imaginea utilizatorului bobadil

Toată această tevatură începuse să mă obosească.

imaginea utilizatorului Sixtus

X , pe internet,  întreabă : Ce-i «Identitatea» ?

imaginea utilizatorului Virgil

În vremea aceea între noi lucrurile alunecaseră într-o altă direcție: aveam sentimente unul pentru celălalt dar nu mai aveam emoții. Ne resemnasem în exilul nobil al ideii de a simți. Așa îl numeam. Un lucru pe care îl discutam deseori. Goi, în amalgamul acela de perne și cearșafuri.

Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

de la gleznele acestea amărâte ce-s încă os și carne 
de la tâmpla cu ruginitul acela de cui înăuntru
de la gleznele acestea ce mă dor mai tare pentru că nu 
am stat o viață amărâtă pe genunchi, cu frică înaltă
ca să mi se ierte/să mi se înțeleagă păcatul 

imaginea utilizatorului bobadil

nicio religie nu le-a fost smulsă barbarilor
mai încrâncenată mai lipsită de apărare
decât credința mea că acolo
apele învolburate te vor opri în cele din urmă

vei zăbovi o clipă
deajuns însă pentru a regândi
planul tău de fugă

când electricitatea din aer se descarcă în tine îți imaginezi dezastre 
care nu se produc niciodată. 

e aceeași oprire la marginea drumului
unde poți să simți lucrurile esențiale,
la fel ca blocurile care cu cât sunt mai înalte, cu atât mai fragile.

peste milenii au trecut oameni
s-au așezat de-a curmezișul războaielor
nelăsând nicio gură de iad să mănânce
din pâinea emancipării
om și eu
de omenie curată
le-am salutat din mers
la fiecare le-am pus nume și câte o
decorație-n piept

degeaba
mă rup în două
colivia mea e un sac de carne sânge fierbinte şi oase
care se înfăşoară ca un abur
pe aerul rece din câmp
unde zăpezile nu-s unde florile mele-s frumoase
şi veştejite la tâmp-

Link-uri recomandate