ce să-mi reproșez acum domnilor
nu am rîs niciodată nu am plîns niciodată
prinț nu am fost cerșetor da mai ales în colț la Elefterie
- bună ziua doamnă sînteți prea frumoasă astăzi
vă cade duminica parcă turnată nu vă cer decît agrafa din păr
să-mi prind amintirile la vedere –
nu am numărat treptele la urcare
nu cifrele sînt măsura apropierii de mine și nici privirea
ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima
la atingerea cerului văzut de sus
dar acestea sînt amănunte nu-i așa domnule
da, dumneata de acolo!
de ce crezi că viața e o doar o călimară de cerneală
te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara și să te întrebe
ai verde la tine?
dacă am prieteni? da domnilor da cei mai buni prieteni ai mei
sînt pereții apartamentului în care locuiesc
firește de ziua lor le fac daruri o icoană pe lemn sau portretul mamei mele
unii spun că mama era alcoolică de fapt ea a fost o simplă îngrijitoare
la o crescătorie de îngeri zilnic făcea naveta între pămînt și cer
cu transportul în comun abonament pe o singură linie
nu mama nu a avut docar cu grifon la scară
odată am tras și clopotul la biserică
la noi era ca un fel de batistă cu care îți luai la revedere de la morți
unora chiar le-am săpat groapa așa de frumoasă ieșea
că te așezai în ea de viu să-ți cadă așteptarea pe piept
însă recunosc așa e
cîndva m-am uitat și eu lung atît de lung și înalt
încît am văzut un orb trecînd pe privirea mea ca pe o punte
cu mîna la gură sa nu îmi ia aerul
și am crezut că înfloriseră salcîmii la intrarea în Ierihon
însă erau doar mieii domnului care pășteau la picioarele mele
Comentarii
Aranca -
Ai o cămașă de versuri cu guler înalt, scrobit, despre care nu se vorbește decât în șoaptă în strana literelor de teama întâilor salcâmi înfloriți de la intrarea Ierihonului... Și porți metafore la două rânduri între sarcasm și ideal: "dacă am prieteni? da domnilor da cei mai buni prieteni ai mei sînt pereții apartamentului în care locuiesc firește de ziua lor le fac daruri o icoană pe lemn sau portretul mamei mele" "unora chiar le-am săpat groapa așa de frumoasă ieșea că te așezai în ea de viu să-ți cadă așteptarea pe piept" și finalul da și finalul îl subliniez: "însă recunosc așa e cîndva m-am uitat și eu lung atît de lung și înalt încît am văzut un orb trecînd pe privirea mea ca pe o punte cu mîna la gura sa nu îmi ia aerul și am crezut că înfloriseră salcîmii la intrarea în Ierihon însă erau doar miei domnului care pășteau la picioarele mele" nu știu dacă e un typo mic: "miei domnului",mi-ar place să sune mai ales așa, cum este acum... Peniță pentru autocritică. Și talent.
lucian -
tanarul din Ierihon reinvie in aceste versuri. motivul biblic se vadeste purtat in inspiratele versuri "odată am tras și clopotul la biserică/la noi era ca un fel de batistă cu care îți luai la revedere de la morți".
alma -
Cat de frumos ai putut spune aici: "ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima la atingerea cerului văzut de sus" Complicat si frumos, si trist poem. Mereu am lacrimi in gat cand citesc poeme scrise de tine, mereu. Insa nu ma impac deloc cu naveta aceea in poezie. Si nici cu apartamentul, parca e zestre insirata, ei, bine, nu, domnule. Scoate apartamentul, lasa casa. Si nici cu abonamentul nu ma impac, insa aici chiar nu stiu ce sa asezi in loc. "te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara și să te întrebe ai verde la tine?" Nu m-am gandit niciodata, insa mereu am verde la mine. Pe inima. Acest poem si inca vreo cateva scrise de autori de pe H (si ma refer la poemul lui Virgil, "Atit imi doream", la un poem al lui Emil, stie el care, mai sunt si altii, si am sa fac ulterior un soi de lista, sper sa am timp), asadar, acest poem merita sa fie studiat in cadrul orelor de literatura din scoala, din facultate. Nu exagerez, ma abtin sa nu spun tot ce am de spus referitor la chestiune. Astept ca Domnia sa Aalizeei sa trimita volumul la concurs. Am o idee. Deocamdata, penita aici si revin.
alma -
Revin cu ideea, de a initia un concurs de genul, Poezia saptamanii, poezia lunii, autorul lunii, autorul anului 2007, eventual pe sectiuni etc.
aalizeei -
cu stimă pentru cititorii și comentatorii mei; să îmi fie iertată simplitatea rostirii Aranca-Lucian-Alma.
francisc -
ac text mi se pare fantastic pentu ca reusesti -si in toate textele tale de altfel-sa dai cuvintelor aerul acela de poem clasic dar modern, sa induci cititorului acea stare de liniste si impacare cu sine. aici ai, pe langa eleganta stilului si adeziunea la un mod aproape christic de a fiinta, o rezonanta semantica care, asa cum f bine precizeaza alma, m-a facut sa ma simt solidar cu trairea poetului. nu pot reprosa nimic, e frumos...noul isus cu mioarele gadilandu i picioarele, mama, batista, mortii (fiecare isi are mortii lui) abonamentul, naveta, ingerii, calimara etc, ca si cum poetul, impanzit in panza lucrurilor nu stie cui sa se dea, cum sa o facă. e vorba despre prieteni si tristete, despre duminica si melancolia ei, despre refuzul categoric al cliseelor, despre simtul fin al realitatii... vine, vine primavara si eu nu am nici un fir verde in gură...
aalizeei -
Dorin Cozan, Nu ai niciun fir verde în gură? poate aștepti să-ți “cadă pământul, rotunjit de buzele tale, în gură”. Cu stimă.