15 decembrie. Alma postează un anunț, Virtualia revine și anul acesta. Tot acolo Virgil propune o transmisie live.
16 decembrie. Alma mă întreabă dacă pot face rost de internet. Pot. Credeam că pot. Până la urmă am făcut. Rost de altul. Îl bat la cap și pe Vlad Nanie. Bat la cap familia. Îl bat la cap mai ales pe Virgil Titarenco.
17 decembrie. În continuare pe Virgil, familia e deja vânătă. Nămeții moldovenești îmi dau de furcă.
cum aș putea supraviețui acestei zile fără ceașca mea de cafea aburul ei inefabil din care se țese magicul brocart al lui aici și acum tot șiragul destrămat al celor care au fost își reconstituie sensul și rostul nimic nu se schimbă precum brocartul acesta doar eu care-l țes cerul și norii acoperișuri și case o ultimă stea clătinată de vânt zorii încă nu s-au ivit doar mireasma
trebuie să plec mereu mai departe
cu ani în urmă.
cumpăram “Jurnalul Naţional” în fiecare zi. azi nu mai cumpăr niciun ziar. în ediţia din 5 ianuarie 2004 o ştire mi-a atras atenţia. era vorba de revelionul poeţilor virtuali, Iaşi. cine mai petrece în aceste vremuri tulburi un revelion cu sarmale reci dar cu multă poezie? se întreba autorul articolului. da, era vorba de Virtualia din 2004.
iată că mai găsesc un scurt comentariu al Alinei Manole: mulţumim celor care au participat şi în special mulţumim domnului Viorel Ilişoi, reporter la Jurnalul Naţional, care chiar în noaptea de revelion ne-a intervievat şi ne-a făcut plăcuta surpriză de a scrie un reportaj foarte simpatic despre revelionul poeţilor virtuali.
Azi Friday, January 20 (data am luat-o de pe mobil), în Tecuciul meu plouă. Și, pentru că acestea sunt zilele în care scriu despre cărțile dragi mie, am ales acum anonimul gălățean de a. g. secară. Volumul de poeme a apărut la editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011.
să aparțin unui loc să –mi doresc să rămân un ultim refugiu departe de toată zbaterea
știi zbaterea aceasta cumplită de a găsi uscatul după potop
nu-mi amintesc nu mai știu când am intrat în grota întunecată a venit o zi în care soarele nu a mai râs căzând tăcerile peste hotare toți arborii s-au frânt și floarea lor s-a prăbușit pe cale din toate câte erau împrăștiate diform pe pământ nu am putut salva decât o floare ultima floare dintr-o ramură de măr înflorit
Comentarii aleatorii