câteodată iubirea se izbeşte de mine
încerc să-i fac faţă cu mângâierile acelea în care
pielea se subţiază până la o întindere de ape
şi se îneacă umbrele se plimbă
multe bărci şi iahturi şi vase cum titanicul
pesemne de aceea uneori mă tem că se scufundă
că ne scufundă fără să apucăm să facem acele croaziere
să aruncăm anii pe valuri ca pe nişte
sticle înfundate cu file de jurnal
unde ne-am notat tot ce ne-a durut în viaţa asta
tot ce n-am avut şi câte ne-am dorit
pilule de fericire înghiţite ca să ni se pară că am dus-o ca
un zid chinezesc în sus şi în jos am trecut
de mână am scris ca fraierii pe fiecare centimetru văzut
de pe lună să se ştie iubirea rezistă în pereţi
în umezeala aceea continuă o simţi
cu florile sale verzi-albastre
singurul val care nu doar trece
dar te şi ia

marea ceartă pescăruşii
de parcă ne-ar purta
vină