Cacofonia este o caracatiţă artificială cu tentacule veritabile – o problemă falsă cu urmări concrete.
Într-un sens larg, ea ar consta într-un ligament fonetic dizgraţios, oricare ar fi natura acestuia.
Pentru construcţiile nonvulgare, situaţia este relativ simplă, pentru că prezumţia de nevinovăţie a cuvintelor şi argumentul analogic sunt suficiente: dacă un enunţ este cacofonic pentru că produce aglutinări ca se si sa se/ ra ri ra/ pe pe etc, atunci, cuvintele sesizase/ răriră/ pepene sunt cacofonii prin definiţie.
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.
Fară să-i simt trecerea, a trecut ceva mai mult de un an de când activez pe Hermeneia.
O ambianță ce mi-a oferit interacțiune, expunere vizuală dar și exigență critică.
Ocazia experimentelor, feedbackul benefic al ochiului celor din afară.
Așa se face că am încropit, (cu parte din textele postate pe Hermeneia) o cărticică de poezie și dialog cu prieteni virtuali. Este un amalgam neconvențional oscilând între absurd,
introspecție și joaca cu vorbele. Cu "In vizită la Ussais" invit cititorul să intre
într-o oază inexistentă dar oniric posibilă, un fel de Macondo decupat din
deșerturi, populat de samurai, marinari rătăciți, sau infante volatile.
Vizităm gheișe la Kyoto, participăm la revoluția cubană, la o nuntă in țara
A ieşit de sub tipar revista "Algoritm literar" cu numărul 6. În paginile revistei semnează poezie, proză şi critică literară, autori din mai multe generaţii: Silviu Guga, Ioan Moldovan, Mircea Petean, Ioan Radu Văcărescu, Leo Butnaru, Gheorghe Neagu, Ion Mădălin Onişoară, Daniel Lăcătuş, Ladislau Daradici, Sorin Teodoriu, Ioan Evu, Paul Blaj, Dan Herciu, Niu Herişanu, Florentina-Loredana Dănilă, Tania Nicolescu, Cristina Cirnicianu, Ioan Gelu Crişan, Lucia Sava, Daniel Marian, Constantin Dragoş, Ovidiu Paulescu, Ioan Barb, Daniel Dăian, Bianca Dan, Violeta Deminescu, Simion Cozmescu, Marian Dragomir, Teodor Dume, Dumitru Crudu, Roxana Mădălina Nazâlu, Lidia Vianu, Constantin Stancu, Liviu Ofileanu, Dumitru Hurubă.
Comentarii aleatorii