Toamna bacoviană şi-a numărat vineri seară “bobocii” cu ocazia Concursului Internaţional prilejuit de împlinirea a 130 de ani de la naşterea poetului. Competiţia, organizată de Consiliul Judeţean Bacău, Primăria Bacău, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, a fost structurată pe trei secţiuni: poezie, eseu, arte plastice, s-a adresat tinerilor care nu au debutat editorial ( în cazul primelor două secţiuni) şi nu au împlinit 35 de ani.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, pe malul Bistriţei, în fosta Casă de Oaspeţi a familiei Ceauşescu, convertită după ’90 în centru cultural. Textele câştigătoare la secţiunile poezie şi eseu au fost selectate din peste 100 de materiale care au intrat în concurs.
Arta de a citi (o spunea, de multă vreme, în cunoscuta lui carte, Émile Faguet) este, în ultimă instanţă, arta de a reciti. Citim o carte la 20 de ani, o recitim la 40, apoi la 60 şi, dacă Dumnezeu e răbdător şi darnic cu noi, poate şi la 80. Şi aflăm nu cum s-a schimbat cartea, ci cum ne-am schimbat noi. În plan general, lumea îşi reciteşte textele (sau textul) şi află nu cum s-au schimbat ele, ci cum a evoluat (sau a involuat) ea. Nu spunea T.S. Eliot, într-un cunoscut eseu, că orice element nou (şi, desigur, semnificativ) adăugat tradiţiei are darul de a modifica întreaga tradiţie? Nu impunea G. Călinescu „lectura inversă”? Am mai spus-o undeva: arhivarii sunt (sau măcar se consideră) stăpânii lumii.
printre rânduri, sau despre cum se pune în valoare...
Nu sunt un specialist în manifeste literare. Cu atât mai puțin în comentarea lor. Dacă am citit, în devenirea mea, 10 asemenea inițiative, având un rictus, involuntaro-pesimist, care îmi exprima gândurile.
Un om se poate justifica numai în fața lui Dumnezeu sau a Marii Adunări Naționale...(asta dacă mai apucă)
Zecele cade ca o ghilotină, e in firea lucrurilor,
A celor care-mi aparțin.
Bine, dar de ce ai surghiunit optarul și șeptarul?
Am încercat, dar nu-si gaseau nicicum locul între nouă și zece.
Hei oameni buni, ați auzit?
În telefonul meu mobil este aur de-un dolar,
Cred că și în ale voastre e la fel. Spoială.
Păcat, nimeni nu vrea să recunoască
Grădina de diamante din spatele sufletului.
(Și Doamne, câte diamante am mirosit în grădina Ta)
Iar cei mai mulți își ferecă porțile imaginației
Lăsând aurul să se ruginească.
Am terminat. M-au terminat. Cum să nu dai cu zeamă de suflet la rădăcină?
Comentarii aleatorii