Romanul "Copii de aruncat” este puternic ancorat în realitate. O realitate a unei Japonii contemporane altfel decât o cunoaștem, îmbibată de violență, droguri și personaje alienate. Doi copii abandonați în boxele de bagaje ale unei gări își croiesc împreună, încă de mici destinul, trecând printr-o acută criză de personalitate. O copilărie sub semnul autismului, o adopție parțial eșuată și drumurile lor se despart lăsând adânci urmele unei frustrări care naște, în mintea lor, setea de răzbunare, mai întâi pe mamele care i-au abandonat și, mai apoi, pe societatea indiferentă. Kiku și Hashi trec prin experiențe care, în loc să-i călească, le deschid perspective halucinante.
Pătrunzi în poezia lui Soviany ca într-un labirint și o astfel de incursiune enigmatică fascinează. Oricum ai vrea să sintetizezi mesajele transmise, nu ai posibilitatea de a o face altfel decât repetând rețeta poetului: "Dilecta" este un elogiu adus feminității, o „ofrandă”; cartea se dovedește un altar în care iubita e „beatificată”. Dilecta nu poate fi înțeleasă dacă nu iubești sau dacă măcar nu păstrezi vie în inima ta, amintirea unei iubiri puternice.
Ora 11.00 Concert susținut de Fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov
Ora 12.00 Deschiderea oficială
Ora 12.30 Lansare carte în 6 limbi „O poveste pentru... mine / A story for... me / Une histoire pour... moi / Un cuento para... mí / Eine Geschichte für... mich / Egy mese nekem”, realizată de elevi ai Colegiului Național „Unirea” Brașov, sub coordonarea doamnei psiholog Rodica Cânda, Editura Pastel
Ora 13.00 Lansare „Denisa” - Ion Topolog, ediția a 2-a, Editura Dealul Melcilor
Ora 13.30 Vernisaj Expoziție „Fotografii ALPIne” - Mihai Moiceanu, Camera MM
«... până şi ne-citirea lui Puşkin se dovedeşte a fi o formă a prezenţei lui.»
(Alexandr KORABLIOV)
«E posibilă oare în literatura rusă existenţa unui alt fel de poezie decât cea a lui Puşkin? – se întreabă Alexandr Korabliov şi tot el răspunde – E dificil de răspuns la o astfel de întrebare, îtrucât şi poezia anti-puşkiniană este tot puşkiniană»¹
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
Comentarii aleatorii