Pe Andrei Codrescu, născut la Sibiu în 1946 și emigrat în 1966 în SUA după un periplu internațional îmi place să îl consider unul dintre „funcționarii” memoriei, un soi de agent secret, cu alibi în toată regula, departe de țara care tocmai se pregătea să îl ia cu tăvălugul. Dacă prin absurd, într-o bună zi o amnezie universală s-ar instaura ca o ceață peste amintirile sibienilor neaoși, Andrei Codrescu ar fi cel mai în măsură să poarte mai departe mărturia existenței acestui spațiu cosmopolit, care se pregătește să devină în 2007 Capitală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg. Fără nici o plăcuță de avertizare la intrarea sa, Sibiul se poate spune că s-a înfrățit cu SUA prin Andrei Codrescu.
Arta de a citi (o spunea, de multă vreme, în cunoscuta lui carte, Émile Faguet) este, în ultimă instanţă, arta de a reciti. Citim o carte la 20 de ani, o recitim la 40, apoi la 60 şi, dacă Dumnezeu e răbdător şi darnic cu noi, poate şi la 80. Şi aflăm nu cum s-a schimbat cartea, ci cum ne-am schimbat noi. În plan general, lumea îşi reciteşte textele (sau textul) şi află nu cum s-au schimbat ele, ci cum a evoluat (sau a involuat) ea. Nu spunea T.S. Eliot, într-un cunoscut eseu, că orice element nou (şi, desigur, semnificativ) adăugat tradiţiei are darul de a modifica întreaga tradiţie? Nu impunea G. Călinescu „lectura inversă”? Am mai spus-o undeva: arhivarii sunt (sau măcar se consideră) stăpânii lumii.
Rencontre avec la poésie roumaine: 9 -13 octombrie 2007 Paris
În aceste zile de octombrie la Paris, Asociația Bibliopolis din Bistrița propune, prin Proiectul Orpheus coordonat de poetul Mircea Măluț și finanțat de Ministerul Culturii și Cultelor în cadrul programului PROMOCULT 2007, o nouă axă culturală Bistrița–Paris: «Rencontre avec la poésie roumaine».
Astfel, în data de 10 octombrie 2007, Institutul Cultural Român din Paris a fost gazda lansării volumului bilingv « Poètes roumains d’aujourd’hui /Poeți români de azi » realizat în condiții grafice bune (ilustrația copertei Sever Frențiu, ilustrații interioare de Marcel Lupșe) precum și a recitalului oferit de poeții:
Un om se poate justifica numai în fața lui Dumnezeu sau a Marii Adunări Naționale...(asta dacă mai apucă)
Zecele cade ca o ghilotină, e in firea lucrurilor,
A celor care-mi aparțin.
Bine, dar de ce ai surghiunit optarul și șeptarul?
Am încercat, dar nu-si gaseau nicicum locul între nouă și zece.
Hei oameni buni, ați auzit?
În telefonul meu mobil este aur de-un dolar,
Cred că și în ale voastre e la fel. Spoială.
Păcat, nimeni nu vrea să recunoască
Grădina de diamante din spatele sufletului.
(Și Doamne, câte diamante am mirosit în grădina Ta)
Iar cei mai mulți își ferecă porțile imaginației
Lăsând aurul să se ruginească.
Am terminat. M-au terminat. Cum să nu dai cu zeamă de suflet la rădăcină?
Il y avait des ténors, et puis il y a eu Pavarotti"
Franco Zeffirelli
Marele Luciano Pavarotti a murit în dimineața zilei de 6 septembrie 2007 în casa lui din Modena, Italia, în urma unui cancer de pancreas.
Tenorul italian Luciano Pavarotti s-a născut la 12 octombrie 1935 la Modena, Italia, intr-o familie modestă.
S-a lansat în anii 1960, mai exact la 29 aprilie 1961 cu rolul Rodolfo din "La Bohème" de Giaccomo Puccini la opera Reggio Emilia în Italia.
Cu peste 50 de milioane de discuri vândute și o popularitate de invidiat în toată lumea, Luciano Pavarotti a fost supradenumit « Superstar » ca și Callas și Karajan.
Comentarii aleatorii