De curând a apărut numărul patru al revistei "Algoritm Literar". Aşa cum şi-a propus încă de la apariţie, revista promovează tineri scriitori, dar oferă un spaţiu publicistic generos şi unor scriitori consacraţi, din ţară şi diaspora. Eugen Simion este prezent cu un articol critic despre scriitorul Georges Simenon, iar în editorial Silviu Guga încearcă să elucideze problematica notorietăţii unui scriitor, evocând o vreme în care l-a cunoscut pe scriitorul Romul Munteanu, care s-a născut într-o familie modestă din Călanul Mic.
Între 4 și 7 octombrie s-a desfășurat la Palatul Congreselor din Liège, sub înaltul patronaj al reginei Fabiola, cea de-a 25-a ediție a Bienalelor Internaționale de Poezie, unul din evenimentele importante ale liricii mondiale.
Au participat 220 poeți din peste 50 de țări.
România a fost reprezentată de poetul Horia Bădescu, iar diaspora românească de poetul și trăducătorul Dinu Flămând.
Așa cum mi se promisese la ultima ediție, am fost invitată și de data acesta.
Douăzeci de poeți au fost solicitați să prezinte conferințe, legate de tema acestor bienale: « Poésie fruit défendu ? Ouverture ou résistance ».
Romanele lui Mario Vargas Llosa înglobează cugetări profunde despre însăşi fapta de a scrie. Autorul dezvoltă ideea că umanitatea are nevoie de acea plăsmuire a imaginaţiei, care schimbă dimensiunile unei sau altei realităţi. Şi, pornind de la aceasta, observă cu uşurinţă cum se schimbă firul narativ, nu doar din perspectiva tehnicii de scriere, ci şi din punct de vedere evolutiv, în funcţie de ideile (aici politice) ale personajelor care povestesc. Şe ştie că Llosa lucra mult la dezvoltarea ideilor, pâna a ajunge să le scrie pe hârtie, acest proces de creare a unei scheme literare, de iniţiere a unui concept, de la care ar porni un subiect, putând să dureze de la câteva luni până la câţiva ani.
LITERATURA a fost întotdeauna plină de grafomani şi veleitari, dar parcă niciodată ca în ultimele două decenii, de când s-a dat drumul la tipărit. Sute de autori, care umblaseră în zadar pe la editurile de stat cu manuscrisele în traistă, şi-au putut vedea, în sfârşit, copiii visaţi, care aveau forma cărţilor (fără a fi, de fapt, cărţi). S-a dovedit, astfel, că adevărata literatură „de sertar” – despre care s-a vorbit atâta – a fost mai ales subliteratura. Evident că, după ce şi-au trimis în lume (aşa vine vorba) primele volume, autorii în cauză s-au aşternut cu hărnicie şi tenacitate la producerea altora.
Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).
Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).
Comentarii aleatorii