Le soir, sur la colline, le buccin se lamente,
Les troupeaux remontent, les étoiles brillent par la sente,
Les eaux sanglotent, prenant clairement leur source aux puits ;
Sous un acacia, tu es là qui m’attends, chérie.
La lune traverse le ciel, sacro-sainte et notoire,
Tes grands yeux ont l’air de scruter les feuilles bien rares,
îmi beau yerba maté încet
deși e tîrziu
un gust de pian
în cerul gurii
mă îmbie în picături
de ploaie
a frig îmi strîng umerii
zîmbesc
de parcă nu te-aș aștepta
de parcă nu ai veni
prin aceleași
umede unghere
ale nopților
orele se rostogolesc
inutil
înainte și înapoi
ca un joc de cuburi
încă puțin
Asfințește... E seară...
Mireasma clipelor trecute
plutește în aer...
Inima le-a strâns pe toate
măsurând veșnicia
ca un orologiu
vechi
dintr-o casă bătrână
și uitată, de țară,
un orologiu grav
și melancolic,
pe care se aștern
an de an,
rând pe rând,
amintirile vieții...
Comentarii aleatorii