imaginea utilizatorului Virgil

În vremea aceea între noi lucrurile alunecaseră într-o altă direcție: aveam sentimente unul pentru celălalt dar nu mai aveam emoții. Ne resemnasem în exilul nobil al ideii de a simți. Așa îl numeam. Un lucru pe care îl discutam deseori. Goi, în amalgamul acela de perne și cearșafuri.

... după plecarea popii, colorat ca un păun, bărbierul din Sevilla ce avea acum interese, era convins că realizase o capodoperă. Se lăuda celor rămaşi cam aşa:

, , , , ,

Era noapte, era iarnă şi mă dureau cumplit picioarele. Mă balansam de pe unul pe celălalt, într-un ritm egal şi monoton. Aşa reuşeam să scap de durere, doar pentru scurte momente, atunci când atenţia mi se concentra asupra muşchilor ce executau respectiva mişcare. Durerea era ascuţită.

Mereu acelaşi vis: mergeam pe o pajişte plină de flori, îmbrăcată în pijama. Călcam prin iarba înaltă şi moale. În depărtare se zăreau câteva dealuri înconjurate de copaci, iar pe cer alunecau grupuri de nori zdrenţuiţi. Se făcea dimineaţă.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

când berea avea gust și noaptea mister iar în patul îngust n-aveam nevoie de cer, când flori de musețel, cozi de cireșe și flori de tei mi se-ncurcau mereu în plete și nu înotau, ca astăzi, în cană, pe colțul mesei, lângă perete, când porunca ei întotdeauna mi-era dorință împlinită iar între vise

m-a luat şi m-a aruncat în braţele ei spunând
auzi fă, ia-l şi fă om din el, târfo
şi viaţă m-a strâns la sânul ei 
momindu-mă cu vorbe dulci
şi cu laptele ei ciudat:
din sânul drept sugeam zile pe săturate
iar din cel stâng mozoleam nopţi nedormite

, ,

nici luni, dar nici vineri, nici floare, nici miere, 
nici zbor, nici albastru, nici nuca din zid, 
nici zbucium, nici poartă, nici strigăt, nici spaimă, 
nici cântec, nici soare, nici pom, nici copil, 
nici miez de poveste, nici toaca de seară, 

imaginea utilizatorului elena katamira

insomnia e o cameră mică, obscură 
în care nu se întâmplă nimic 
ochii înghit întuneric după întuneric 
mintea devine albă și goală 
o sală de așteptare într-un spital al nimănui 
insomnia e un virus, o lipsă de continuitate 

imaginea utilizatorului bobadil

el se născuse cu două mâini stângi

dimineaţa strângea lucerna
şi privea la cei doi sori
care răsăreau şi urcau unul după celălalt pe cer

mai târziu se odihnea preţ de un ceas
între cele două ore 12 ale amiezilor sale
apoi relua lucrul

Link-uri recomandate