu potcoavă
nu știm ( povestitorul însuși nu știe
sau e magar)
în fine
ceea ce știm sigur, scris negru pe alb, iată:
e musai ca cititorul să-i ridice

Dimineaţa, în grădină,
Pe o tufă de sulfină,

Zeci de aripi colorate
Stau frumos aliniate.

Au ieşit, cu mic, cu mare,
Fluturii la-nviorare.

Dă comanda, de pe-o floare,
O lăcustă antrenoare:

„1, 2- ne răsucim,
3 şi 4- ne-nvârtim!
5 şi 6- arcuim,
7, 8- acum sărim!
9, 10- respirăm,
Aripile scuturăm!

Ne clătim acum cu rouă!
Gata, -ncepe o zi nouă!