Mi se pare un poem bun și o rescriere modernă a ideii de psalm.
Existența și/sau non-existența lui Dumnezeu la fel ca relația dintre Dumnezeu și poet a făcut obiectul psalmilor pentru mai bine de trei decenii de poezie, hai să o numesc modernă, de la Arghezi încoace. Aici eu văd că Virgil inovează cu o notă de modernism absolut necesară, dacă Arghezi 'înfigea lopata adânc în odaie' pentru a-l descoperi pe Dumnezeu în adâncuri, așa, în urma unei munci asidue specifice acelor vremuri post industrializare, Virgil rămăne fără Dumnezeu așa, pur și simplu, cum ni se întâmplă în epoca noastră când totul (dar mai ales disparițiile) se produc în fracțiuni de secundă. Desigur e și un pic de filozofie în poemul ăsta mie îmi place Nietzsche dar chestia cu Dumnezeu care ne-a părăsit e poate prea evidentă în primele versuri.
Oricum, nu vreau să mă lungesc ca pelteaua, un psalm modern bun.
Iar comentatorul Nicodem mie cel puțin îmi amintește de un personaj foarte în vogă la ora actuală în România și anume de Corneliu V.T. Poet nelipsit de talent dar oricum discutabil, în niciun caz reprezentativ în literatura română, acest om reușește totuși să rămână permanent în atenție printr-un procedeu arhicunoscut dar care iată că nu și-a trăit încă ultimul imperiu... diversiunea intelectualistă.
Oricum, faptul că m-am referit aici la persoana dumitale Nicodem nu înseamnă că cele stabilite anterior între noi s-au schimbat cu ceva. De fapt, după cum am constatat, nimic nu s-a schimbat încă.
Andu

serios vorbind, mai intai am citit tecstul fara sa vad autorul. ai dat-o-n bara virgil, ai ajuns sa scrii ca aia de atelier, plin de clisee, plin de cosuri, serios. e un tecst copilaros, si naiv in sensul al mai urat, nu se salveaza prin nimic. e un tecst ce trebuie sters, serios vorbesc, cu parere de rau si de bine in acelasi timp.

uite cat de plin de tine poti sa fii, fara sa vezi cat de mult gresesti.

dragostea - axis mundi - e o banalitate, un fact obisnuit, intrat in constiinta oricarui pampalau, stii asta. dragostea ca o chestie in jurul careia se invarte lumea mai e si atat de slaba, de feminina, ruinata de sensuri si corupta in traire incat aproape ca imi vine sa ma intreb daca nu e chiar gay.

ideea de mine/lipsa ta de umor - autoclamare de dragul egoismului, fara fior poetic, fara traire, fara nimic adanc. pur si simplu lauda de sine, exacerbare a eului, umflarea in pene sau cum vrei sa-i mai zic. nema filosofie.

in dragoste nu exista o filosofie aparte, totul se simte si nu se construieste. se ia ca atare, efectiv, fie ca-i o vorba dulce sau una grea, fie ca e complicata sau simpla, vulgara, ultravulgara sau doar sirop.

despre diabet poetic nu o sa tin teorii acum, dar spu doar ca responsabilitatea scrisului inseamna si a nega propria carne atunci cand miroase a parfum ieftin. una e sa mergi la curve si sa vii cu o poezie, alta e sa transfomi poezia in curva propriilor ambitii.

din textul acesta mi-a placut mai mult prima jumatate si mai putin finalul, dar trebuie sa recunosc ca unele afirmatii din subsol sunt de-a dreptul delicioase.
de ex., asta:
"dragostea - axis mundi - e o banalitate, un fact obisnuit, intrat in constiinta oricarui pampalau" - primul "pampalau" fiind, fara indoiala, Pavel din Tars. E adevarat ca nici macar Echart n-a indraznit sa-l numeasca asa atunci cand, secole mai tarziu, afirma ca nu dragostea e totul, ci "Detasarea e totul". Dar, evident, Echart nu era Leonard Ancuta si, nefiind, nu si-a permis...
"dragostea ca o chestie in jurul careia se invarte lumea mai e si atat de slaba, de feminina, ruinata de sensuri si corupta in traire incat aproape ca imi vine sa ma intreb daca nu e chiar gay."

daca Elton John (sir Elton John, pardon) a insinuat ca Isus a fost gay, iata ca Leo merge mai departe...dupa Pavel din Tars, cine mai urmeaza?
poate daoistii si Aristotel, avanad ei vina de a fi facut vorbire de centrul imobil al rotii si de "motorul imobil". astept cu nerabdare urmatoarele deductii, nu neaparat logice, insa cu totul si cu totul nediscriminatorii...