Scrisoare către un prieten

imaginea utilizatorului Călin Sămărghiţan
lui Arti

Am mai albit
de când ne-am văzut ultima oară, prietene
și nu am dat ocolul pământului ca tine,
în ochii mei
marea nu s-a odihnit
dar chiar aud
prăbușirea ghețarilor de la poli,
mi-amintesc lângă arteziana din drum
cum mi-ai spus că cea mai mare minune
e să auzi o balenă pufnind,
păduri zeelandeze
sunt pentru mine foi de calendar,
colibri - secvențe de film,
și
o, cât am mai albit
de când nu ne-am mai văzut,
prietene!

Comentarii

un text simplu, fara pretentii care transmite un gind care atinge pe fiecare din cind in cind

Mulțumesc, Virgil, pentru popas. Fără pretenții, da, dar încercând să nu fie simplist.

Cititorii au puteri diferite de receptare. Drept exemplu, pentru mine a fost o încântare să parcurg textul; l-aș numi "unduire", în ciuda temei grave , întrucât cerți cald. Respect, Cristi

Conte, nu cert pe nimeni. Mă bucur că ți-a plăcut și că-i spui unduire. Și mie îmi place tare mult.

Și totuși... parcă "urechezi" puțin timpul....degradarea... așa a ajuns la mine starea din spatele cuvintelor. Poate mă-nșel!