indiferenţa se aşează în lucrurile mărunte
ochii ei măsoară întunericul din vânătăile rămase
toată lumea pleacă

ea stă cu spatele la toate cerurile
plânge
mâna ei e un lagăr de exterminare
pe care-l ascunde în ochii mei
când se întunecă

nimeni nu ştie

acolo unde încep nopţile
ecoul degetelor ei capătă culoarea disperării
în urma lor rămâne doar apusul
în căutarea dimineţii