- Ce-ți place să faci? 
 - Ce-mi place să fac?
 - Citește ceva vesel sau uită-te la o comedie! 
 - O să citesc ceva vesel sau mă voi uita la o comedie.
 - Nu te doare nimic, de ce te complaci să-ți plângi de milă?

... după plecarea popii, colorat ca un păun, bărbierul din Sevilla ce avea acum interese, era convins că realizase o capodoperă. Se lăuda celor rămaşi cam aşa:

Numele meu adevărat nu este Eli. La fel cum nici pe femeia, care a trecut şi mai trece încă, asemeni unui fier înroşit în foc, prin viaţa mea, nu o chema Elle.

Ea era foarte tristă, atît de tristă încît nu mai dădea nume lucrurilor. Nici nume, nici povești despre ceea ce pățiseră sau urmau să pățească toate lucrurile.

Editorial

Acum unsprezece ani începeam hermeneia. Probabil nu multă lume mai este pe aici care să își amintească. A fost unul dintre primele site-uri de creație literară și mai ales poetică românești pe internet. Anii au trecut și cei curioși pot revedea pe veche.hermeneia.com diferite momente din viața acestui site. Pot citi sau reciti din miile de texte și zecile de mii de comentarii. Vreau să mă folosesc de acest prilej să mulțumesc tuturor celor care au participat, au dat o mînă de ajutor sau poate chiar mai mult, editorilor și tuturor celor care au fost entuziasmați de aceasta idee măcar puțin la un moment dat în timpul acestor unsprezece ani. Chiar dacă inițial l-am vrut doar ca un spațiu personal el a evoluat și a găzduit pe mulți. Între timp internetul a evoluat, așa cum era de așteptat. A devenit dintr-un spațiu revoluționar-romantic un spațiu mult îmbibat de comercial, senzorialitate și cinism. Au apărut tehnologii noi și noi metode.

imaginea utilizatorului Celestin Antal

dorinţele mi-au intrat în tălpi ca nişte cuie ruginite
de atunci întrebările sapă în tâmple 
tu ştergi semnele
fără sclipire nici un cuvânt nu ne aprinde focul în inimi
chiar dacă lucrurile revin la normal

, ,

diminețile acelea cînd dormi așa de frumos
indecent de frumos cu inima la vedere
diminețile acelea!
ți-am spus te-am rugat 
te-am certat femeie te cert încă
să nu mai faci asta

*
în poeme nu există viață reală. poemele sunt un artificiu
în care poți să spui că :
soarele varsă noroi peste oraș.
când soarele strălucește normal, la fel ca în fiecare dimineață.

în poeme 
nu 
poți să spui:

imaginea utilizatorului elena katamira

fatima vinde iepuri 
vii 
nobilimea și plebea orașului cumpără deopotrivă 
iepurii fatimei 
la mesele duminicale iepurii stau întinși pe platouri de porțelan unși cu mirodenii amintindu-și ce bine era în cotețele fatimei 

când electricitatea din aer se descarcă în tine îți imaginezi dezastre 
care nu se produc niciodată. 

e aceeași oprire la marginea drumului
unde poți să simți lucrurile esențiale,
la fel ca blocurile care cu cât sunt mai înalte, cu atât mai fragile.

Link-uri recomandate