Mălin prinsese deja în brațe trupul acela lung și subțire, aproape alb de frică, ce i se încolăcise de gât, spuse câteva cuvinte de mulţumire celor care se buluciseră în jurul Eleonorei, explicând că Eleonora va rămâne, desigur, cu el.

Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar… destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu? Să nu uit: nu e o poveste interesantă. E plictisitoare. Ca mine. Fadă.

Spor la treabă, gușterule! Nu mai pierde timpul cu tot felul de bazaconii și treci la împins bușteni la deal. Sau la strecurat nisipul din curte.

Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului a.a.a.

Eu voi locui cu fofa,
unde fofa este nume de cod pentru
inimă absolut portocaliu-cărnoasă,
care miroase a depărtări apropiate mie.

,

ăsta al floarii era luat de nebun
ducea vitele unde era iarba mai grasă şi mai
verde frunza din care cânta horă de iele
fragede iubeau
libertatea şi câmpul lui
Dumnezeu nu venea să le ia
la rost

imaginea utilizatorului Trinity

zâmbiți vă rog
sfârșitul lumii va fi împărțit
echitabil. tuturor

imaginea utilizatorului Trinity

sunt un pahar cu apă
în mâinile tale spre care
dai din cap și te uiți
mă clatin între pereții de sticlă
după cum visezi
mă legăn după cum respiri
iubești și urăști
șoldurile mele sunt dansul pașilor tăi

sacha deschide ochii. îngropat în automatisme, orașul îi transformă inima într-o casă frumoasă.
în casă ninge, o să vină crăciunul. o să avem mâncare de la supermarket.
pisicile or să toarcă un basm în care sacha aleargă liber, printre tranșee.

Link-uri recomandate