Numele meu este Harishima, eu sunt cel care ţine în palmă un înger pe care îl poartă până la intrarea în templu. Nu foarte departe de mare, se ridică un templu de aur.

... pe-adevărat! Era într-o primăvară abia venită. În codrii seculari, dar cam tăiaţi de când cu sărăcia asta, mugurii dădeau să crape. Pe ogoarele patriei ţăranii ieşeau cu bucuria de a munci cu spor, pentru-al ţării viitor. Că, doar cu bucuria asta şi rămâneau.

imaginea utilizatorului Sixtus

Notă: promisiunea din textul anterior este deocamdată amânată până după 20 septembrie a. c.  Până atunci, vă propun acest text.
 
Un mapamond interactiv
o populaţie într-o migrare din ce în ce mai accelerată/ dezorientată
Era diasporei

,

Anticariatul mă aştepta, parcă, să îi descopăr eleganţa. Dacă cineva mi-ar fi cerut să îi asociez un cuvânt, acela ar fi fost bijuterie.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

Orice-am face, orice-am ști
timpul nu-l putem opri
curge lin necontenit
spre reperul infinit

Ducând dorurile noastre
în genunile albastre
clipele de fericire
în adânca rătăcire

, ,

nici luni, dar nici vineri, nici floare, nici miere, 
nici zbor, nici albastru, nici nuca din zid, 
nici zbucium, nici poartă, nici strigăt, nici spaimă, 
nici cântec, nici soare, nici pom, nici copil, 
nici miez de poveste, nici toaca de seară, 

după dealuri e tăcerea.
e soarele anemic care se strânge ca un
cap sufocat într-o pungă.
 
ultimele răsuflări sunt razele roșii, niște linii
care străpung aerul, lungindu-se în
vârfuri de săgeți ascuțite.
 

imaginea utilizatorului Sixtus

Iubito,
 
Marea se-albeşte
de atâta dorinţă
patul – nedesfăcut...

*
Îmi baţi în fereastră
cu părul de alge

*
Iubite,

Eşti sarea
dizolvă-te-n
mine !

*

ridurile s-au strâns la sfat descâlcind tăcerile
amintirile bat pas de defilare prin faţa tribunelor goale
uralele duse de vânt sperie porumbeii
adormiţi printre firimituri
 
defileul fricii desparte o taină de alta

Link-uri recomandate