Păi ce?, are Franța criminali ca ai noștri?! Nici vorbă dom’le, românii sunt cei mai mari criminali din lume, cum te prind, cum te belesc! Zbuf, în secunda doi, nici nu apucă să vadă nimeni, cum te-au prins, te-au și omorât, asta e! Da’ măcar știi că ai murit de mâna unui român! Scrie pe piatra funerară ceva care seamnănă cu o laudă...
În zarva iscată de schimbările de la ICR, de Salonul de Carte de la Paris, de telenovela alegerilor din PDL, încheiată cu nişte penibile suspine la divorţ, în „luna lui marte” n-o să mai fie, mai mult ca sigur, loc pentru amintirea lui Nichita Stănescu, de la naşterea căruia se împlinesc, pe 31, optzeci de ani, şi de la dispariţia căruia se vor împlini, pe 13 decembrie, treizeci.
Cu cât înaintez în vârstă, mă întorc mai des în trecut, unde regăsesc imagini surprinzător de vii. Iată-mă descinzând, la cinci ani, într-un sat de pe malul Argeşului, adoptat de ceata de copii de pe uliţă, cei mai mulţi certaţi cu şcoala, dar foarte buni prieteni cu mingea. Şi iată cum, din ceaţa uşoară, se desprinde imaginea unui lungan de vreo optsprezece ani, un uriaş blajin, cu voce ciudată şi, în chip vizibil, sărac cu duhul. Eram deja, cred, în primul sau chiar în al doilea an de liceu, iar ceata (aceeaşi!) cu care mergeam la râu mi l-a prezentat aşteptând cu interes ceea ce avea să se întâmple. Pentru că tânărul acela din satul vecin, care nu avea nici patru clase şi abia cunoştea literele, făcuse o pasiune cu totul ciudată: cărţile.
Se împlinesc, pe 14 martie, 160 de ani de la naşterea unui mare nedreptăţit al literaturii române – Alexandru Macedonski. Nu prea ne mai stă nouă, astăzi, gândul la poezie, dar Macedonski ar putea interesa (cum se întâmplă şi cu Eminescu) măcar anumiţi moderatori de emisiuni televizate, avizi de scandaluri. Evident, dacă i-ar duce capul şi dacă, vorba unui celebru personaj, ocupaţiunea lor mintală n-ar fi la alte prostii!
Studiu de psihopatologie istorico-literară provincială
Motto:
„Cum la Găeşti, pe vremuri, fu neică sau jupâne...”
(Tudor Arghezi)
I. Premise
a) Că în oraşul Găeşti, udat de apele Potopului şi ale Răstoacei, au trăit câteva personalităţi remarcabile e un adevăr irefutabil. Adică de necontestat. De-ar fi să-i amintim doar pe marii critici literari interbelici Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, şi totul ar fi spus. Nici n-ar mai trebui să menţionăm că în acest târg glodos (dar mândru) s-a născut marele naist şi muzician Gheorghe Zamfir. Sau că tot aici (ori prin comunele învecinate) şi-au avut ori îşi au baştina (cum zic prietenii noştri de la Chişinău) scriitorii Aurel Iordache, Marin Ioniţă, Nicolae Neagu, Mihai Stan şi Dumitru Ungureanu...
Comentarii aleatorii