Arta osirică îşi doreşte ca publicul să deosebească sunetul produs de un om de acela produs de o maşină...cultivă o acuitate fină şi mai ales un proces de devenire, ieşirea din contextul sufletelor albinotice, ochiul olfactiv şi percepţia lichidă asupra dimensiunilor temporale, o ecologie a cerebralului şi a afectului.
A apus epoca perpendicularelor, e timpul diagonalelor lasser în artă...a unui totus congruent. Dincolo de zodia mecanicii si a hazardului, de dizlocarea spiritului, de Vacuum-ul intelectual, Sufletul este o aptitudine pentru divin, de aceea propunem analiza spectrală a dorului, gândirea în vocabule mitice, elementul naţional stilizat.
Am să încep acest parcurs întru prietenie și înfățișare, întru prezentare și aoxifonie, cu două versuri recente, memorabile ale lui Ioan Es. Pop, care prezintă evoluția ființei umane până la umbrele ultime ale spiritului printre cei dragi, cînd ajungi să: ...nu mai crezi decât în istorie./iar istoria vorbește doar de cei ce dispar
Nu știu de ce, atunci când mă gândesc la neamul meu, primul gând care îmi vine în minte e legat de o frază din „Noaptea de Sânziene” a lui Mircea Eliade. Acolo, personajul principal, Ștefan Viziru, îi predictează iubitei sale, Ileana, că va îmbătrâni departe de țară, înconjurată de nepoți care nu vor înțelege o boabă din limba românească.
Romanul „Femei” este autobiografic, iată chiar la început referirea la funcția pe care Bukowski a deținut-o la poștă, transferată personajului principal, și cîteva detalii picante de laborator artistic: „Nu știu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo șase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcționar la poștă și încercam să devin scriitor. Eram îngrozit și beam mai mult ca niciodată, încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey și o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine și băteam la mașină și beam și ascultam muzică clasică la radio pînă dimineața.
Înțelegerea fenomenelor cunoașterii și culturii în legătură cu viața (în accepție de viață psihică, spirituală sau devenire cosmică) constituie încercarea școlilor filozofice neoromantice germane de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Aceste școli poartă denumirea generică de „filosofia vieții“.
Comentarii aleatorii