1.

Diogene (şi) Laerţios ne informează despre Pyrrhon, întemeietorul Scepticismului, cum că [1]:

„ I. După cum ne spune Diocles, Pyrrhon din Elis a fost fiul lui Pleistarchos.

II. Apollodor în Cronologia sa ne spune că la început a fost pictor, iar în Succesiunea filozofilor că a studiat pe urmă cu Btyson fiul lui Stiplon. După aceea s-a alăturat lui Anaxarh, pe care l-a însoţit peste tot, în călătoriile lui, încât s-a întâlnit chiar cu gymnosofiştii indieni şi cu magii”.

După care întâlnire s-a apucat şi a pus bazele zisului Scepticism. Fără a lăsa nici o urmă scrisă. Ci doar transmisie orală - prin discipoli. Iar doctrina s-a materializat ulterior în aşa numitele Schiţe pyrrhoniene [3] ale lui Sextus Empiricus

Tot Diogene Laerţios ne vorbeşte despre genealogia ideatică a lui Sextus Empiricus [2]. De unde rezultă că în această genealogie există mai mulţi medici. Acesta este un amănunt deloc nesemnificativ. Se va vedea mai departe de ce.

2.

Dar ce este Scepticismul, după Sextus?[4]

„Scepticismul este posibilitatea de a opune – prin antiteze – atât lucrurile sensibile, cât şi lucrurile inteligibile în toate felurile, o însuşire datorită căreia noi ajungem, în virtutea forţei egale de argumentare, determinată de lucruri şi aserţiuni opuse, mai întâi la suspendarea judecăţii şi, apoi, la netulburare (s.m. G.M.).

Cu alte cuvinte, orice teorie, fie că pleacă de la lumi ideale (platoniciene), fie de la date sensibile obţinute prin posibilităţi apriorice de cunoaştere (de exemplu la Kant), nu este decât – pur şi simplu – o «teorie» care nu prea are nimic de-a face cu Realitatea, indiferent cum am defini-o. Ajungând astfel la dogmatism păgubos.

3.

La un dogmatism păgubos al oricărui «sistem închegat de gândire». Pentru că la ce foloseşte, de exemplu, unui medic de excepţie (şi scepticii la început, mulţi dintre ei, erau medici, poate chiar de excepţie din moment ce au îmbrăţişat scepticismul, după cum se va vedea) aflat în faţa unui caz disperat unic, neîntâlnit în cariera sa şi nici a altora, să înceapă să tot «gândească», făcând tot soiul de ipoteze şi raţionamente atunci când trebuie luată o decizie imediată de salvare a pacientului? Lui îi mai rămâne totuşi la îndemână altceva. Şi anume, să-şi suspende, pur şi simplu, «judecata» şi să dea frâu liber Intuiţiei. Iată ce a «învăţat» Pyrrhon de la
«gymnosofiştii» indieni. Numiţi astfel de Diogene, într-un fel peiorativ, pentru că nici el şi nici alţii de pe vremea sa nu prea ştiau de unde să-i ia. Şi, cred că trebuie să recunoaştem că, pe de o parte, nici noi nu suntem mai breji; şi, pe de alta, că în cazuri limită, de supravieţuire - fără să vrem - reuşim uneori să scăpăm. Şi nu ştim cum.

3.

Cogito ergo sum: De aici începe Filosofia.
Dar dacă Suspendăm judecarea?: De aici începe Zen-ul. Şi, îmi permit să adaug, artele (conţinând poeticul) zen care sunt absolut practice. Nu „pragmatice” în sensul pragmatismului american (Pierce). Şi, mai ales, total lipsite de utopicul poeticului occidental, aşa cum voi încerca să arăt în şirul de texte subsumate sub titlul „Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune?”

Poveste zen. Un miriapod se plimba detaşat şi fericit. O broască uimită îl întreabă: „Când porneşti la drum, cu care dintre picioare începi?”. Imediat miriapodul a început să gândească. Însă nu s-a mai putut mişca niciodată.

4.

Ce faci, Bade? Stai şi cugeţi? No, numa’ şed! Răspunde ardeleanu’. Ăsta rămâne, aşa, în suspendarea judecării ajungând la Netulburare.

Iar când începe să «judece», o dă pe bancuri (un fel de koan-uri autohtone).

Într-un vagon de tren controlorul deschide uşa unui compartiment. Acolo – o singură persoană, un ardelean. Ascultă Bade, dacă nu îţi iei bagajul de pe culoar, te amendez. Treaba se repetă. A treia oară: Bine Bade, ţi-am zis de două ori. Acum n-am ce-ţi face. Trebuie să plăteşti amenda. Ardeleanul se scotoceşte, scote banii şi plăteşte. Controlorul, după ce a tăiat chitanţa: Bine dom’le, după ce ţi-am zis de două ori, de ce dracu’ n-ai luat bagajul de pe culoar? No, că nu era al meu!. Şi atunci de ce n-ai zis? Dacă nu m-ai întrebat…

5.

Ci că prin Rig-Veda ar cam exista unele denumiri toponimice similare cu cele din Transilvania. Aşa e. Am verificat.

Note

[1] Diogene Laertios (1963), Despre vieţile şi doctrinele filozofilor, p. 444, traducere din limba greacă de C. I. Balmuş, Bucureşti: ed. Academiei Române
[2] Ibid., p. 461.
[3] Sextus Empiricus (1965), Opere filosofice, vol. I, traducere din limba greacă de Aram M. Frenkian.
[4] Ibid, p. 22.