tropotul cailor nopţii destramă
liniştea scursă-n izvoare şi flori.
codrii-s dosiţi sub culori de aramă,
sus, chicotesc dezmierdaţi meteori.

cloşca de aur ciocneşte în ou -
e ceasul când cerul întreg picoteşte
sub clarul de lună, ulmetul nou
visele verii le-adăposteşte.

dau deşteptarea în zori, din trompete,
crinii înalţi cât bărbaţii vikingi.
salcia-şi piaptănă blondele plete,

Fulgul alb, ratacit,
in palma mi s-a topit.
Se juca indiferent,
se-nvartea, incet, absent,
parca ocolindu-ma,
si incet lovindu-ma.

A trecut peste obraz,
a zburat peste talaz,
apa-n urma a lasat.

Fulgul meu de nea scapat
Din inaltul cerului,
Din creatia Domnului,
Nu e unicat.