Cele două gheișe intrară în urbea Kyoto exact la ora
la care cucii imperiali se duceau la culcare
ca să facă loc altor păsări pline de ciudațenii
formale, purtând uniforme caligafiate cu pana unei
colege sacrificate,aleasă prin sorți aleatorici
care să extrapoleze orgoliile functionarilor mărunți
ce tropăiau în mătăsuri înflorate la ușa
superiorilor influențiali
așteptând favoruri și acareturi după cum performau
în luptele de dincolo de islaz.
Gheișele își purtau povara post feminității lor
în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat
pe brazdele abstracte trasate cu linia
de bambus pe planuri sobre emoțional.
Sufereau amândouă de hipotensiune căci nu
credeau în iubire nici compasiune nu prea aveau deși
doctorul oficial le-o căuta în urina limpede culeasă
Romanul "Copii de aruncat” este puternic ancorat în realitate. O realitate a unei Japonii contemporane altfel decât o cunoaștem, îmbibată de violență, droguri și personaje alienate. Doi copii abandonați în boxele de bagaje ale unei gări își croiesc împreună, încă de mici destinul, trecând printr-o acută criză de personalitate. O copilărie sub semnul autismului, o adopție parțial eșuată și drumurile lor se despart lăsând adânci urmele unei frustrări care naște, în mintea lor, setea de răzbunare, mai întâi pe mamele care i-au abandonat și, mai apoi, pe societatea indiferentă. Kiku și Hashi trec prin experiențe care, în loc să-i călească, le deschid perspective halucinante.
În zilele de 11 şi 12 noiembrie 2011, a avut loc, la Târgovişte, cea de-a 43-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Manifestarea, care cuprinde şi un concurs de creaţie, a fost mai complexă, incluzând un pelerinaj în comuna Văcăreşti, cu vizitarea parcului şi a ceea ce a mai rămas din construcţiile aparţinând odinioară familiei marilor boieri munteni, dar şi cu o întâlnire literară la biblioteca „Elena Văcărescu”, unde au avut loc lansări de carte şi o dezbatere privind starea revistelor literare la început de secol, la care au luat parte redactori sau conducători ai unor publicaţii care au acordat premii în cadrul concursului: „Litere”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Viaţa Basarabiei”, „Climate literare”, „Impact cultural dâmboviţean”.
Romanul „Femei” este autobiografic, iată chiar la început referirea la funcția pe care Bukowski a deținut-o la poștă, transferată personajului principal, și cîteva detalii picante de laborator artistic: „Nu știu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo șase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcționar la poștă și încercam să devin scriitor. Eram îngrozit și beam mai mult ca niciodată, încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey și o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine și băteam la mașină și beam și ascultam muzică clasică la radio pînă dimineața.
Comentarii aleatorii