Zarva stârnită de alegerile euro-parlamentare, de neînțelegerile din coaliție, dintre domnii Băsescu și Geoană, văicărelile lui Crin Antonescu, zarva stârnită din te miri ce de posturile noastre de televiziune, care fac în fiecare secundă din tânțar armăsar, năucind populația mai credulă, nebunia cotidiană pe care o declanșează declarațiile belicoase ale primului ministru, aflat într-un război de operetă cu beneficiarii salariilor astronomice, la care se adaugă nepăsarea noastră față de lucrurile care s-ar putea să fie mari și importante, au făcut ca data de 15 iunie, când s-au împlinit 120 de ani de moartea lui Mihai Eminescu, să treacă aproape neobservată. Probabil de vină va fi, la o adică, și pentru această situație, Criza.
LA VILLE DETRUITE ET LA VILLE TOTALITAIRE/ORAȘUL DISTRUS ȘI ORAȘUL TOTALITAR
În perioada 29 septembrie-28 octombrie 2007 are loc la „ Association Paris Historique” din Paris expoziția prezentată de arh. Ioana Marinescu la inițiativa Asociației Pro Patrimonio France și Asociației Pro Patrimonio, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris.
Azi a fost o zi supercool pentru mine. Din mai multe motive. Că dacă era unu’ și bun nu aș fi mârâit, poate doar nu ar fi ținut toată ziulica dispozițiunea. Și să vezi fază.
Mă uit io pe volumul de poeme al Stelei Iorga,( A doua întoarcere din Nam, ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2009) și cum dau cu deștu, filă după filă, îmi zic, ia uite ce tipă kalumea, dezinvoltă, ironică, sensibilă, actuală, tre să aibă 19 ani. Știi frate, și deja visam că la vârsta aia io m-aș fi amorezat de o ființă atât de profundă. Ce mai… un deliciu. Dacă greșesc, nu e iarăși nimic, fiindcă orice femeie visează să aibă această vârstă.
Emoţia provocată de sfârşitul cuiva foarte reliefat care, dacă e vorba de o personalitate de anvergura lui Adrian Păunescu, a marcat o epocă (sau două), dar şi viaţa interioară (şi poate şi exterioară) a unei generaţii (pe care poetul însuşi a numit-o – deşi e posibil ca nu el să fi inventat sintagma - "generaţia în blugi") întunecă, de obicei, nu doar sufletul, dar şi mintea. Am asistat în cele trei zile scurse de la moartea poetului (care s-a stins, după cum se ştie, vineri, 5 noiembrie, la ora 7 :15) la reacţiile cele mai emoţionale (dar şi cele mai puţin conforme cu adevărul).
Pătrunzi în poezia lui Soviany ca într-un labirint și o astfel de incursiune enigmatică fascinează. Oricum ai vrea să sintetizezi mesajele transmise, nu ai posibilitatea de a o face altfel decât repetând rețeta poetului: "Dilecta" este un elogiu adus feminității, o „ofrandă”; cartea se dovedește un altar în care iubita e „beatificată”. Dilecta nu poate fi înțeleasă dacă nu iubești sau dacă măcar nu păstrezi vie în inima ta, amintirea unei iubiri puternice.
Comentarii aleatorii