Arta osirică îşi doreşte ca publicul să deosebească sunetul produs de un om de acela produs de o maşină...cultivă o acuitate fină şi mai ales un proces de devenire, ieşirea din contextul sufletelor albinotice, ochiul olfactiv şi percepţia lichidă asupra dimensiunilor temporale, o ecologie a cerebralului şi a afectului.
A apus epoca perpendicularelor, e timpul diagonalelor lasser în artă...a unui totus congruent. Dincolo de zodia mecanicii si a hazardului, de dizlocarea spiritului, de Vacuum-ul intelectual, Sufletul este o aptitudine pentru divin, de aceea propunem analiza spectrală a dorului, gândirea în vocabule mitice, elementul naţional stilizat.
Cenaclul Virtualia vă invită la ediţia a XII-a, sâmbătă, 18 decembrie 2010, la Casa Pogor, începând cu ora 16. Rugăm participanţii să îşi aducă textele pe care doresc să le citească la cenaclu sau să le trimită pe email pentru a fi printate, în timp util, până vineri la prânz. Ulterior, textele citite la cenaclu vor fi incluse într-un volum colectiv.
Brad avem, aşa că aşteptăm şi acceptăm doar participanţi optimisti, cu simţul umorului, iubitori de poezie şi artă, dar şi cârcotaşii, mâncătorii de pişcoturi şi băutorii de apă plată şi cafea.
Am promis că voi începe un serial de informare în legătură cu diversele „manifeste” şi încercări de definire a diverselor curente culturale (inclusiv de sorginte autohtonă) care au avut o influenţă, mai adâncă sau nu, pe multiple planuri. În acest fel, fiecare dintre cei care au chef, ar putea să deducă în ce măsură programul iniţial s-a realizat, eventual modificâdu-se pe parcurs, când e vorba de manifeste-program sau cât de bine au prins trăsăturile unui anumit current, atunci cân e vorba de definiri.
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
Echipa naţională a României a obţinut medalia de bronz la turneul final al Campionatul European de handball feminin, desfăşurat în perioada 7-19 decembrie 2010, în Danemarca şi Norvegia.
.....Considerată mai mereu printre cele mai bune reprezentative din lume, România n-a izbutit, până azi, nicio medalie la vreun turneu final european. Motivele, multe şi mărunte, uneori, pestriţe, n-au făcut decât să schimbe căpăţânile federaţiei şi ale băncii tehnice, dar doar la nivel fizic. Acolo unde a contat cu atât mai mult, adică în teren, lucrurile au rămas la fel – generaţie după generaţii, alcătuite din talente individuale recunoscute la nivel mondial, dar niciodată, sau foarte rar şi pentru puţin timp, dintr-o echipă. Asta până ieri.
Comentarii aleatorii