Un om se poate justifica numai în fața lui Dumnezeu sau a Marii Adunări Naționale...(asta dacă mai apucă)
Zecele cade ca o ghilotină, e in firea lucrurilor,
A celor care-mi aparțin.
Bine, dar de ce ai surghiunit optarul și șeptarul?
Am încercat, dar nu-si gaseau nicicum locul între nouă și zece.
Hei oameni buni, ați auzit?
În telefonul meu mobil este aur de-un dolar,
Cred că și în ale voastre e la fel. Spoială.
Păcat, nimeni nu vrea să recunoască
Grădina de diamante din spatele sufletului.
(Și Doamne, câte diamante am mirosit în grădina Ta)
Iar cei mai mulți își ferecă porțile imaginației
Lăsând aurul să se ruginească.
Am terminat. M-au terminat. Cum să nu dai cu zeamă de suflet la rădăcină?
Romanul "Copii de aruncat” este puternic ancorat în realitate. O realitate a unei Japonii contemporane altfel decât o cunoaștem, îmbibată de violență, droguri și personaje alienate. Doi copii abandonați în boxele de bagaje ale unei gări își croiesc împreună, încă de mici destinul, trecând printr-o acută criză de personalitate. O copilărie sub semnul autismului, o adopție parțial eșuată și drumurile lor se despart lăsând adânci urmele unei frustrări care naște, în mintea lor, setea de răzbunare, mai întâi pe mamele care i-au abandonat și, mai apoi, pe societatea indiferentă. Kiku și Hashi trec prin experiențe care, în loc să-i călească, le deschid perspective halucinante.
Motto : "L’homme naît bien avec des yeux, mais seule une longue éducation peut lui apprendre à voir"
Walter Gropius
In data de 10 aprilie 2007 a avut loc vernisajul celui de-al 72-lea Salon « Ligne et Couleur » la Primăria Arondismentului VI din Paris, în prezența oficialităților instituției.
Adevărul de duminică, mutilând la pagina 17 literatura universală
Un ziar adevărat nu iese Duminica. După principiul că și ei sunt de-ai noștri, opinez de la bun început că nu îi poți permite unui jurnalist să zămislească un reportaj pertinent într-o zi când toți semenii săi își fac de cap, improvizând pe tema datului cu capul în ușă, deoarece din start ne-am confrunta cu un articol părtinitor. Cum naiba să scrii de bine despre unul care huzurește, când tu te dai de ceasul morții? De aceea consider ziarele de Duminică mincinoase și nepotrivite. Cu atât mai trist devine subiectul acesta, cu cât foaia care mi-a picat în mână se mai numește și ADEVĂRUL. ADEVĂRUL DE DUMINICĂ mie personal îmi miroase a qui pro quo eufemistic.
În zilele de 11 şi 12 noiembrie 2011, a avut loc, la Târgovişte, cea de-a 43-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Manifestarea, care cuprinde şi un concurs de creaţie, a fost mai complexă, incluzând un pelerinaj în comuna Văcăreşti, cu vizitarea parcului şi a ceea ce a mai rămas din construcţiile aparţinând odinioară familiei marilor boieri munteni, dar şi cu o întâlnire literară la biblioteca „Elena Văcărescu”, unde au avut loc lansări de carte şi o dezbatere privind starea revistelor literare la început de secol, la care au luat parte redactori sau conducători ai unor publicaţii care au acordat premii în cadrul concursului: „Litere”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Viaţa Basarabiei”, „Climate literare”, „Impact cultural dâmboviţean”.
Comentarii aleatorii