A ieşit de sub tipar revista "Algoritm literar" cu numărul 6. În paginile revistei semnează poezie, proză şi critică literară, autori din mai multe generaţii: Silviu Guga, Ioan Moldovan, Mircea Petean, Ioan Radu Văcărescu, Leo Butnaru, Gheorghe Neagu, Ion Mădălin Onişoară, Daniel Lăcătuş, Ladislau Daradici, Sorin Teodoriu, Ioan Evu, Paul Blaj, Dan Herciu, Niu Herişanu, Florentina-Loredana Dănilă, Tania Nicolescu, Cristina Cirnicianu, Ioan Gelu Crişan, Lucia Sava, Daniel Marian, Constantin Dragoş, Ovidiu Paulescu, Ioan Barb, Daniel Dăian, Bianca Dan, Violeta Deminescu, Simion Cozmescu, Marian Dragomir, Teodor Dume, Dumitru Crudu, Roxana Mădălina Nazâlu, Lidia Vianu, Constantin Stancu, Liviu Ofileanu, Dumitru Hurubă.
Autor Hermeneia, Raluca Sandor Gorcea, este câştigătoarea unui premiu la Concursul Internaţional de Poezie „Toamna Bacoviană-130”. Anunţarea câştigătorilor s-a făcut vineri seara, în prezenţa a zeci de invitaţi din ţară şi de peste hotare. Festivitatea de premiere a avut loc la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, avându-i ca amfitrioni pe profesorul universitar Ştefan Munteanu şi preşedintele filialei USR Bacău, Calistrat Costin.
Voi reveni pe larg cu amănunte despre câştigători şi concurs !
Urlă sfinxul încuiat în trup
după femeia lui uitată afară;
Se întâmplă o ciudăţenie nejustificată: majoritatea poeţilor avangardei sunt bărbaţi. Nora Iuga desfidă statistica masculinităţii şi chiar ne explică din capul locului diferenţele bărbat-femeie în poemul "Vina nu e a mea":
Vina nu e mea
că nu pot să-i fac jocheului
un moştenitor
Mânjii noştrii stau înrămaţi în lună
şi n-au învăţat incă silabele
Ma-mă.
Nu este ușor să scrii despre Adrian Păunescu. Mai ales astăzi cînd Adrian Păunescu a trecut din această viață. Și a lăsat o urmă foarte amestecată în palma vremii.
Nu îmi este clar dacă lucrul acesta, urma aceasta, s-a întîmplat pentru că el ar fi fost un om mai încîlcit moral decît majoritatea dintre noi sau s-a datorat faptului că a fost o personalitate mult mai extrovertă și mai capabilă în ce privește exprimarea plastică decît majoritatea dintre noi. Nu îmi este clar nici dacă acest lucru este efectul traseului social-politic pe care și l-a ales în viață sau s-a datorat anumitor circumstanțe pe care nu le-a ales el.
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
Comentarii aleatorii