Despre Hermeneia.com

Ce este Hermeneia? De unde acest nume ciudat? De ce m-ar interesa pe mine acest loc? Adevărul este că toate aceste întrebări (și poate și altele asemenea lor) sînt justificate. Sau nu. Sînt justificate pentru că este normal să vrei să știi, să vrei să înțelegi. Este normal să evaluezi în ce măsură un lucru, un loc, (un om chiar!) îți folosește la ceva. În acest univers al consumului ni se pare normal să găndim așa. În același timp poate nu sînt neapărat justificate. La urma urmei există atîtea lucruri pe care nu le înțelegem foarte bine, și lucruri despre care nici nu știm sigur dacă ne folosesc. Totuși le experimentăm. Din rațiuni mai degrabă metafizice decît foarte clare și măsurabile. Avem o relație cu ele nu pentru că le cunoaștem sau le înțelegem ci pentru că ele reprezintă o provocare, o invitație la explorare, la descoperire. Poate un mister. Altele nu prezintă probabil niciun beneficiu concret. Cel puțin nu imediat. Decît faptul că ne simțim bine, că ne face plăcere. Poate ne intrigă. Iar unele poate că nici nu implică necesarmente o relație cu ceva sau cineva din exterior. Ci mai degrabă o relație cu noi înșine. Sau cu acel cineva pe care îl căutăm și încă ne este necunoscut.
Ce este Hermeneia? Simplu spus, este un site. Inițial un site personal, a evoluat în timp într-un site public. Un site de literatură și civilizație. Cam așa își dorește să fie. În limba română, și nu numai. Un site unde cei care vor să participe o pot face aducînd textele lor; poeziile, proza, articolele, scenetele, desenele, fotografiile, notele, ideile lor. Dar aducînd și părerile lor. Dialogul în jurul și din cauza textelor, poeziilor, ideilor lor. De-a lungul istoriei au existat de multe ori astfel de lucruri. Se pare că e o tendință profund umană să creezi, să compui, să scrii și să citești. Fie că s-au numit cluburi, societăți, cenacluri, sau pur și simplu șezători sau grupuri, în esență au făcut același lucru. Cam asta este Hermeneia. Cam asta a fost Hermeneia în ulimii zece ani. Pentru că da, ce vezi aici nu e ceva neapărat nou. Hermeneia există de mai mulți ani și activitatea ei timp de nouă ani și jumătate o poți vedea aici: hermeneia.com/veche
Ce înseamnă hermeneia? Cuvîntul vine din greaca veche și unii spun că ar avea aceeași rădăcină etimologică cu numele lui Hermes, mesagerul zeilor. Hermeneia înseamnă interpretare, traducere, explicație. Pornește de la premisa că limbajul nu este un fenomen simplu și mecanic. Chiar dacă este guvernat de reguli și legi. Ci că implică o mulțime de fațete, mai mult sau mai puțin clare sau raționale, și are o structură complexă, nu de puține ori inefabilă. Iar literatura este prin excelență forma cea mai complexă a comunicării omenești. Poezia fiind probabil apexul acesteia. Dar nu este numai apexul unei complexități exterioare, structurale, obiective. Este poate mai ales apexul complexității interioare a celui ce o crează. Pentru că poezia nu este doar exprimare ci poate mai ales imprimare. Poezia nu este doar modul în care noi spunem ceva despre lucruri. Ci mai ales modul în care lucrurile, oamenii, vremurile, suferința, evenimentele, viața, iubirea, moartea, spun ceva despre noi. În noi. În fiecare dintre cei care devin, chiar și numai pentru cîteva clipe, poeți. De aceea sîntem atît de vulnerabili la poveste, la poezie. De aceea ele ne sînt poate undeva între hrană și drog, între pîine și vin.
Folosesc la ceva? Probabil vă dați deja seama că este puțin naivă întrebarea. Oamenii au un folos din asta cînd nu îl caută. Iar cînd îl caută îl vor pierde cu siguranță.
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com