Poeții au marcat ieșirea din iarnă. Expoziția de poezie a ”Serilor artgotice” a avut loc la pensiunea Elimheim din Cisnădioara. Deși a fost o zi închisă din punct de vedere meteorologic, autorii au deschis-o la culoare și-au petrecut o seară în compania propriilor lor poezii. S-a citit, s-a comentat, s-au mâncat covrigi și mere, nu neapărat în această ordine. S-au perindat în seară Serafim, Umărul de cenușă, șoapta precupiană, Fiara cea din fiară ori Fardad. S-a perceput ”Taxa pe viciu”, s-a chicotit la epigrame. Romeo Petrașciuc a citit pentru prima dată artgoticilor.
Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.
,,Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Răsărit-a lumii lumina cunoștinței;
Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor
De la stea s-au învățat să se închine Ție,
Soarelui dreptății și să te cunoască pe Tine,
Răsăritul cel de sus; Doamne, mărire Ție!"
Azi a fost o zi supercool pentru mine. Din mai multe motive. Că dacă era unu’ și bun nu aș fi mârâit, poate doar nu ar fi ținut toată ziulica dispozițiunea. Și să vezi fază.
Mă uit io pe volumul de poeme al Stelei Iorga,( A doua întoarcere din Nam, ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2009) și cum dau cu deștu, filă după filă, îmi zic, ia uite ce tipă kalumea, dezinvoltă, ironică, sensibilă, actuală, tre să aibă 19 ani. Știi frate, și deja visam că la vârsta aia io m-aș fi amorezat de o ființă atât de profundă. Ce mai… un deliciu. Dacă greșesc, nu e iarăși nimic, fiindcă orice femeie visează să aibă această vârstă.
Comentarii aleatorii