Fulgul alb, ratacit,
in palma mi s-a topit.
Se juca indiferent,
se-nvartea, incet, absent,
parca ocolindu-ma,
si incet lovindu-ma.

A trecut peste obraz,
a zburat peste talaz,
apa-n urma a lasat.

Fulgul meu de nea scapat
Din inaltul cerului,
Din creatia Domnului,
Nu e unicat.

se târa pe sub lumina neoanelor
ca un vierme sub o ploaie de şrapnel

demult când eu locuiam în el şi
el locuia în mine
un cadru sentimental ne lega laolaltă
făcuserăm planuri să domesticim sălbăticiunea
acelor ore târzii care smulgeau din noi o
bucată din viaţă
ciozvârta aia de la straja a treia când
în loc să dormim cutreieram
ca Morpheus şi Neo
bîrlogurile morţii