imaginea utilizatorului Virgil

E iarnă acum. În sudul Californiei iarna este un fel de primăvară. Recunosc, este greu să îmi mai imaginez ce înseamnă iarnă în România. Cu toate acestea, uneori mă cuprind amintirile.

imaginea utilizatorului Sixtus

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit.

imaginea utilizatorului Virgil

În vremea aceea între noi lucrurile alunecaseră într-o altă direcție: aveam sentimente unul pentru celălalt dar nu mai aveam emoții. Ne resemnasem în exilul nobil al ideii de a simți. Așa îl numeam. Un lucru pe care îl discutam deseori. Goi, în amalgamul acela de perne și cearșafuri.

 - Ce-ți place să faci? 
 - Ce-mi place să fac?
 - Citește ceva vesel sau uită-te la o comedie! 
 - O să citesc ceva vesel sau mă voi uita la o comedie.
 - Nu te doare nimic, de ce te complaci să-ți plângi de milă?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

Îmi plac oamenii care preferă să ierte decît să uite,
oamenii care preferă să înțeleagă decît să știe.
Ei nu întreabă niciodată nimic, doar privesc lumea
cu jumătate de ochi și o ascultă cu jumătate de ureche
chiar dacă au murit demult. Viața lor e prea vie. 

Iubita mea are umbra sfioasă și ușoară
în zori de zi ea se îmbracă în mireasă, soarele o pătrunde
la subsuori și în mijlocul ei subțire.
Ea se lasă pe iarbă ca un văl, abia dacă acoperă
păpădiile pufoase care sclipesc de rouă.

*
în poeme nu există viață reală. poemele sunt un artificiu
în care poți să spui că :
soarele varsă noroi peste oraș.
când soarele strălucește normal, la fel ca în fiecare dimineață.

în poeme 
nu 
poți să spui:

imaginea utilizatorului elena katamira

am găsit cel mai singur copac din univers aș zice 
universul meu avea câțiva metri pătrați 
se ducea în sus și cobora la vale uneori și uneori 
era întins ca o câmpie fără stăpân, nelucrată, sălbatică, de vânt 

imaginea utilizatorului Virgil
Alt

un scenariu
despre dragoste îţi scriu
cu o mînă legată la spate
ca într-un duel cu mine însumi
uneori mă trişez şi aştept
îţi dau telefon te iubesc pe nesăturate
apoi regret că te cunosc
şi vreau să te reinventez
ca pe un mecanism medieval

Link-uri recomandate