Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar… destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu? Să nu uit: nu e o poveste interesantă. E plictisitoare. Ca mine. Fadă.

... pe-adevărat! Era într-o primăvară abia venită. În codrii seculari, dar cam tăiaţi de când cu sărăcia asta, mugurii dădeau să crape. Pe ogoarele patriei ţăranii ieşeau cu bucuria de a munci cu spor, pentru-al ţării viitor. Că, doar cu bucuria asta şi rămâneau.

imaginea utilizatorului Ardagast

Amira găsi cutia unde păstra frunzele de ceai; prefera să le zdrobească în mâinile ce împrumutaseră puțin din rotunjimea trupului. Deschizând capacul, simți vechi senzații.

– Şi acum m-am liniştit. Abia acum.

– Aşa, pur şi simplu?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului elena istrati

pentru că ea are o bluziţă cu buline
şi degete albe cu  trandafiri crescuţi în unghii
pe sub pielea mirosind a desene de îmblânzit pereţii unei case noi
şi a creioane colorate
pentru că mi-ar promite să mă înveţe să pictez albastru toate frunzele

imaginea utilizatorului Virgil

undeva în noi
un japonez iubește
lucrurile mici

imaginea utilizatorului Virgil

românii sînt
puțin haotici cînd devin politici
și puțin poetici cînd devin isteți
pe alocuri aspri cînd devin amabili
idealiști ambigui rareori esteți
 

,

hei tu nu ştii cum se joacă Harishima cu mâinile cele două ale 
infinitului care cade 
cum le spală de tină cum le înverzeşte
în mâinile sale
cum se gândeşte la 
tine
Hanayome
de ce oare bate 
clopotul ăsta alb de deasupra?
da 

imaginea utilizatorului Sixtus

Ne-am întâlnit de nenumărate ori fără să ne recunoaştem
doar o singură dată dintr-o întâmplare cu totul şi cu totul
remarcabilă ne-am recunoscut
această întâmplare ar fi trebuit neapărat păstrată
din nefericire amintirea ei păleşte pe-ncetul

Link-uri recomandate