Virtualia este ceva ciudat, ceva ce are o viață a ei aparte. Evident, i-am putea reproșa Alinei Manole și bunele și mai puțin reușitele Virtualiei dar întotdeauna am avut senzația că nu ar fi neaparat tot adevărul. Adevărul este însă că ceva scapă mereu percepției. De parcă Virtualia ar avea o viață a ei aparte. Astfel că probabil Virtualia nu există pentru că există Alina. Poate că Alina există din cauza Virtualiei. Și de aici acest ceva ciudat despre Virtualia.
Am să încep acest parcurs întru prietenie și înfățișare, întru prezentare și aoxifonie, cu două versuri recente, memorabile ale lui Ioan Es. Pop, care prezintă evoluția ființei umane până la umbrele ultime ale spiritului printre cei dragi, cînd ajungi să: ...nu mai crezi decât în istorie./iar istoria vorbește doar de cei ce dispar
Romanul "Copii de aruncat” este puternic ancorat în realitate. O realitate a unei Japonii contemporane altfel decât o cunoaștem, îmbibată de violență, droguri și personaje alienate. Doi copii abandonați în boxele de bagaje ale unei gări își croiesc împreună, încă de mici destinul, trecând printr-o acută criză de personalitate. O copilărie sub semnul autismului, o adopție parțial eșuată și drumurile lor se despart lăsând adânci urmele unei frustrări care naște, în mintea lor, setea de răzbunare, mai întâi pe mamele care i-au abandonat și, mai apoi, pe societatea indiferentă. Kiku și Hashi trec prin experiențe care, în loc să-i călească, le deschid perspective halucinante.
„ Dacă s-ar strădui, pisica mea ar picta mai bine !” . Vocea îi aparţine unui individ mic de statură, slăbuţ, îmbrăcat într-un costum negru, în care pare că înoată. Este Gabriel Bacovia. Briel, cum a fost alintat de părinţii săi, George şi Agatha Bacovia. Privesc din nou tabloul. Nu zic nimic.
Echipa naţională a României a obţinut medalia de bronz la turneul final al Campionatul European de handball feminin, desfăşurat în perioada 7-19 decembrie 2010, în Danemarca şi Norvegia.
.....Considerată mai mereu printre cele mai bune reprezentative din lume, România n-a izbutit, până azi, nicio medalie la vreun turneu final european. Motivele, multe şi mărunte, uneori, pestriţe, n-au făcut decât să schimbe căpăţânile federaţiei şi ale băncii tehnice, dar doar la nivel fizic. Acolo unde a contat cu atât mai mult, adică în teren, lucrurile au rămas la fel – generaţie după generaţii, alcătuite din talente individuale recunoscute la nivel mondial, dar niciodată, sau foarte rar şi pentru puţin timp, dintr-o echipă. Asta până ieri.
Comentarii aleatorii