,

Anticariatul mă aştepta, parcă, să îi descopăr eleganţa. Dacă cineva mi-ar fi cerut să îi asociez un cuvânt, acela ar fi fost bijuterie.

imaginea utilizatorului Sixtus

Notă : textul a fost publicat în Dilema Veche
 

Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap.

– Şi acum m-am liniştit. Abia acum.

– Aşa, pur şi simplu?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

- Ce înseamnă tăcerea aceasta, Călătorule?
- Este ruina, Călătorule..., e ruina...
Dar, lasă, tu uită-ţi lacrima, şi mergi mai departe!
 
Loviturile ce te-au doborât sunt sol bucuriei de astăzi.
În aceste momente, în loc s-a oprit timpul.

dormi întinsă pe canapeaua de plastic
niște zile de vară ți se plimbă prin somn
de mână cu locuri inexistente
alergi după un nor scăpat din lanț și vice-versa
parcă ești într-o închisoare a peștilor
între baton rouge și biloxi îți ies înainte cotiturile vieții

imaginea utilizatorului elena istrati

Mă proptisem de geam şi aşteptam
să cobori din versetul
în care m-am răstignit născocindu-te.
Luna alăpta prunci de nori
octombrie era cald şi blând ca sărutul unui timid
Te-mbiam la o ceaşca de cafea
sperând cât te ţin de vorbă
să nu observi

imaginea utilizatorului elena katamira

plictisiți, umblând dintr-un cuvânt în altul
împinși de la spate de propriile bărbi lungi, decorative
făceau un fel de mizerie plastică în jurul lor până când cineva declara greva tăcerii 
se auzea doar o dimineață de struguri pocnind în butoaie

câteodată iubirea se izbeşte de mine
încerc să-i fac faţă cu mângâierile acelea în care
pielea se subţiază până la o întindere de ape
şi se îneacă umbrele se plimbă
multe bărci şi iahturi şi vase cum titanicul
pesemne de aceea uneori mă tem că se scufundă

Link-uri recomandate