Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
7-24 noiembrie 2006, Institutul Cultural Roman din Paris
Motto: Rien n’obscurcira la beauté du monde
ILARIE VORONCA (Edouard Marcus)
(31 decembrie 1903 Braila-5 aprilie 1946, Paris)
In data de 7 noiembrie a.c., Institutul Cultural Român din Paris a invitat publicul la vernisajul expoziției de artă conceptuală, realizată de artistul francez Didier Lemaire.
În toate campaniile electorale politicienii au promis că vor mări salariile, pensiile… dar ce n-au promis. Cei ajunşi la guvernare şi-au dat repede seama că teşchereaua e goală. Conform obiceiului românesc, nu s-au sinchisit prea mult. Au schimbat legea salarizării din 1989, probabil, pe motiv că era comunistă! Atunci un muncitor cu categoria a şaptea câştiga aproape cât directorul. Se lucra în acord. Acum nu mai avem la ce să ne raportăm. Toţi sunt importanţi. Ba, mai importanţi decât ceilalţi. Au mărit lefurile fără să-i intereseze cum vor fi plătite. Justiţia spune că e o putere în stat. “Daţi-ne să nu fim corupţi şi vom fi mai…cum trebuie”. Parlamentarii aleşi ne spun că ei sunt alfa şi omega, şi că o democraţie se ţine cu ceva chin din partea poporului.
Comentarii aleatorii