prin albia mea curge doar noaptea
cu setea unui stilet pângărit
îmi hăcuiește încheieturile firii
las ielele să-mi adoarmă legea
în carnea fiebinte a dorului
respir aer din plămânii unui tigru
îi simt foamea liberă de lacrimi
ispita de a mușca fără dragoste

mai singur fără o mie de întrebări
pășesc înspre centrul pădurii
mă întreb ce fel de adevăr
îmi închide ochii într-un tainic miros
de ce luna tulbură adâncul infernului
zvâcnind orgiastic salbe demonice
o voce îmi spune că moartea și viața
sunt partenerii perfecți de dans
că-n fiecare călătorie caii poartă pe piept
stigmatele descântecului de iarbă
între o apă fără nume și-un strigăt
ifriții decapitează tăcerea
pe altarul păgân dintele de fier
al cerului devoreaza stele
până la prima lumină