nu căutam vreo senzaţie fluidă

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu
Ottilia Ardeleanu -

geanta mea era plină cu apă
geanta mea era plină cu peşti
şi eu îi dădusem drumul
şi eu aveam oarece privire
un căluţ tropotea pe
retina albastră tropotea
şi nu puteam să-l mângâi
dii bolboroseam
dii şi căluţul se speria

cineva pescuia
deasupra mea cineva
mă pescuia pe sub un copac
arcuit sub lumina cocoşată

şi plumbul clipocea
şi rochia clipocea ca o meduză
eşuată

două lopeţi se auzeau departe
de trupul meu se îndepărtau

şi toată iubirea pe care
aş fi putut-o dărui
se întindea ca o
pată de petrol

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

- metamorfoza iubirii -

a.a.a. -

.....Aş încadra textul acesta la un suprarealism romantic, cu tuşe impresioniste, dar asta ar fi aşa - o anostă cale de a începe un demers (pseudo)critic. Fără să mă întind prea mult, spun că mi-au plăcut în primul rând modul discursiv de abordare şi echilibrul aproape perfect între imagine şi sensul final şi, fireşte, veridic via sentiment.

.....Pe de altă parte, poezia ta ne arată clar şi succint cum se foloseşte în armonie cu metafora suficientă acest instrument liric atât de abuzat (molestat aş spune), care se numeşte repetiţia.

.....În rest, un puseu pozitiv de lirism autentic, rezonabil criptat, o trăire lucidă servită onest cititorului, o scriere care ne demonstrează că, atunci când ai cu adevărat ceva de spus şi mai eşti şi vizitat de inspiraţie, se poate ajunge la poezie imanentă relativ simplu, fără ambiguitate extremă, fandoseală eliptic-metafizică şi decapitarea sentimentului din raţiuni de autoapărare.

.....Dacă ar fi să remarc neapărat ceva, ar fi finalul - un alt exemplu de cum şi când se pune punct, un final memorabil, cel puţin pentru mine.

cât se poate de sincer

bobadil -

poemul pare că brodează doar pe probleme feminine iar până la suprarealismul romantic îi trebuie neapărat ceva gen tampax... mai ales pe final!

da!

kalipeto -

tu si geanta ta plina cu apa, asezata intr-o geanta plina cu apa, transformarea intr-un calut speriat, pe buna dreptate, pana la coborare, pana la nu conteaza unde, oricum nu este capat in lumea aia fara granite! da, poezia asta mi se poezie! apoi titlul

ok, oricît aș vrea să spun că

Virgil -

ok, oricît aș vrea să spun că mă deranjează comentariul lui Andu Moldovan, sînt nevoit să îi dau dreptate. Deși l-aș ruga pe viitor să se abțină de la astfel de ieșiri în decor. Mai ales că ideea cu Tampax-ul chiar e cam ca nuca în perete aici. Mai degrabă pare să fie nevoie acolo de un colac de salvare. Dar problema eu o văd în altă parte. Întrebare: Chiar îi place autorului să citească toate acele „și”-uri cu care încep atît de multe versuri din text?
Versurile „două lopeţi se auzeau departe/ de trupul meu se îndepărtau” mie îmi sună vag agramat. Iar finalul „şi toată iubirea pe care/ aş fi putut-o dărui” sună extrem de banal, dacă nu clișeistic. Probabil că autorul a vrut ceva dar textul a ieșit doar un cîntecel relativ slăbuț. Părerea mea.

- pentru Virgil -

a.a.a. -

" Iar finalul „şi toată iubirea pe care/ aş fi putut-o dărui” sună extrem de banal, dacă nu clișeistic" - da, astfel trunchiat, finalul e catastrofal, dar el, finalul, e ăsta:

"şi toată iubirea pe care
aş fi putut-o dărui
se întindea ca o
pată de petrol". - unde, dpmdv, apare un contrast interesant între conceptul general de "iubire" şi proprietăţile petrolului. Mai departe mergând, e şi mai interesantă problema dacă te gândeşti cum apare petrolul - prin forare, ceea ce, în contextul iubirii, suportă valenţe intepretative spumoase. Eu nu cred că pata de petrol a fost aleasă intâmplător.
Datorită motivelor de mai sus consider că finalul este foarte reuşit.

îmi place lirismul

sebi -

care, chiar dacă se încearcă ținerea lui la foc mic, ajunge să aibă suficientă căldură pentru a ajunge la cititor într-o manieră în care predomină tonul firesc. finalul foarte bun, probabil unul dintre cele mai bune citite în ultima perioadă. atât.
poate aici: ”două lopeţi se auzeau departe/de trupul meu se îndepărtau”, ar putea, într-adevăr, fi lucrat puțin. chiar și așa un poem care se citește fluid, fără a căuta prea mult.

Domnilor, în primul rând,

Ottilia Ardeleanu -

vă mulţumesc pentru prezenţă. mă simt onorată!

Adrian, îţi mulţumesc foarte mult pentru comentariul elaborat, foarte la obiect şi pentru revenirea cu un al doilea coment, dovadă în plus a percepţiei tale puternice şi a apropierii de text. De asemenea, un mulţumesc, cu bucurie, pentru peniţă!

Andu, eşti sigur că te aflai în starea în care ar fi trebuit să fii când ai citit această poezie?!
Şi mie mi se mai întâmplă, foarte rar, e-adevărat, să nepreţuiesc vreo poezie care merită atenţia cititorului. De limbajul folosit de tine în comentariul de faţă nu are sens să vorbesc. Vulgaritatea, chiar şi subtilă, nu face ca un om să fie mai presus de sine, de semeni ori seminţie.

Silviu, îţi mulţumesc pentru interpretare, cred că undeva a rămas în coadă de peşte comentariul tău, dar deduc urmarea, este de bine. Mulţumesc şi pentru peniţă.

Domnule Titarenco, pe mine, dimpotrivă, nu mă deranjează acele conjuncţii fiindcă vin într-ajutor. Şi anume, să tensioneze starea pierderii de sine. Să accelereze starea de teamă. Să conducă spre acel final pe care Adrian l-a simţit atât de bine. Nimic agramat şi nici măcar exagerat în versurile acestea pe care le-am dorit mai degrabă relevante prin simplitate decât pompoase. Aţi intuit bine necesitatea colacului de salvare. Oricum, sunteţi binevenit în această pagină.

Sebi, există acea stare de spirit care apropie lectorul (prin tenacitatea percepţiei) de autor (prin relevanţa stărilor/ cadrelor/ figurilor de stil) şi pe care o regăsesc şi de data aceasta în cuvintele tale.

O să fac o colecţie de peniţe, dacă-mi daţi voie! :)

ropot

angela nache mamier -

un ropot liric traverseaza acest poem care re sufku liric,ritm,cadenta,un ton auto ironic,o poezie care cere un anuit curaj de exprimare dezinvolta
e un poem care pariaza pe o cautare a noutatii în scris,pe o pozitie riscanta ...
de aceea ,la prima lectura ,poate parea facil ,în realitate sunt profunzimi ,sunt reflexul unui program poetic "de atac" care place ,pentru un timbru proaspat
nu stiu cum se acorda penita,dar pentru mine o merita