Echipa naţională a României a obţinut medalia de bronz la turneul final al Campionatul European de handball feminin, desfăşurat în perioada 7-19 decembrie 2010, în Danemarca şi Norvegia.
.....Considerată mai mereu printre cele mai bune reprezentative din lume, România n-a izbutit, până azi, nicio medalie la vreun turneu final european. Motivele, multe şi mărunte, uneori, pestriţe, n-au făcut decât să schimbe căpăţânile federaţiei şi ale băncii tehnice, dar doar la nivel fizic. Acolo unde a contat cu atât mai mult, adică în teren, lucrurile au rămas la fel – generaţie după generaţii, alcătuite din talente individuale recunoscute la nivel mondial, dar niciodată, sau foarte rar şi pentru puţin timp, dintr-o echipă. Asta până ieri.
Am să încep acest parcurs întru prietenie și înfățișare, întru prezentare și aoxifonie, cu două versuri recente, memorabile ale lui Ioan Es. Pop, care prezintă evoluția ființei umane până la umbrele ultime ale spiritului printre cei dragi, cînd ajungi să: ...nu mai crezi decât în istorie./iar istoria vorbește doar de cei ce dispar
Pe 22 noiembrie apărea un anunţ, aşteptat cu drag de unii dintre noi, despre un nou cenaclu Virtualia :
,, Se anunţă Virtualia XIV”, scria Alina Manole la titlul articolului postat pe Hermeneia. Şi mai spunea ea că “Dacă va ninge, după cenaclu ne vom bate cu zăpadă, dacă va ploua, vom sta la un vin fiert, dacă va fi soare, ne vom plimba prin Copou”.
Entuziasmată, scriam: “Felicit inițiativa! Venim cu colindul :) și cu versul.”
Pentru intelectualii occidentali, printre care s-a numărat și istoricul român al religiilor Mircea Eliade, descoperirea societăților arhaice, așa-zise primitive, a jucat un rol precumpănitor în deschiderea spiritului. Experiența acestei descoperiri are consecințe pentru cel care descoperă această unitate, noblețe și valoare. Din această perspectivă, Mircea Eliade a înțeles că se poate compara studiul hermeneutic al faptelor religioase cu un fel de metapsihanaliză, în sensul că metoda hermeneutică (cercetarea semnificațiilor avute de un fenomen religios de-a lungul timpului) transformă cercetătorul, adică îl înnobilează pe parcursul descoperirii, considerând astfel istoria religiilor o disciplină majoră și foarte importantă pentru a-i descoperi pe ceilalți oameni.
Comentarii aleatorii