O relație umană adusă în absolut întreține atmosfera incendiară a micului roman “Ochi albaștri, părul negru” de Marguerite Duras.
Prezență remarcabilă în cinematografia și literatura franceză, autoarea captivează prin povestea neobișnuită de dragoste dintre o femeie și un homosexual, dar și prin construcția narativă cu accent predominant de teatralitate.
Acțiunea debutează ca un scenariu de film: “Povestea ar avea ca punct central o seară de vară, spune actorul”, cu un decor adecvat:
Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.
Se vor împlini, în curând, 20 de ani de când risipim până și ultimele umbre de speranță născute în decembrie 1989. La finele acestui an nu va exista, însă, răgazul necesar spre a medita asupra acestei situații, deoarece – împrejurare ticluită sau nimerită – Țara va întâmpina controversatul Decembrie aniversar sub semnul altui entuziasm: cel generat de stabilirea persoanei care ne va conduce în următorii cinci ani.
Adevărul de duminică, mutilând la pagina 17 literatura universală
Un ziar adevărat nu iese Duminica. După principiul că și ei sunt de-ai noștri, opinez de la bun început că nu îi poți permite unui jurnalist să zămislească un reportaj pertinent într-o zi când toți semenii săi își fac de cap, improvizând pe tema datului cu capul în ușă, deoarece din start ne-am confrunta cu un articol părtinitor. Cum naiba să scrii de bine despre unul care huzurește, când tu te dai de ceasul morții? De aceea consider ziarele de Duminică mincinoase și nepotrivite. Cu atât mai trist devine subiectul acesta, cu cât foaia care mi-a picat în mână se mai numește și ADEVĂRUL. ADEVĂRUL DE DUMINICĂ mie personal îmi miroase a qui pro quo eufemistic.
Comentarii aleatorii