Un om se poate justifica numai în fața lui Dumnezeu sau a Marii Adunări Naționale...(asta dacă mai apucă)
Zecele cade ca o ghilotină, e in firea lucrurilor,
A celor care-mi aparțin.
Bine, dar de ce ai surghiunit optarul și șeptarul?
Am încercat, dar nu-si gaseau nicicum locul între nouă și zece.
Hei oameni buni, ați auzit?
În telefonul meu mobil este aur de-un dolar,
Cred că și în ale voastre e la fel. Spoială.
Păcat, nimeni nu vrea să recunoască
Grădina de diamante din spatele sufletului.
(Și Doamne, câte diamante am mirosit în grădina Ta)
Iar cei mai mulți își ferecă porțile imaginației
Lăsând aurul să se ruginească.
Am terminat. M-au terminat. Cum să nu dai cu zeamă de suflet la rădăcină?
In data de 29 aprilie 1971 s-a inființat cenaclul literar « Mihai Eminescu » al Liceului de Construcții nr. 1 din București, actualul Grupul Scolar de Construcții « Anghel Saligny ».
Membrii fondatori sint Adrian Voican și Aurel Popescu, din anul II clasa profesorului de limba română Theodor Pâslaru, cel care va conduce acest cenaclu ani de zile.
in prim plan, prof. Theodor Pâslaru și Adrian Voican, în al doilea plan Aurel Popescu
Emoţia provocată de sfârşitul cuiva foarte reliefat care, dacă e vorba de o personalitate de anvergura lui Adrian Păunescu, a marcat o epocă (sau două), dar şi viaţa interioară (şi poate şi exterioară) a unei generaţii (pe care poetul însuşi a numit-o – deşi e posibil ca nu el să fi inventat sintagma - "generaţia în blugi") întunecă, de obicei, nu doar sufletul, dar şi mintea. Am asistat în cele trei zile scurse de la moartea poetului (care s-a stins, după cum se ştie, vineri, 5 noiembrie, la ora 7 :15) la reacţiile cele mai emoţionale (dar şi cele mai puţin conforme cu adevărul).
Zarva stârnită de alegerile euro-parlamentare, de neînțelegerile din coaliție, dintre domnii Băsescu și Geoană, văicărelile lui Crin Antonescu, zarva stârnită din te miri ce de posturile noastre de televiziune, care fac în fiecare secundă din tânțar armăsar, năucind populația mai credulă, nebunia cotidiană pe care o declanșează declarațiile belicoase ale primului ministru, aflat într-un război de operetă cu beneficiarii salariilor astronomice, la care se adaugă nepăsarea noastră față de lucrurile care s-ar putea să fie mari și importante, au făcut ca data de 15 iunie, când s-au împlinit 120 de ani de moartea lui Mihai Eminescu, să treacă aproape neobservată. Probabil de vină va fi, la o adică, și pentru această situație, Criza.
Din Craiova, primesc, negreşit, prin e-mail, în format pdf, CONSTELAŢII DIAMANTINE, „revistă de cultură universală (SIC!) editată sub egida Ligii Scriitorilor Români”. * Cum e turcul, şi pistolul sau, mai exact, cum e Liga, şi revista! De un bombasticism fără limite, sporit, în ultimul număr – 8 (12), August 2011 – de împrejurarea că publicaţia împlineşte un an de apariţie. * Dacă e aniversare, sunt obligatorii şi articolele corespunzătoare, eventual, de bilanţ. * Iată ce zice (just, în principiu, dincolo de patetismul retoric), doamna Doina Drăguţ, redactor-şef: ” Revista CONSTELAŢII DIAMANTINE, în scurtul ei parcurs, de un an, a încercat să se axeze pe cultul valorii, să depăşească graniţele naţionalismului, având o deschidere spre universalitate, spre nemărginire.
Comentarii aleatorii