Era noapte, era iarnă şi mă dureau cumplit picioarele. Mă balansam de pe unul pe celălalt, într-un ritm egal şi monoton. Aşa reuşeam să scap de durere, doar pentru scurte momente, atunci când atenţia mi se concentra asupra muşchilor ce executau respectiva mişcare. Durerea era ascuţită. Un întreg mănunchi de ace se juca în carnea mea. Aleargau, hopa sus, hopa jos, de la călcâiele amorţite de ger, prin glezne, apoi de-a lungul gambelor spre coapse, sfâşiind şi înfigându-se lacom în zona lombară. Aceasta devenise o perniţă asemănătoare celor folosite în croitorie. Şi totul se relua, din nou şi din nou, cu mici intermitenţe. Nu erau, din păcate, înţepături superficiale; sfredeleau în profunzime, ca să-şi facă loc temeinic în structura osoasă. Stăteam de multe ore la o coadă ce se lungea constant. Creştea odată cu revenirea celor plecaţi acasă pentru diverse motive urgente şi li se păstrase rândul. De abia după ora două noaptea era posibil să sosească cota de carne la măcelărie.