imaginea utilizatorului Ardagast

Amira găsi cutia unde păstra frunzele de ceai; prefera să le zdrobească în mâinile ce împrumutaseră puțin din rotunjimea trupului. Deschizând capacul, simți vechi senzații.

imaginea utilizatorului Virgil

Întotdeauna am disprețuit vulnerabilitatea noastră față de climă și anotimp. Am vrut să cred că totul între noi, mai ales exploziile intime, erau independente de context. În special de contextul fizic. Am privit ca pe un primitivism povestea aceea cu nimfe și fauni. Poate eram naiv.

imaginea utilizatorului Sixtus

A fost să fie şi s-a produs apariţia cărţii mele Fragmentarium: ficţionale, la editura „frACTalia”. Ea urmează a fi lansată în noiembrie a.c. la una dintre librăriile Cărtureşti (în octombrie nu voi fi disponibil).
De ce fragmentarium?

Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

când electricitatea din aer se descarcă în tine îți imaginezi dezastre 
care nu se produc niciodată. 

e aceeași oprire la marginea drumului
unde poți să simți lucrurile esențiale,
la fel ca blocurile care cu cât sunt mai înalte, cu atât mai fragile.

,

ăsta al floarii era luat de nebun
ducea vitele unde era iarba mai grasă şi mai
verde frunza din care cânta horă de iele
fragede iubeau
libertatea şi câmpul lui
Dumnezeu nu venea să le ia
la rost

am așteptat să se topească toată zăpada
să mă pot întâlni din nou cu sacha, 
cerul să devină o hală dezafectată
ventilele orașului să se oprească,
în acest oraș nu se mai fac decât piese metalice,
ca într-o fabrică veche, chei și cartele care închid 

imaginea utilizatorului a.a.a.

În cer arlechinii împrăştie fum
şi toamna prin ţipăt de corb aiurează,
un vatman tuşeşte albastru şi scrum,
un vis deraiază.

Link-uri recomandate