– Şi acum m-am liniştit. Abia acum.

– Aşa, pur şi simplu?

Era mult timp de cînd doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor.

Rezemat în furca gândului, Gheorghe aştepta un semn al ţarinei. Era la Răpciune şi bărbatul strângea plugul de coarne, fierul însufleţindu-se de arsura mâinilor lui. Murmura rugăciunea de binecuvântare a plugului Aşa cum o învăţase de la ăl bătrân. Îmbătrânise şi Gheorghe. Odată cu ţarina sa.

imaginea utilizatorului Ardagast

Amira găsi cutia unde păstra frunzele de ceai; prefera să le zdrobească în mâinile ce împrumutaseră puțin din rotunjimea trupului. Deschizând capacul, simți vechi senzații.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

, , ,

moartea e un pumn de nisip 
pe care-l voi arunca în ochii mei 
când mă voi sătura de privit ceruri

o ploaie torențială
pe care o aștept să cadă 
când mi se usucă izvoarele 

moartea e fluturele 
care mă învață culorile zburând

imaginea utilizatorului Virgil

noaptea veni la fel ca-ntotdeauna
un motan mare și negru se așeză între noi
și adormi
de teamă să nu-l trezim
am tăcut orele una cîte una
privindu-ne mîinile
ca un fel de scuză
am povestit un film
spre dimineață ne-am atins
gîndurile

vor rade pământul și de dedesubt va crește
un alt oraș.
soarele îl va arde, îl va arde.

creștem inimi în pepeniere nesfărșite.
niciuna nu bate.

doar sacha visează la vechiul oraș.
pe străzile lui, oamenii sunt mici dumnezei.

imaginea utilizatorului Trinity

când pleci spre fabrică, dimineața 
cu paloșul ruginit la brâu și emailul meu în mână 
pe calul tau alb cu ITP proaspăt aprobat de ministerul de interne
scurmând în copită lucerna
crescută de dor în colțul ochilor mei

... dragostea mea, soarele!

nu vezi, nu auzi?
pescăruşii vestesc dimineaţa
nu cunoşti şi nu crezi
ca marea de stânci, pretutindeni
viul se naşte şi creşte,
din valuri, din aburi, din fum

Link-uri recomandate