imaginea utilizatorului bobadil

Toată această tevatură începuse să mă obosească.

imaginea utilizatorului Virgil

A - Ți-am spus că trebuia să gîndești ca la șah. Cu cinci mutări înainte.
B - Da? Și cum aș fi putut face asta?

Ea era foarte tristă, atît de tristă încît nu mai dădea nume lucrurilor. Nici nume, nici povești despre ceea ce pățiseră sau urmau să pățească toate lucrurile.

Numele meu este Harishima, eu sunt cel care ţine în palmă un înger pe care îl poartă până la intrarea în templu. Nu foarte departe de mare, se ridică un templu de aur.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

fum. ascult în căști piano & violin.
mișcarea autobuzului mă zgâlțâie încet. muzica,
atât de aproape de cer. cerul e ca un faun.
din cer am vrut să zic că o să cadă îngeri.
dar îngerii nu există.

imaginea utilizatorului bobadil

din contururi disparate
ne mai compunem încă
(un fel de) o rezistență estetică

(un fel de) un chip geometric
cu vârful în jos
care ne face cu ochiul și zâmbește
la ananghie

but resistance is futile
U will be asimilated

imaginea utilizatorului Mariana - Doina

dangăt de clopot –
vecinele de-o viață
toacă pe prispă

 
ce ciudat,
de câte ori rostesc te iubesc, simt ca o explozie ce-mi umple universul de lumină
apoi activitatea mea revine la normal suspendând orice reacţie nucleară
până la o nouă furtună solară
dincolo de mine este vidul negru al tăcerilor încoronate

imaginea utilizatorului Trinity

mi-e capul plin de
un fel de curaj amestecat cu
o gură de bourbon și resturi de
oameni adunați ca
într-o sală de cinema cu
popcorn & soda privind cum
prin ochii mei curg fără-nce
tare cuvinte din
care nimic nu se
leagă cu degete

Link-uri recomandate