Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

Era mult timp de cînd doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor.

imaginea utilizatorului Sixtus

X , pe internet,  întreabă : Ce-i «Identitatea» ?

, , , , ,

Era noapte, era iarnă şi mă dureau cumplit picioarele. Mă balansam de pe unul pe celălalt, într-un ritm egal şi monoton. Aşa reuşeam să scap de durere, doar pentru scurte momente, atunci când atenţia mi se concentra asupra muşchilor ce executau respectiva mişcare. Durerea era ascuţită.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

câteodată iubirea se izbeşte de mine
încerc să-i fac faţă cu mângâierile acelea în care
pielea se subţiază până la o întindere de ape
şi se îneacă umbrele se plimbă
multe bărci şi iahturi şi vase cum titanicul
pesemne de aceea uneori mă tem că se scufundă

imaginea utilizatorului sebi

Junghi de malahit
Privirile care mă trec strada
Aerul nopții deschide
Venele sângelui în celuloza hârtiei

imaginea utilizatorului elena katamira

atât de simple sunt lucrurile  încât nu le mai înțeleg 
precum un târg medieval  în centrul urbanizat 
rochia mea împâslită lângă umărul tău în frac 
trec pe la semafor cu cea mai mare grijă 
și totuși mereu o mașină e gata să dea peste mine 

imaginea utilizatorului Virgil

we all know the future
doesn’t exist
but we already have
our teeth
sunk in deep
deep in it
the same old
same old
we already suck
at its tit
we already bet on the horse
that of course
is the the champion

Îmi plac oamenii care preferă să ierte decît să uite,
oamenii care preferă să înțeleagă decît să știe.
Ei nu întreabă niciodată nimic, doar privesc lumea
cu jumătate de ochi și o ascultă cu jumătate de ureche
chiar dacă au murit demult. Viața lor e prea vie. 

Link-uri recomandate