Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006
o lumină tresare
un sunet se prăbușește
privirea se sfărâmă
gest împietrit de-a lungul brațului
degetele surde fărâmițează vocale
gestul a amețit
în acest unghi exact al silabei
- îngheț surd al gestului -
vocea cade
sunetul se sfărâmă
la cotitura frazei
întrevăzut sens în absență
- suflu privire voce -
aceeași transparență suspendată
aburește oglinzile
scot cap precaut pe fereastră
cum tragi de sertarul cu morți de la morgă
deasupra alt sertar
și capul vecinului de la trei
printre begonii/ viespi și mușcate
și scrum de țigară
aruncat normal peste mine
scoate rotocoale de fum
ca niște cearcăne de mucegai pe tomată
din cenușa zilei de ieri
îmi salvez inima
are și oglinjoară/ na/
să te vezi mai bine !
Comentarii aleatorii