articol

imaginea utilizatorului Dorel

Fluturi pe lampă*

Cronică literară

ÎN 2005, două tinere prozatoare erau nominalizate la premiul de debut pe anul precedent al României literare: Ioana Baetica, pentru “Fişă de înregistrare” şi Ioana Bradea, pentru romanul “Băgău”. Cea de-a doua, care-şi începea cartea cu propoziţia de largă circulaţie pe internet “Sunt o doamnă, ce pula mea!”, a câştigat laurii, în vreme ce prima a trebuit să se mulţumească cu nominalizarea. Ambele cultivau stilul “noii pornografii” franceze, ilustrată, între alţii, de Marie Nimier (care-şi formulează astfel aspiraţiile secrete: “Am visat un om fără chip care îmi mângâia alene gâtul. Era în picioare în mijlocul unui spaţiu gol, iar eu eram aşezată pe un scăunel lânga el.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului florin

Religia progresului. Un eşec previzibil?

Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Cosmacpan

Și telefoanele mobile merg în paradis

Un om se poate justifica numai în fața lui Dumnezeu sau a Marii Adunări Naționale...(asta dacă mai apucă)

Zecele cade ca o ghilotină, e in firea lucrurilor,
A celor care-mi aparțin.
Bine, dar de ce ai surghiunit optarul și șeptarul?
Am încercat, dar nu-si gaseau nicicum locul între nouă și zece.
Hei oameni buni, ați auzit?
În telefonul meu mobil este aur de-un dolar,
Cred că și în ale voastre e la fel. Spoială.
Păcat, nimeni nu vrea să recunoască
Grădina de diamante din spatele sufletului.
(Și Doamne, câte diamante am mirosit în grădina Ta)
Iar cei mai mulți își ferecă porțile imaginației
Lăsând aurul să se ruginească.

Am terminat. M-au terminat. Cum să nu dai cu zeamă de suflet la rădăcină?

Revistă literară: 

Pagini

Subscribe to articol