Cum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie?

imaginea utilizatorului Virgil

Întotdeauna am disprețuit vulnerabilitatea noastră față de climă și anotimp. Am vrut să cred că totul între noi, mai ales exploziile intime, erau independente de context. În special de contextul fizic. Am privit ca pe un primitivism povestea aceea cu nimfe și fauni. Poate eram naiv.

Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar… destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu? Să nu uit: nu e o poveste interesantă. E plictisitoare. Ca mine. Fadă.

imaginea utilizatorului Sixtus

Plăteşte cu o bancnotă mare. Face taximetristului semn că nu vrea restul. Coboară şi lăsă portiera întredeschisă. Şoferul vrea s-o închidă. Îl roagă  să aştepte.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Trinity

ca două porți
brațele mele au așteptat să se deschidă din nou
ca atunci când lumina a intrat puhoi și cu
două mâini mi-a acoperit fața
pentru ca o clipă, universul
cu potecile lui rustice,
să se facă labirint și din el puțini să scape 

imaginea utilizatorului Ani
Alt

dimineață ploioasă
cocoșul roșu
pe gard-
absent la apelurile dinafară
 sorb cafeaua
 
 
 
câțiva cartofi degerați
și-o fotografie
ruptă-
pe talerele cântarului
 o mâhnire confuză
 
 

imaginea utilizatorului Celestin Antal

dorinţele mi-au intrat în tălpi ca nişte cuie ruginite
de atunci întrebările sapă în tâmple 
tu ştergi semnele
fără sclipire nici un cuvânt nu ne aprinde focul în inimi
chiar dacă lucrurile revin la normal

imaginea utilizatorului elena katamira

nu puteam să cred 
felul în care se văita 
că nu are timp 
ea, doamna de la măcelărie, 
patroana, milionara, 
de nimic 
că muncește de douăzecișișase de ani 
în același loc plin de carne 
și ajunge acasă doar să doarmă 

imaginea utilizatorului Celestin Antal

aveam mâinile tremurate
mângâierea complota cu teama zilei de mâine
clipele nu mai vorbeau între ele
supărarea răsufla adânc
certurile fumegau ca nişte grămezi de gunoaie
luna trecea prin papura bălţii
raza ei bifurcată încolăcea umbra

Link-uri recomandate