Liniștea din local îi înmuia oasele. O tipă cânta într-un fundal sinistru. Cântecul ei îl atrăgea. Ca o vâltoare. Ca un taifun nostalgic. Rămase un timp cu paharul la gură. Sorbi lung și se înecă. După ce tuși discret, lângă el, cineva spuse: Es tut mir Leid! Iar amarul părea mai amar decât atunci când te trezești dimineața cu gura amară. Poate o fi greșit locul. Își spuse.
Nu ştiu cum au sărbătorit alţii halloween-ul, dar eu când m-am gândit că mă aşteaptă una bucată început de concediu, 120 de km, juma’ de drum, de veche autostradă ceauşistă cu 139 la oră, ceea ce a şi redus substanţial distanţa Sibiu-Bucureşti la 3 ore şi-un sfert, plus pleaşca de două bucăţi cenaclu literar în două zile, plus mult plănuita şi necesara vizită la „Decathlon” după foaia de sol pentru cort, Statul meu Major la expoziţiile canine, mi-am zis: no fain, hai!
Despre foaia de cort bănuiesc că nu vă interesează, autostrada o ştiţi, iar de concediul meu vi se fâlfâie, aşa că am să vă spun doar despre alea două cenacluri: Atelierelaţionalelui Ţupa şi „Pariul pe prietenie” al „Bocancului literar”.
Înainte de a intra la facultate, iată-mă pe la 17 ani, lucrurile astea le-am mai povestit şi o s-o scurtez, frecventând cenaclul literar UTM crezându-mă „poet” – lucru scuzabil la vârsta respectivă. Veneau pe acolo Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, George Radu Chirovici, Labiş (puţin timp înainte de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat) şi Nicolaie Breban. Aşa am şi debutat, cu o aiureală de credeam că-i poezie – nu-i mai ţin minte titlul - în revista „Tânărul Scriitor”.
Comentarii aleatorii