(din vol. "Contre-jour"/du recueil "Contre-jour")
Noaptea
venea mai aproape
mai aproape amenința,
în clocotiș ametecând
vis cu real contiguu.
Fiindcă eram atât de singură,
din vintrea-mi născătoare de zei,
Universul
încă o dată
se desfăcea.
La nuit
se raprochait de moi
terriblement me menaçant,
mélangeant rêve et réel
en un bouillonnement contiguu.
Bien que je me retrouvais très seule au monde,
אסיר במנסרת
השקיפות הקפואה,
אורב סביב האוזניים
לרעשי התנודה,
לתנודת הצלילים
סביב קצבים עמומים,
אורב לצליל המתעבה
המתגלה לאיטו,
הצליל שבאוויר אינו מחזיק עצמו,
שלא מפסיק את הנפילה.
שם,אני שומעת את פליאת התנועה
scot cap precaut pe fereastră
cum tragi de sertarul cu morți de la morgă
deasupra alt sertar
și capul vecinului de la trei
printre begonii/ viespi și mușcate
și scrum de țigară
aruncat normal peste mine
scoate rotocoale de fum
ca niște cearcăne de mucegai pe tomată
din cenușa zilei de ieri
îmi salvez inima
are și oglinjoară/ na/
să te vezi mai bine !
Comentarii aleatorii