imaginea utilizatorului Sixtus

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit.

Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

imaginea utilizatorului Ardagast

Amira găsi cutia unde păstra frunzele de ceai; prefera să le zdrobească în mâinile ce împrumutaseră puțin din rotunjimea trupului. Deschizând capacul, simți vechi senzații.

”Adevăr” e un cuvînt fundamental în limba română care nu există în nici una din limbile cunoscute de mine, și nu știu dacă există vreuna să îl conțină.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

am să desenez răsăritul cu o torţă
din fuga mea către tine
către buzele tale
voi urca universal
cu aer de competiţie
trupul meu atletic
între iubire şi reflexia ei

olimpic
soarele va ieşi pe mare
inele-inele
 

când electricitatea din aer se descarcă în tine îți imaginezi dezastre 
care nu se produc niciodată. 

e aceeași oprire la marginea drumului
unde poți să simți lucrurile esențiale,
la fel ca blocurile care cu cât sunt mai înalte, cu atât mai fragile.

Dracul nu ridică biserici în deşert
şi duminica e lăsată de Dumnezeu pentru odihnă
dar multe lucruri nu mai sunt ca la început
piatra nu mai este piatră, apa nu mai este apă
cerul nu mai este cer ce să-ţi dau şi ce să-ţi cer

Ședeam singură pe o bancă
în orașul cu suflete pustii și case care putrezesc de vii,
îmbrăcată prea bine pentru o cerșetoare
și prea sobru pentru un clovn,
în orașul fără milă sau aduceri-aminte
unde actorii încă joacă tragedii seculare,

imaginea utilizatorului bobadil
,

am plecat din ascunzişul acela mic
punctul de sub semnul meu de întrebare
şi mă regăsesc acum buric
un spartan cu picioare filiforme
aplecat peste mormântul proaspăt
al lui Menelau

Link-uri recomandate