Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar… destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu? Să nu uit: nu e o poveste interesantă. E plictisitoare. Ca mine. Fadă.

imaginea utilizatorului bobadil

Toată această tevatură începuse să mă obosească.

Ea era foarte tristă, atît de tristă încît nu mai dădea nume lucrurilor. Nici nume, nici povești despre ceea ce pățiseră sau urmau să pățească toate lucrurile.

imaginea utilizatorului Virgil

A - Ți-am spus că trebuia să gîndești ca la șah. Cu cinci mutări înainte.
B - Da? Și cum aș fi putut face asta?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului a.a.a.

Singur
ca o comparaţie de efect,
îmi ascult unghiile şi mă întreb de mine.

Oamenii pe care i-am iubit şi încă îi 
se rup din,
din monstrul meu hrănit cu unghiile pe care le rodeam când mi-era foame, dar mi-era teamă să spun. 

imaginea utilizatorului elena katamira

teama mea din urmă e 
nu să adorm și să nu mă mai trezesc 
ci să nu mai pot adormi vreodată

imaginea utilizatorului elena istrati

dintr-a dorului prisacă,
preapline gânduri către tine pleacă,
şi-apoi aşează tăinuit în faguri
îngeri cu trup de crini şi minţi de aburi,
cântând în noaptea mea fără lumină
numele tău, versetul de odihnă...
 

 
ştiam că e toamnă
după cum
se săpaseră în marmura crucii
stoluri de păsări
căci altfel
nimic nu mai era
cum fusese odată
 
doar bruma încărunţea încă
părul despletit al ierbii
 
iar
ţie
suflete

După ce i-au împachetat viața
în toate coletele, cotletele, trotinetele,
florile chiar,
sau multe alte multicolore fapte,
l-au așezat pe butucul zilelor negre
și nopților albe.
El a mai dat puțin din aripi,
și-a întors spatele de Lumină către Umbră,

Link-uri recomandate