(din vol. "Contre-jour"/du recueil "Contre-jour")
Noaptea
venea mai aproape
mai aproape amenința,
în clocotiș ametecând
vis cu real contiguu.
Fiindcă eram atât de singură,
din vintrea-mi născătoare de zei,
Universul
încă o dată
se desfăcea.
La nuit
se raprochait de moi
terriblement me menaçant,
mélangeant rêve et réel
en un bouillonnement contiguu.
Bien que je me retrouvais très seule au monde,
alb
obrazul ceasului
lăcrimează cifre romane
pe umerii tăi
întorc privirea
un gînd trecător
ca un painajen
secundele
se îngrămădesc
de atîta frig
apoi adorm
adînc
în noi
white
clock's face weeping
roman numbers
over your shoulders
a passing thought
like a spider
so cold
time is falling asleep
inside us
Comentarii aleatorii