cei doi monștri s-au trezit
dis-de-dimineață
odată însă în vreme ce el era cufundat în lectură
ea se ascundea printre filele cărții
ca la începuturi
de parcă nu fusese vie niciodată
va trebui să înveți toate jocurile oamenilor
îi spuse ea
altfel voi pleca definitiv
iar la fiecare cinci
va trebui să compui un cântec
pentru corul de copii cumpărați pe bani
de la părinții lor
pentru că nimeni nu știe
să-și riște viața așa
cu zâmbetul pe buze
ca un copil atunci când își zdrobește oasele
de propria corabie
dar oricum le-ar fi moartea
partea cea mai strașnică e că părinții lor
nici nu mai sunt în stare să-i plângă
iar Dumnezeu va vedea asta ca pe-un dar
din partea noastră
când facem dragoste
pe plajele unui pavese
la urma urmei
și lumina se sinucide
uneori
Comentarii
emiemi -
va trebui să înveți toate jocurile oamenilor îi spuse ea altfel voi pleca definitiv Strofa asta mi se pare in plus, iar poemul cam pretios. Pe undeva, si cred ca finalul, rupe din coerenta textului. Am remarcat: pentru că nimeni nu știe să-și riște viața așa cu zâmbetul pe buze ca un copil atunci când își zdrobește oasele de propria corabie
bobadil -
Emile, aici ai nimerit-o! Poemul e intr-adevar cam "pretios", inteleg foarte bine ce vrei sa spui si asa e. Desi nici celalalt inteles nu-i decat adevarat, poemul fiind "pretios" mie, dar asta nu conteaza. Strofa aceea iarasi ai spus bine, este "in plus" dar fara ea nu puteam descrie ceea ce mi se intampla, e un fel de amenintare continua de a invata "jocurile oamenilor", iar cea mai mare amenintare este ca ea sa "plece definitiv", deoarece de plecat, asa "nedefinitiv", a tot plecat monstrulitza :-) Desigur, multe justificari nu e bine sa dea omul la textele proprii dar nu pot sa ma abtin, asta datorita prezentei tale aici. Sau ca o replica la sughiturile care, sunt sigur, nu au lipsit :-) Bobadil.
solomon -
contruita, neconstruita, pretioasa, nepretioasa, e buna. ultimul vers? ia lama, cutitul, laserul, guma, etc si sterge ultimul vers. nu conteaza cat de des o face, dar ca o face.
bobadil -
Ioana, aferim! Ca de atatea ori am luat lama, sau cutitul, sau guma si am facut prapad! Acum ar fi nimica-nimicutza, zboara "uneori" de acolo ca frisca de pe tortul miresei... doar ca ma gandesc asa, daca las asertiunea ca "si lumina se sinucide" asta are un aspect asa, regretabil de generalitate, don't U think? Iar mie imi place sa particularizez (atat cat pot) asa ca... nu stiu ce sa fac! Poate ar trebui sa mai pun mana pe Pavese si sa mai aprofundez treaba asta cu suicidul cum vine (Doamne fereste! :-) Multumesc de apreciere, Bobadil.
solomon -
nu are aspect de nicio generalitate, andu. trust me. sunt un cititor rafinat, exersat, plin de fite si pretentii. ideea ca lumina se poate sinucide este geniala. ca o poate face doar uneori nu ma mai intereseaza. particularizezi inutil.
stefan doru dancus -
Poem bun. Te urmaresc, bobadil. Remarca: numara cate litere "V" ai aici. Imi place cum scrii. Da-mi o adresa sa-trimit o carte. Ori 2. Vad eu. Sa ai pace, Dancus
bobadil -
Stefan, iti multumesc, "urmarirea" ta ma onoreaza. N-am numarat, sunt prea multe? :-) Am pus contactul meu in profil. Multumesc inca o data, Bobadil.