Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap.

... pe-adevărat! Era într-o primăvară abia venită. În codrii seculari, dar cam tăiaţi de când cu sărăcia asta, mugurii dădeau să crape. Pe ogoarele patriei ţăranii ieşeau cu bucuria de a munci cu spor, pentru-al ţării viitor. Că, doar cu bucuria asta şi rămâneau.

Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea are. Picioare.

Cum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie?

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului bobadil

sunt doar mersul meu călare
prin zâmbetul din gură
ca printr-un arhipelag devastat
de cutremure
rămas fără dantură
unde râșii trăiesc liberi
iar iepurii iubesc
fără niciun strop
de ură
 

imaginea utilizatorului Trinity
, ,

mă deșurubez precum un raft de Ikea
ansamblat greșit
nu mai pot ține nimic nici cărțile
nici speranțele și hărțile lumii

și noi ne eram năpastă unul altuia
cînd tu treceai în mine și eu treceam în tine
rînd pe rînd
ne întrebam cît de adevărați sîntem
și care dintre noi era litera A
sau cît de frumos intra lumina
daurind culoarea ochilor pe dinăuntru

imaginea utilizatorului Virgil
,

stăm la marginea focului
numărăm banii
cîți au fost cîți vor fi
și cîți...
pe cîți... nu îi mai numărăm
pentru că nu mai are rost
după cum
nu mai are gaz lampa
de la marginea lumii
unde morții vin să mai bea
o dușcă de speranță

imaginea utilizatorului Virgil

n-am înțeles
de ce în spatele meu ușile se închid
mereu peste gura de rai
unde niciodată nu e lăsată
să treacă slobodă
turma mea de oi migratoare
doar o vacă autohtonă paște
în iarba neaoșă
fire neatîrnate
de lobodă

Link-uri recomandate