Cel mai bine mă simt afară. Nu neapărat în natură. Poate fi și la teatru. Într-o cameră de hotel. La coadă la impozite. În magazinul de la capătul străzii. În sala de așteptare din gara sordidă. În garsoniera iubitei. În crâșma cu aere de restaurant. Chiar și pe treptele Tribunalului. Nu acasă.

imaginea utilizatorului Virgil

În vremea aceea între noi lucrurile alunecaseră într-o altă direcție: aveam sentimente unul pentru celălalt dar nu mai aveam emoții. Ne resemnasem în exilul nobil al ideii de a simți. Așa îl numeam. Un lucru pe care îl discutam deseori. Goi, în amalgamul acela de perne și cearșafuri.

Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Virgil
,

uneori drumul devine la fel de singur ca mine
îl rup de început îl rup de sfîrșit
merg fără să-l calc
merg afundat în el ca într-un tranșeu de oameni și zile
merg singur
la capătul lui nu e nimeni
doar o perfectă golire de univers printre degete

imaginea utilizatorului Trinity

ca două porți
brațele mele au așteptat să se deschidă din nou
ca atunci când lumina a intrat puhoi și cu
două mâini mi-a acoperit fața
pentru ca o clipă, universul
cu potecile lui rustice,
să se facă labirint și din el puțini să scape 

chipuri groteşti sculptate în întuneric de ură

lucruri, trupuri contorsionate lasciv, carbonizate înainte ca lumina să se fi fost ivit

shizofrenică stucatură a mileniului trecut: scheletul, trepiedul, minciuna, îndoiala

imaginea utilizatorului Sixtus
,

Când a privit-o
cu ochiul întors
în el însuşi
o ultimă rafală de mitralieră
a modulat liniştea
ceasului cu o singură limbă
ce stătea

O auziţi
cum clipeşte
acum
bătând secundele
unei inimi ce
nu mai este?
 
 

imaginea utilizatorului bobadil

voința e doar un pământ prielnic
pentru un dumnezeu descreierat
călcând peste morminte
care înfloresc
primăvara

Link-uri recomandate