imaginea utilizatorului Virgil

E iarnă acum. În sudul Californiei iarna este un fel de primăvară. Recunosc, este greu să îmi mai imaginez ce înseamnă iarnă în România. Cu toate acestea, uneori mă cuprind amintirile.

imaginea utilizatorului Ardagast

 Atunci nu știa  dacă acceptase să meargă spre orașul cimitir pentru ea sau datorită situației stânjenitoare.  Încă de la intrarea în clădirea ciudată, cu o jumătate de mașină zidită într-un perete, se descurajă auzindu-i glasul răstit. Îngropase tăcerile prin care se opunea miciilor ei răutăți.

Era mult timp de cînd doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor.

Ea era foarte tristă, atît de tristă încît nu mai dădea nume lucrurilor. Nici nume, nici povești despre ceea ce pățiseră sau urmau să pățească toate lucrurile.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Virgil

ți-am strîns palmele
în palmele mele
mirosul de hinoki ars
a trecut de la unul la celălalt
ca un transfer de vinovăție
și iresponsabilitate
în ochii tăi eram
un călugăr cerșetor
ce își așternea zdreanța
pe caldarîm
pentru păsări

imaginea utilizatorului Virgil
,

uneori drumul devine la fel de singur ca mine
îl rup de început îl rup de sfîrșit
merg fără să-l calc
merg afundat în el ca într-un tranșeu de oameni și zile
merg singur
la capătul lui nu e nimeni
doar o perfectă golire de univers printre degete

,

în lobul frontal al emisferei sunt procesate 
gândirea abstractă, voința , capacitatea de decizie 
și tot timpul puterea de a o lua de la capăt,

, , ,

în groapa comună de la marginea cartierelor
acolo o să fim și noi dacă nu alegem între timp incinerarea. sau tandrețea.
micile semne lăsate pe piele de
lame / cuțite / strălucirea perfidă a soarelui.

imaginea utilizatorului Celestin Antal

se întunecă 
în prima fază 
apusul coboară ca o arsură pe şira spinării

în dor mai este o porţiune uscată
peste care tăcerea calcă desculţă pe pietre

Link-uri recomandate