cu ani în urmă.
cumpăram “Jurnalul Naţional” în fiecare zi. azi nu mai cumpăr niciun ziar. în ediţia din 5 ianuarie 2004 o ştire mi-a atras atenţia. era vorba de revelionul poeţilor virtuali, Iaşi. cine mai petrece în aceste vremuri tulburi un revelion cu sarmale reci dar cu multă poezie? se întreba autorul articolului. da, era vorba de Virtualia din 2004.
iată că mai găsesc un scurt comentariu al Alinei Manole: mulţumim celor care au participat şi în special mulţumim domnului Viorel Ilişoi, reporter la Jurnalul Naţional, care chiar în noaptea de revelion ne-a intervievat şi ne-a făcut plăcuta surpriză de a scrie un reportaj foarte simpatic despre revelionul poeţilor virtuali.
Liniștea din local îi înmuia oasele. O tipă cânta într-un fundal sinistru. Cântecul ei îl atrăgea. Ca o vâltoare. Ca un taifun nostalgic. Rămase un timp cu paharul la gură. Sorbi lung și se înecă. După ce tuși discret, lângă el, cineva spuse: Es tut mir Leid! Iar amarul părea mai amar decât atunci când te trezești dimineața cu gura amară. Poate o fi greșit locul. Își spuse.
Azi Friday, January 20 (data am luat-o de pe mobil), în Tecuciul meu plouă. Și, pentru că acestea sunt zilele în care scriu despre cărțile dragi mie, am ales acum anonimul gălățean de a. g. secară. Volumul de poeme a apărut la editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011.
cum aș putea supraviețui acestei zile fără ceașca mea de cafea aburul ei inefabil din care se țese magicul brocart al lui aici și acum tot șiragul destrămat al celor care au fost își reconstituie sensul și rostul nimic nu se schimbă precum brocartul acesta doar eu care-l țes cerul și norii acoperișuri și case o ultimă stea clătinată de vânt zorii încă nu s-au ivit doar mireasma
trebuie să plec mereu mai departe
Comentarii aleatorii