Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006
o lumină tresare
un sunet se prăbușește
privirea se sfărâmă
gest împietrit de-a lungul brațului
degetele surde fărâmițează vocale
gestul a amețit
în acest unghi exact al silabei
- îngheț surd al gestului -
vocea cade
sunetul se sfărâmă
la cotitura frazei
întrevăzut sens în absență
- suflu privire voce -
aceeași transparență suspendată
aburește oglinzile
Asfințește... E seară...
Mireasma clipelor trecute
plutește în aer...
Inima le-a strâns pe toate
măsurând veșnicia
ca un orologiu
vechi
dintr-o casă bătrână
și uitată, de țară,
un orologiu grav
și melancolic,
pe care se aștern
an de an,
rând pe rând,
amintirile vieții...
Comentarii aleatorii