... pe-adevărat! Era într-o primăvară abia venită. În codrii seculari, dar cam tăiaţi de când cu sărăcia asta, mugurii dădeau să crape. Pe ogoarele patriei ţăranii ieşeau cu bucuria de a munci cu spor, pentru-al ţării viitor. Că, doar cu bucuria asta şi rămâneau.

– Şi acum m-am liniştit. Abia acum.

– Aşa, pur şi simplu?

imaginea utilizatorului Sixtus

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit.

Rezemat în furca gândului, Gheorghe aştepta un semn al ţarinei. Era la Răpciune şi bărbatul strângea plugul de coarne, fierul însufleţindu-se de arsura mâinilor lui. Murmura rugăciunea de binecuvântare a plugului Aşa cum o învăţase de la ăl bătrân. Îmbătrânise şi Gheorghe. Odată cu ţarina sa.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

,

m-am refugiat aici printre voi
pentru că afară este vreme grea,
ce urgie!
şi la apusul soarelui,
oile mele au fost înconjurate de lupi
e timpul când pot veni ei
să-şi ia merticul
 
întuneric şi vânt 

când electricitatea din aer se descarcă în tine îți imaginezi dezastre 
care nu se produc niciodată. 

e aceeași oprire la marginea drumului
unde poți să simți lucrurile esențiale,
la fel ca blocurile care cu cât sunt mai înalte, cu atât mai fragile.

singurul lucru pe care nu l-aş schimba ar fi
poziţia mea faţă de mare
când mă ia în braţe
soarele

cu dimineaţa asta fără tine mă înec
aerul nu mai are nici măcar atâta consistenţă
îmi vine să vărs ca într-o mare

mi-e dor la fel de tare ca atunci
zilele erau subțiri cât degetul inelar 
nopțile adânci ca distanțele dintre lumile noastre 
acum în praf mi-a lăsat rugămințile 
topită speranța înăbușite gândurile 
de ea mi-e dor cum mi-e dor de mine 

imaginea utilizatorului Sixtus

Acest stâlp înfipt în pământ
sprijină cerul.
 
Îl urc.
 
În curând voi ajunge
în vârf e-un mesaj:
Aici se termină stâlpul.
 
Acum în mintea mea este vid.
Ei bine.  Realizează-l!
 

Link-uri recomandate