După ce noaptea se lasă peste oraș
ca păturica pe burtica unui bebe
mister k iese din mister k
îl scuipă “ptu, caca!”
și, cu lăbuțele de scafandru, o ia spre oliță

cât stă pe tron cu gura căscată
și aruncă în cer puricii cu potcoavă
nu știm ( povestitorul însuși nu știe
sau e magar)
în fine
ceea ce știm sigur, scris negru pe alb, iată:
e musai ca cititorul să-i ridice

tropotul cailor nopţii destramă
liniştea scursă-n izvoare şi flori.
codrii-s dosiţi sub culori de aramă,
sus, chicotesc dezmierdaţi meteori.

cloşca de aur ciocneşte în ou -
e ceasul când cerul întreg picoteşte
sub clarul de lună, ulmetul nou
visele verii le-adăposteşte.

dau deşteptarea în zori, din trompete,
crinii înalţi cât bărbaţii vikingi.
salcia-şi piaptănă blondele plete,