imaginea utilizatorului Sixtus

Notă : textul a fost publicat în Dilema Veche
 

... după plecarea popii, colorat ca un păun, bărbierul din Sevilla ce avea acum interese, era convins că realizase o capodoperă. Se lăuda celor rămaşi cam aşa:

Numele meu adevărat nu este Eli. La fel cum nici pe femeia, care a trecut şi mai trece încă, asemeni unui fier înroşit în foc, prin viaţa mea, nu o chema Elle.

Spor la treabă, gușterule! Nu mai pierde timpul cu tot felul de bazaconii și treci la împins bușteni la deal. Sau la strecurat nisipul din curte.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

de la gleznele acestea amărâte ce-s încă os și carne 
de la tâmpla cu ruginitul acela de cui înăuntru
de la gleznele acestea ce mă dor mai tare pentru că nu 
am stat o viață amărâtă pe genunchi, cu frică înaltă
ca să mi se ierte/să mi se înțeleagă păcatul 

Cheamă-mă în așa fel încît să nu îți pot răspunde,
cheamă-mă să mă întorc și să am motive că nu pot să vin
în lumea voastră, a păsărilor, în care zburasem copiliță odată.
Ecce avis prietene.
Mi-e atît de dor de tine, cel care în mod inuman iubea

,

hei tu nu ştii cum se joacă Harishima cu mâinile cele două ale 
infinitului care cade 
cum le spală de tină cum le înverzeşte
în mâinile sale
cum se gândeşte la 
tine
Hanayome
de ce oare bate 
clopotul ăsta alb de deasupra?
da 

imaginea utilizatorului elena istrati
,

mirosea a lună privirea lui
el- a fân, a rouă, a lemn din Ardeal
apoi a tăcere
 
florile, despuiate vrând-nevrând pe la prânz
se-mpotriveau nerăbdării unui gând zimţat
ca nişte liceene între a săruta şi a se lăsa sărutate

imaginea utilizatorului Trinity
,

îți scriu din casa cu pereți din satin
precum corsetul
mi-e sufletul plin de emoticoane
de bule din bine gazos
de cuvinte îndesate în ochi prin monitoare
ce se preling tandru pe obraji, pe bărbie 
ca un sos la care mama a mestecat încet îndelung 

Link-uri recomandate