am hotărât nu mai citesc decât mica publicitate
un fel de teamă un sâmbure încolțit precum vlăstarul micuț crescut dintr-un sâmbure de măr verde l-am sădit anul acesta prin iarnă
nu credeam să se aleagă ceva din el citeam chestii pentru examene am zis gata cu toate examenele niciodată ecoul din urechea dreaptă rodeam un măr verde am subtilizat un sâmbure involuntar și l-am sădit așa de plictiseală
nu l-am mai luat în seamă dar într-o zi o frunzuliță la capătul unui lăstar cît vîrful de ac s-a înălțat repede două trei săptămîni o statură impresionantă pentru vârsta lui în lumina lunii îl văd înflorit îl văd cum dă roadă culeg roadele lui în lumina lunii
n-a mai crescut de un timp stă în colțișorul său gata oricând să izbucnească
să aparțin unui loc să –mi doresc să rămân un ultim refugiu departe de toată zbaterea
știi zbaterea aceasta cumplită de a găsi uscatul după potop
nu-mi amintesc nu mai știu când am intrat în grota întunecată a venit o zi în care soarele nu a mai râs căzând tăcerile peste hotare toți arborii s-au frânt și floarea lor s-a prăbușit pe cale din toate câte erau împrăștiate diform pe pământ nu am putut salva decât o floare ultima floare dintr-o ramură de măr înflorit
Își spunea simplu: Daria. Când se alinta doar Aria. Acum mușca dintr-un fagure. Era pe balcon. Trase adânc în piept mirosul proaspăt al ploii. Și se șterse cu un șervețel. În aceeași zi tatăl ei murise. Infarct. Se uita în zare. Norii trecuseră. Un pic de soare nămolos. Și multă liniște. Toate acestea trezeau o durere necunoscută. Atunci se apropie Andrei. O luă de după umeri.
În sfârşit în concediu, la munte.
Balconul apartamentului e înconjurat de brazi înalţi cât hotelul. În mijloc se vede o strungă prin care mă învăluie albastrul cerului. Îmi cobor privirea şi văd un brad imens doborât de furtună. Într-o clipă îmi amintesc de copilăria mea în care frica de ploi, de fulgere, de inundaţii îmi dădea coşmaruri. Tot ce amintea de foc, de distrugere, mă înspăimânta, mai ales că atunci arsese şura şi toată copilăria mi-am petrecut-o printre stive de lemn ars. Când se înnegrea cerul, mama ne punea la rugăciune. Nu-şi putea ascunde îngrijorarea. Nu ştiu cum, că în acel context al inundaţiilor din anii 70, am citit din Biblia veche a bunicului tot despre ploi, tunete şi fulgere.
Comentarii aleatorii