imaginea utilizatorului Sixtus

X , pe internet,  întreabă : Ce-i «Identitatea» ?

Spor la treabă, gușterule! Nu mai pierde timpul cu tot felul de bazaconii și treci la împins bușteni la deal. Sau la strecurat nisipul din curte.

Și-o să te port, acum, dintr-o încăpere în alta, pană sub mansardă, și-o să te așez, frumoasă, între așternuturi și între pernele roșii.

Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar… destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu? Să nu uit: nu e o poveste interesantă. E plictisitoare. Ca mine. Fadă.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Ani
Alt

 matinale manevre
 drumuri  între suflete
 măsurate cu rachete balistice-
 ploi sub semnuli sfântului
 surpă mândria

imaginea utilizatorului Sixtus
,

Ne întâlneam în supermarket
Ea avea ochii gri-aurii.
Şi avea…
vorbele nu m-ajută.
Eu aveam (întotdeauna)
în mână o pungă cu
Royal pentru
pisici sensibile…

Apoi n-a mai venit

încerc să uit şi să mă fac uitat căci multul a ajuns puţin şi inutil
alungă Doamne toată nerăbdarea şi toarnă-mi liniştea în sân ca să mă-adun
să strâng în pumn tăcerea o pânză de păianjen
şi neştiut în lume să mă pierd
 
cuvintele-mi dispar în moara morţii

, ,

nici luni, dar nici vineri, nici floare, nici miere, 
nici zbor, nici albastru, nici nuca din zid, 
nici zbucium, nici poartă, nici strigăt, nici spaimă, 
nici cântec, nici soare, nici pom, nici copil, 
nici miez de poveste, nici toaca de seară, 

fum. ascult în căști piano & violin.
mișcarea autobuzului mă zgâlțâie încet. muzica,
atât de aproape de cer. cerul e ca un faun.
din cer am vrut să zic că o să cadă îngeri.
dar îngerii nu există.

Link-uri recomandate