(din vol. "Contre-jour"/du recueil "Contre-jour")
Noaptea
venea mai aproape
mai aproape amenința,
în clocotiș ametecând
vis cu real contiguu.
Fiindcă eram atât de singură,
din vintrea-mi născătoare de zei,
Universul
încă o dată
se desfăcea.
La nuit
se raprochait de moi
terriblement me menaçant,
mélangeant rêve et réel
en un bouillonnement contiguu.
Bien que je me retrouvais très seule au monde,
n-am știut
cum se subțiază norii
înflorind
printre cochilii albastre
și n-am știut
glazura ochilor tăi
de rhodos
revărsată
prin mine
nevăzută
indescifrabilă
stand-by
eu doar îți silabiseam
textura catifelată
a mâinilor
încremenite-n
marmură
…prind conturul tău
dimineața
îmbrăcată doar
în neliniștea ta…
îmi beau yerba maté încet
ritual al singurătății
fără lacrimi și fără întrebări
aproape inconștient
în această înfrigurată
tăcere a Țării de Foc
stîncile mării desenează
întunecimi bizare
insule înnegrite de lavă
eu și nălucile lor
zei ai pămîntului răsturnat
în cenușa unui foc de vreascuri marine
*în cinstea „morților din cada mea” / *in honour of „the corpses in my tub”
„tell the world that I’m coming home”
as if life would lie beyond the bars
of a city just as bleak as you
I feel that I cry after a corpse
who leaves the awning
for the last time
I want to cling onto him
to kiss him on the mouth
in the hope I’ll be kissed back
my love flies over centuries
you’ll not be here to slash my words
nights shall be luminated
in a glass of water from moldavia’s head
I’ll keep jolting my fingers in seeds
and I shall never cry
on the shoulder standing in line behind you
Comentarii aleatorii