Sunt parlamentarul Porculeanu Nimuruc şi vin în faţa dumneavoastră cu o gravă problemă existenţială, în ceea ce mă priveşte. Nici nu ştiu cum am putut să trăiesc atâta amar de vreme cu această povară apăsându-mi spinarea şi încreţindu-mi costumul Armani. Zile întregi am stat în biroul meu din provincie, fără să mă deranjeze cineva. Am stat, am gândit, cu încetinitorul, cu viteza a şasea. Am întors problema pe toate feţele, cunoscute şi necunoscute şi am ajuns la concluzia că nu mă mai regăsesc în Partidul care m-a născut şi m-a făcut om respectabil şi cu dare de mână pe la toate sindrofiile colegilor.
Când să plec, anul trecut, la vot, vecinul meu, un bătrân verde, trecut prin multe, căruia-i las în grijă gospodăria mea de la ţară atunci când eu rămân, ocupat (zadarnic) cu reformarea lecţiei de limba şi literatura română, la oraş, m-a avertizat că voi greşi la fel ca în urmă cu opt ani şi că voi regreta după aia la fel de mult. Eu tocmai încercam să-i orientez opţiunile electorale, dar el mi-a spus cinstit că mă ostenesc degeaba: nici mort n-o să-l voteze pe Băcescu (omul meu e convins că numele preşedintelui e o poreclă, aşa că l-a botezat cum îi pare mai convenabil).
Încet-încet, precum mormolocul râios din ou, printre cocalar, ţăranul cu maşină şi manelistul cu sistem audio 7.1, apare un nou specimen biped: mârlanul cu bormaşină.
Acest hibrid eşuat dintre bivol şi cimpanzeu este recognoscibil după decibelii betono-metalici pe care ţi-i toarnă în cap, de la răsărit până la loc comanda, dar nu nitam-nisam, pentru că, oho! târlanul cu bormaşină are proiect, idealuri, strategie şi stil transcendental, cunoaşte şi franceză, iar „step by step”, pentru el, este un crez de nezdruncinat.
Primim la redacţia „Litere” numeroase reviste, pe care le citim sau doar le frunzărim. Unele ni se trimit doar prin e-mail, în format pdf, dar e bine şi aşa. Nu tot ce apare la noi merită, însă, atenţia. Ba chiar sunt publicaţii care ar trebui arătate cu degetul, luate în tărbacă, ironizate şi ridiculizate. Ceea ce am făcut uneori, din păcate fără niciun efect!
Păi ce?, are Franța criminali ca ai noștri?! Nici vorbă dom’le, românii sunt cei mai mari criminali din lume, cum te prind, cum te belesc! Zbuf, în secunda doi, nici nu apucă să vadă nimeni, cum te-au prins, te-au și omorât, asta e! Da’ măcar știi că ai murit de mâna unui român! Scrie pe piatra funerară ceva care seamnănă cu o laudă...
Comentarii aleatorii